INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BORUSSIA

Borussia, atac la arbitrul care a repetat penaltyul pentru Chelsea: „Mă doare-n cot de explicații. Slab și foarte arogant”

Jucătorii lui Dortmund strânși în jurul lui  Danny Makkelie, foto: Guliver/gettyimages
Jucătorii lui Dortmund strânși în jurul lui Danny Makkelie, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 08 martie 2023 14:51 / Actualizat miercuri, 08 martie 2023 14:51

Emre Can, mijlocașul lui Dortmund, l-a contestat pe „centralul” Danny Makkelie: „Am pierdut nemeritat din cauza arbitrului. A fost vina lui. Cum să dai al doilea penalty într-o asemenea situație?”.

Borussia a sperat la „sferturile" Ligii după 1-0 în prima manșă. Eliminată de Chelsea, dă vina pe „centralul" olandez Danny Makkelie pentru înfrângerea de pe Stamford Bridge, 0-2, chiar dacă un specialist german în arbitraj susține că deciziile batavului au fost corecte marți seară.

Eliminată de la Survivor, soția lui Gabi Popescu a avut un conflict frontal cu o coechipieră la plecare: „Te porți ca un jeg”
SURVIVOR
Eliminată de la Survivor, soția lui Gabi Popescu a avut un conflict frontal cu o coechipieră la plecare: „Te porți ca un jeg”

Un specialist german îl apără pe arbitrul din Chelsea - Dortmund 2-0

În minutul 49, Wolf, fundașul dreapta al galben-negrilor, a oprit cu mâna centrarea lui Chilwell și, avertizat de VAR, Makkelie a revăzut faza și a dat penalty. "Brațul e departe de corp. În interpretarea de astăzi a regulilor, e henț", a comentat expertul Bild, Thorsten Kinhöfer.

Era doar începutul, pentru că Havertz a ratat, șutând în bară. Din nou, asistentul video, același Pol van Boekel, olandezul care era VAR-ul lui Makkelie și la semifinala CE 2020 Anglia - Danemarca (2-1 după prelungiri), acel meci decis de controversatul penalty dictat în extra time, și-a avertizat compatriotul.

Mai mulți jucători, de la ambele echipe, pătrunseseră în suprafața de pedeapsă înainte ca Havertz să execute. Tot Kinhöfer a explicat de ce s-a dictat repetarea loviturii de la 11 metri, deși Chilwell a intrat primul în careu: „Și această hotărâre a fost corectă. Jucătorul lui Chelsea nu a jucat niciun rol la penalty, în timp ce Öczan a respins mingea, și-a creat un avantaj".

„Se vede că Danny Makkelie nu a jucat fotbal niciodată"

Mijlocașul BVB Emre Can a refuzat să asculte motivațiile specialistului. Din perspectiva lui, „am pierdut nemeritat din cauza arbitrului. A fost vina lui. Cum să dai al doilea penalty într-o asemenea situație? Cum? Nu înțeleg. Nu avea niciun sens. Mă doare-n cot ce explicații apar, arbitrul a fost slab și foarte, foarte arogant", a declarat Can la Amazon Prime Video.

Nu s-a oprit: „Poate că s-a temut de fanii de pe Stamford Bridge, nu știu. Dar, în acest caz, UEFA ar fi trebuit să trimită alt arbitru".

Și Matthias Sammer, fostul campion european, l-a contestat pe Makkelie la Amazon: „Penalty plus repetare, un adevărat scandal. La meciuri de mare impact e nevoie de arbitri cu personalitate. Makkelie e doar o persoană arogantă, fără carismă". Germanul a conchis: „Se vede că nu a jucat fotbal niciodată".

Antrenorul Edin Terzic e mai rezervat. „Lovitura de pedeapsă? O decizie foarte grea. Însă e și mai amar când o repeți. Sunt foarte curios dacă ar fi luat aceeași hotărâre și în cazul în care eram noi în atac".

Nu s-a văzut la TV » Ce s-a întâmplat pe „Stamford Bridge”, imediat după Chelsea - Dortmund: a intrat pe teren și a început să plângă în brațele favoritului

Chelsea - Borussia 2-0 » Comeback londonez! Lui Potter i-a reușit vraja: a întors-o pe Dortmund și e în sferturile Champions League!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
MaxiP
MaxiP  •  08 Martie 2023, 15:24

Din punctul meu de vedere, atâta timp cât jucătorii ambelor echipe au intrat în careu, e cam greu de decis pe cine a avantajat. Având în vedere ca e o situație clara de gol, e clar pe cine a dezavantajat repetarea acelui penalty. Dacă vrei sa repeți un penalty, părerea mea, fluieri când vezi ca intra jucătorii în careu, înainte sa fie executat și le ceri sa stea în afara careului, pana la urma decizia a dezavantajat-o complet pe Dortmund, în esență niciun jucător care a intrat în careu neinfluentand în vreun fel jocul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează