EXCLUSIV VIDEO Campionul cu FCSB care n-a rezistat în club din cauza emoțiilor: „Tata a murit când aveam o lună. Aș fi avut nevoie de el pentru sfaturi, pentru întrebări, pentru viață”

La 35 de ani, Andrei Dumitraș - fostul fundaș de la FCSB, CS Universitatea Craiova și Viitorul - încă mai joacă fotbal la Liga 3 pentru Bucovina Rădăuți, club unde e și preparator fizic. 

În urmă cu aproape 11 ani, jucătorul născut în Pomârla - un sat de lângă Dorohoi - semna cu FCSB și impactul asupra noului său club a fost aducerea primului TRX, aparat pentru care Thomas Neubert a devenit ulterior celebru.

178 de meciuriși 8 goluri are Dumitraș în Liga 1 pentru Ceahlăul, FCSB, CS Universitatea Craiova, Viitorul și FC Botoșani

„Thomas a lucrat cu TRX în Germania, el pregătea o sală specială doar pentru ele. Nu ajunseseră din Germania și, într-o discuție cu el, i-am zis că eu lucrasem la Ceahlăul cu un preparator italian și îmi cumpărasem din China un TRX. Mi-a zis să-l aduc la bază, l-am adus și am început să lucrăm cu el până au venit celelalte din Germania. L-am luat înapoi acasă după aia”, își amintește Dumitraș. 

După ce am luat contact cu antrenamentele lui Thomas, o săptămână nu reușeam să mă mai dau jos din pat. Am făcut exerciții noi pe care nu le mai văzusem până atunci. Face lucrurile foarte bine, e un om pe care îl apreciez
- Andrei Dumitraș, la GSP Live

Curând, FCSB a început seria de meciuri amicale, iar Dumitraș a fost folosit de Reghecampf, însă nu l-a mulțumit pe antrenor. Au urmat debutul oficial în partida din prima etapă cu Concordia Chiajna și criticile lui George Becali, care-l în momentul în care semnaseră actele îl asemănase pe Dumitraș cu Dan Petrescu:

„Nu vreau nici să-l demoralizez pe săracul Dumitraş, dar e emotiv, marii fotbalişti nu au emoţii. Reghe spune că o să-l înveţe, că el are tehnică, pasează, dar noi l-am luat fundaş dreapta, nu atacant. Îmi pare rău că spun lucrurile astea, nu vreau să-l atac, o să rămână în lotul Stelei”. 

Criticat pentru că e prea emotiv

Neinclus pe lista UEFA deși marcase un gol cu Ekranes în turul preliminar, fundașul a jucat puțin în toamna lui 2012, iar în iarnă a decis să se întoarcă la Ceahlăul. La finalul acelui sezon, a primit medalia de campion, cea mai mare performanță a carierei sale. La mai mult de un deceniu de atunci, Dumitraș e franc: „Transferul la FCSB a fost destul de copleșitor pentru mine, un copil simplu venit de la țară. La momentul respectiv, nu cred că eram chiar în nota echipei. Eram un pic sub. Nu neapărat valoric, doar că nu reușeam mental să mă detașez”. 

Dumi e un copil foarte timid, un coleg incredbil, dar în momentele critice nu a făcut faţă. Dar sunt sigur că în cîţiva ani Dumi o să ajungă din nou la Steaua, sau poate la o echipă mai mare
- Laurențiu Reghecampf, iarna lui 2012

Fundașul e printre puținii fotbaliști plecați rapid de la FCSB care nu-și caută alibiuri: „Am avut emoții pe care nu reușeam să mi le stăpânesc. La Piatra Neamț jucam foarte relaxat. Eram ca la mine acasă, jucam de plăcere, relaxat. Nu era aceeași presiune, aici se face diferența între jucătorii care ajung foarte sus și cei care nu ajung. Nu am știut să gestionez momentele astea de presiune.

Am avut momente în care tracul a pus stăpânire pe mine mai mult decât mi-aș fi dorit. Dormeam ca un bebeluș, dar în ziua meciului apărea o stare emotivă. O am și acum, ea e bună cumva. Acum o controlez, îmi place, dar atunci era mai degrabă presiune. Eram speriat de eșec, de greșeli, eram mai conectat la numărul de greșeli pe care pot să le fac decât la reușitele pe care aș fi putut să le am. În meci, dacă intram într-un moment în care aveam două-trei greșeli deja apărea slăbiciunea. Începea să te acapareze frica”. 

Nu pică bine criticile patronului. Trebuie să ai un caracter foarte puternic să faci față la astfel de discuții. Dar am luat lucrurile ca atare, domnul Reghecampf m-a susținut. A încercat să mă facă să mă relaxez puțin
- Andrei Dumitraș, la GSP Live

Orfan de tată în copilărie, victima bullyingului la liceu

Andrei Dumitraș spune că a fost emotiv încă din copilărie: „Discutam acasă, eram emotiv de mic. Eram foarte introvertit, îmi era foarte rușine să vorbesc în fața clasei. Probabil, e o chestie de caracter. Vin dintr-un sătuc foarte frumos, dar mic, am plecat de mic de acasă. La 13 ani am plecat departe de acasă la Laminorul Roman.

Am intrat într-o lume total diferită față de aveam eu acasă. Oamenii gândeau diferit. La mine în sătuc, toată lumea se respecta, era bună cu ceilalți. La oraș, fiecare încearcă să facă o combinație, fiecare încearcă să găsească pe cineva să-l păcălească. 

Nu-mi dădea încredere în mine ce se întâmpla. Simțeam că locul meu nu e la acel liceu sportiv. Era un liceu unde veneau și copii de peste Prut care erau niște băieți mai căliți. Nu puteai să ai un dialog cu ei, era ca în filmele mai vechi pe care le vedem la televizor. Era un bullying agresiv. Nu era violență, dar presiunea mentală. După, am avut o relație foarte bună cu ei, erau niște băieți foarte de treabă. Probabil era o mască a lor, să fie mai duri ca să nu fie luați peste picior”.

Tot în copilăria lui Dumitraș se ascunde și marea drama a vieții sale: moartea tatălui său când viitorul fotbalist avea doar o lună și o săptămână. “Nu am nicio amintire despre el, doar poze. A avut o hepatită nedescoperită, a avut complicații și asta a fost. Din ce știu, tata a fost și el fotbalist, la un nivel mai jos. Dar își dorea foarte mult să aibă un băiat care să-i calce pe urme. M-am întâlnit ulterior cu foști colegi de-ai lui care îmi spuneau că le zicea: “Nu o să opresc până nu fac un băiat care să fie fotbalist!”.

Andrei Dumitraș a fost al patrulea copil al familiei, după trei fete. Fundașul oftează când își aduce aminte de copilărie: “Nu pot spune că mi-a fost greu. Îți este greu când te obișnuiești cu un lucru și apoi nu-l mai ai. Eu eram obișnuit să nu am tată. Am avut noroc cu familia, mama a făcut niște sacrificii enorme să crească patru copii. A fost greu pentru ea. Dar sunt lucruri pe care o mamă nu poate să le facă pentru un băiat oricât s-ar strădui. Pentru un băiat, e nevoie de un tată pentru sfaturi, pentru niște întrebări, pentru viață”. 

Aveam 19 ani, jucam la Liga 3 și simțeam că nu mai pot urca. Atunci m-am hotărât să mă las. Intrasem la facultatea de educație fizică, mergeam la cursuri și apăruse un post la mine în sat la Pomârla. Atunci, am primit șansa de a merge la Ceahlăul, iar peste trei ani jucam la Liga 1
- Andrei Dumitraș, la GSP Live

Ajuns la 24 de ani la FCSB, unde a jucat în 8 meciuri și a marcat un gol, apoi jucător la CSU Craiova sau la Viitorul lui Hagi, Dumitraș e mulțumit de cariera sa. Când era mic, singurul său vis fusese să fie căpitanul echipei din satul său. 

Totuși, în urmă rămâne un mare regret: „Bunicul meu era  bolnav după fotbal. Când am reușit să apar pe sticlă, mi-aș fi dorit ca el să mă vadă. Nu a reușit nici el acest lucru pentru că a decedat înainte să ajung să apar la televizor. Atunci, a fost momentul în care mi-aș fi dorit cel mai mult ca tata să fie lângă mine. Să se bucure de mine în momentele mele cele mai frumoase. Când am jucat pentru naționala divizionară, când am reușit să înscriu goluri… De foarte ori mă gândesc la el. Chiar și acum, la Liga 3, sunt momente în care mă gândesc că mi-aș fi dorit să fie acolo, în tribună”. 

Le-aș da copiilor emotivi un sfat. Să se bucure mai mult de fotbal. Viața de fotbalist e scurtă și ar trebui să se bucure de fiecare moment. Vrei, nu vrei, greșelile tot or să apară, dar una e să greșești bucurându-te de fotbal și alta e să greșești fiind panicat, stresat. Oricum o să greșești
- Andrei Dumitraș, la GSP Live

Citește și: 

Percheziții în Bundesliga » Președintele clubului și soția lui, prinși cu droguri pe noptieră! Fiul lor de 13 ani a dus cocaină la școală

Victorie în instanță pentru Victor Pițurcă: a scăpat de controlul judiciar » Reacție pentru GSP: „M-au făcut să par bandit și escroc. Iată dovada că n-am nicio vină în această făcătură de dosar!”