OPINII  »  EDITORIAL

O glumă proastă

Articol de - Publicat duminica, 22 ianuarie 2023 14:46 / Actualizat duminica, 22 ianuarie 2023 19:50

S-a reluat Superliga și, odată cu startul oficial al sezonului, au apărut și erorile de arbitraj. Seria acestora a deschis-o, vineri, bucureșteanul Marcel Bârsan la U Cluj - FC Voluntari, 2-1, meci pe parcursul căruia l-a eliminat foarte ușor, ba și în minutul 48, pe Meleke, unul dintre mijlocașii oaspeți. 

Într-adevăr, ivorianul îl faultase pe Remacle. Doar că intrarea lui din lateral n-a avut atâta agresivitate încât să fie pedepsită cu al doilea cartonaș galben, cum a procedat Bârsan. A fost un fault de joc, nu mai mult.

Obligată să joace aproape o repriză în inferioritate numerică, Voluntari a primit golul 2 în minutul 88, măcar în parte eșecul său fiind consecința excesului de zel manifestat, surprinzător, de un arbitru cu experiență. Căci Bârsan figurează pe lista FIFA din 2018.

Reproșul adresat lui MB rămâne însă un mizilic, o bagatelă, pe lângă gluma proastă oferită de Rareș Vidican la Mioveni-Petrolul, 1-0, cea dintâi victorie obținută acasă de echipa argeșeană în actualul campionat. Spre deosebire de bucureșteanul Bârsan, „centralul” din Satu Mare (mutat acolo din Colegiul Bihor) chiar s-a făcut de râs.

De acord că lui Vidican i se cuvin circumstanțe atenuante. În ideea că e încă tânăr la 34 de ani și abia a promovat, în 2022, în lotul de elită. Totuși, și ținând cont de aceste elemente, Vidican trebuie sancționat cu asprime. Tinerețea unui arbitru poate ierta multe, nu însă, chiar nu, necunoașterea regulamentului.

Între altele, expertul Ion Crăciunescu i-a imputat lui RV că nu l-a eliminat pe Budescu atunci când, în minutul 40, petrolistul s-a proptit cu crampoanele, violent, pe tibia olandezului Sno, recentă achiziție a celor din Mioveni. 

În măsura în care, fair, însuși Budescu a admis că „Puteam primi roșu direct”, brutalitatea lui, fie ea și lipsită de intenție, l-a înfuriat pe Crăciunescu. Care nu s-a mai abținut și i-a cerut lui Vidican să-și rupă carnetul de arbitru!

Din păcate însă, „centralul” sătmărean, component al „noului val” de talente cu care se laudă aiurea, șmecherește, grecul Vassaras, nu-și încheiase recitalul! În minutul 82, la 1-0 pentru gazde, Vidican a refuzat Petrolului un 11 metri clar, vizibil, la o fază în care Burnea l-a faultat în 3 rânduri pe R. Moldoveanu! 

O glumă proastă
Rareș Vidican. Foto: Imago

Întâi l-a ținut, apoi l-a lovit peste piciorul drept și, în finalul intervenției, i-a provocat căderea agățându-l cu mâna. Să zic așa, trei penalty-uri într-unul. Indiscutabil, fără dubii.

Târziu, după ce a parlamentat vreo două, trei minute cu Florin Andrei și Iuliana Demetrescu din camera VAR, care trebuie să-i fi cerut să revadă secvențele cu pricina, Vidican a catadicsit să meargă și să analizeze faza la monitorul din marginea gazonului.

Moment în care toți am fost convinși că își va da seama că a greșit și va indica punctul cu var. Spre stupefacția generală, Vidican a arătat nu doar nepricepere, ci și orgoliu, el menținând decizia inițială de a nu da 11 metri! Gafă uriașă.

E și motivul, mai corect spus, unul dintre ele, pentru care Gazeta l-a notat cu 3. Iar CCA ar trebui să-l trezească la realitate.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Comentarii (17)
cita
cita  •  23 Ianuarie 2023, 15:52
Postat de jean_gabin pe 22 Ianuarie 2023, 21:38

Cita care foame si cine sufera de ea??? Cred ca nu te gandesti la saracii nostri arbitri care iau peste o mie de euro per meci. Daca inmulteste cu 5 sau cu 6 si adaugi delegarile la VAR sau ca rezerve si vei descoperi ca arbitrii cunoscuti castiga usor la noi minim 25-30 000 de lei pe luna. Crezi ca le ajung?

Am sesizat caracterul retoric al întrebării dvs, bre nenea Jeane, mau ales din textul subsecvent. De acord cu asta. Hai totuși să înlocuim cuvântul "foame" cu "lăcomie" și poate că așa devine mai clar mesajul transmis.

Dobermannul
Dobermannul  •  23 Ianuarie 2023, 11:21
Postat de ionmaria010540 pe 23 Ianuarie 2023, 11:05

@imgb. Dl Ioanitoaia nu are carnet de arbitru, are insa Vidican si asta se vede. Baiatul trebuie sprijinit ca sa greseasca mai des si mai rau.

Da, daca greseste in interesul celui care comenteaza. Romanii de cand sunt ei sunt experti in furatul propriei caciuli.

Dobermannul
Dobermannul  •  23 Ianuarie 2023, 11:19
Postat de jean_gabin pe 22 Ianuarie 2023, 16:22

Nimic nou sub soare. Arbitrii fac jocurile nu dupa cum vor ei ci fupa cum li se cere (sugereaza). A descoperit di Dl Ov I apa calda si mersul pe jos.

Exact si asta e motivul care a stricat competitia in liga 1. Si fara competitie reala n-ai cum avea fotbal de calitate lucru care se vede cel mai bine la nationala.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează