Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 26 ianuarie 2023 08:25 / Actualizat joi, 26 ianuarie 2023 10:28
În școala portugheză de antrenori, una dintre cele mai bune din lume, cel mai recent apărut nume mare e Ruben Amorim. El a câștigat titlul cu Sporting în sezonul trecut, când avea numai 36 de ani, după ce impresionase și ca antrenor al Bragăi, care-l angajase deși nu avea licență.
Va putea Pintilii s-o conducă pe FCSB către succese? E capabil un antrenor „sub acoperire", unul care nu se poate ridica de pe bancă în timpul partidelor, ca să nu fie suspendat?
Există un exemplu, un precedent care a avut loc în Portugalia. Ruben Amorim a jucat la Benfica, la Braga. Deși a adunat 14 prezențe în naționala Portugaliei, Amorim nu a fost în niciun moment unul dintre fotbaliștii lusitani foarte importanți. Mijlocaș defensiv, uneori fundaș dreapta, el a fost mai degrabă un jucător mediu, serios și muncitor. După ce a petrecut un sezon în Qatar, la Al Wakrah, a revenit la Benfica, unde mai avea contract pentru încă un an. N-a mai jucat deloc în anul acela și a hotărât să-și încheie cariera la numai 32 de ani.
Pe Ruben Amorim l-au pedepsit imediat
Ceea ce avea să urmeze e cu mult mai spectaculos decât a fost prima parte a aventurii din fotbal a lui Ruben. El s-a înscris la școala de antrenori și a prins un prim job înainte să capete vreo calificare. L-a angajat un club minuscul din liga a treia, Casa Pia. Se întâmpla în 2018.
După câteva luni, pentru că Amorim se comporta ca un antrenor fără să fi avut vreo diplomă care să-l certifice pentru meseria aceasta, federația a amendat Casa Pia și i-a și scăzut 6 puncte în clasament. Clubul a făcut recurs la decizia aceea și a câștigat procesul, a scăpat de penalizare, însă antrenorul „sub acoperire" a hotărât să demisioneze.
Ruben a acceptat apoi o ofertă de la Braga, dar nu ca să conducă prima echipă, ci ca să antreneze formația de tineret. A semnat contractul în septembrie 2019, iar după numai trei luni s-a trezit instalat „principal" pentru echipa mare a clubului.
Pentru că în continuare nu avea nici măcar licența A, de secund, Amorim nu a mai comis greșeala pe care o făcuse la Casa Pia.
Merge și fără să dai indicații
La Braga, el conducea antrenamentele, plănuia tactica pentru meciuri, alegea titularii, dar în timpul partidelor nici nu se ridica de pe bancă, privea meciurile la fel ca spectatorii.
Teoretic, un tehnician care-și conduce astfel echipa are un handicap clar, din moment ce el nu le poate transmite nimic jucătorilor săi în timpul meciurilor, iar oponentul beneficiază de dreptul acesta. Adică se află în situația în care se găsește Pintilii acum, la FCSB.
Pe Amorim nu l-a încurcat prea tare. Braga a terminat primul sezon pe locul al patrulea. În stagiunea următoare a prins podiumul, a urcat pe poziția a treia. Echipa a prins și fazele eliminatorii în Europa League, unde a eliminat-o Rangers.
Rezultatele obținute în cele 3 luni (14 meciuri) și modul în care arăta echipa lui i-au convins pe conducătorii lui Sporting plătească 10 milioane de euro. Suma reprezenta clauza de reziliere a contractului. Sporting a fost nevoită să o achite după ce Braga nu a fost dispusă să renunțe la antrenorul ei. A fost, în acel moment, al 3-lea cel mai scump antrenor, după Villas Boas (15 milioane) și Brendan Rogers (10,5 milioane).
Când Sporting l-a luat, Amorim nu avea licență. El a obținut licența Pro în iulie 2021, abia după ce a câștigat titlul cu Sporting.
La Lisabona, Amorim a confirmat că Sporting făcuse o afacere excelentă, așa cum demonstrase că și conducerea de la Braga fusese inspirată când angajase un antrenor necalificat. A câștigat campionatul din primul an cu fosta formație a lui Boloni și a lui Marius Niculae. Licențele doar i-au adus dreptul de a transmite indicații, priceperea o avusese deja dinaintea școlii.
E la fel ca în România
Întrebat dacă e just sistemul din România, cu necesitatea de a obține un carnet de antrenor înainte să te înscrii la cursuri pentru licențe, Lucian Burchel a putut oferi un singur exemplu din Europa: Portugalia.
E drept că exemplul e unul foarte puternic, pentru că e vorba despre o școală care a creat tehnicieni dintre cei mai buni din lume în ultimele decenii. Mai ales după succesele pe care le-a înregistrat Jose Mourinho, portughezii au ajuns să populeze campionate din toată lumea. Vilas Boas, Jorge Jesus, Fernando Santos, Fonseca sunt alte nume mari din antrenoratul portughez.
Amorim va fi, în mod cert, următorul tehnician pe care Portugalia îl va exporta într-o ligă din „Top 5".
VIDEO Gigi Becali, despre o posibilă revenire în Ghencea: „Așa ar fi normal”
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”