Articol de Remus Dinu - Publicat joi, 09 martie 2023 20:31 / Actualizat joi, 09 martie 2023 23:41
Fără victorie din octombrie, rămasă fără Marius Croitoru și Constantin Schumacher, FC Argeș atacă meciul cu Petrolul de sâmbătă cu o improvizație pe bancă, acolo unde va lua loc Dragoș Radu, fostul fundaș al piteștenilor din anii 2000. În birouri, se lucreză intens la găsirea unui soluții pentru play-out, iar GSP.ro a aflat cine e în acest moment în pole-position.
Dincolo de variantele mai mult sau mai puțin realiste vehiculate în ultimele zile, un nume cunoscut la Pitești se afă în fruntea listei întocmite de conducere. Ionuț Badea, omul care a promovat-o pe FC Argeș în 2020, pare să fie alegerea penultimei clasate pentru lupta de gherilă ce o așteaptă în play-out. În vârstă de 47 de ani, Badea e liber de contract din mai 2022, când s-a despărțit de UTA.
Ionuț Badea, varianta conducerii pentru banca lui FC Argeș
Sursele Gazetei susțin că Badea, personaj cu un istoric bogat la FC Argeș, e prima variantă pe care șefii o iau în calcul după despărțirea de Croitoru, iar tratativele ar urma să se intensifice în următoarea perioadă, după meciul alb-violeților cu Petrolul.
Unul dintre atuurile lui Badea e că, spre deosebire de Croitoru, acesta se află în grațiile suporterilor, care-l consideră un om „de-al casei” și un personaj ce n-a întors niciodată spatele clubului.
Atuurile lui Ionuț Badea: apreciat de suporteri, îi cunoaște pe liderii vestiarului
Mai mult, tehnicianul cunoaște o parte dintre jucătorii care se află acum la echipă, cu care a colaborat la rândul său în urmă cu trei ani. Printre ei se regăsesc Tofan, Turda sau Ionuț Șerban, trei dintre cei mai vechi jucători din lot, nume cu o influență sporită în vestiar.
Ionuț a jucat la Pitești în sezonul 2006-2007, apoi a trecut pe bancă și i-a readus pe „vulturi” în prima ligă chiar în următorul sezon. Tot el a condus Piteștiul în anul în care echipa a fost retrogradată în dosarul „Mită pentru arbitri”, pentru a reveni la Pitești un deceniu mai târziu, când a izbutit o nouă promovare. A rezistat doar câteva meciuri în Liga 1, fiind demis după ce a lăsat echipa pe ultimul loc.
Pe lângă FC Argeș, Ionuț Badea le-a mai antrenat pe Internațional Curtea de Argeș, U Cluj, Pandurii, FC Brașov, Oțelul, Concordia Chiajna, Astra și UTA. De asemenea, a fost „secund” la naționala României între 2014 și 2017, când a colaborat inclusiv cu Christoph Daum.
Dragoș Radu conduce echipa cu Petrolul, noua conducere visează la un obiectiv îndrăzneț
Sâmbătă, împotriva Petrolului, un alt meci de „foc” pentru FC Argeș, echipa va fi condusă de „interimarul” Dragoș Radu, fost jucător la alb-violeți. Conform regulamentului, FC Argeș are acum 30 de zile la dispoziție să numească un nou „principal”.
La conferința de presă de joi, noul manager sportiv al piteștenilor, Răzvan Tunaru, a spus că obiectivul Argeșului nu e evitarea retrogradării, ci clasarea pe un loc de „baraj” pentru Conference League:
Am vorbit cu toată lumea, jucători, antrenori, iar obiectivul nostru este clar: să ajungem cât mai în sus şi, dacă putem, să prindem barajul pentru cupele europene. Nu avem alt obiectiv.
Nu ne gândim să nu luăm trei puncte poimâine, iar de luni ne punem la masă şi vom vedea pe cine putem aduce (n.r. - fotbaliști care să întărească lotul). Este foarte greu, pentru că nu mulţi sunt liberi.
- Răzvan Tunaru, noul manager sportiv al lui FC Argeș, în conferința de joi
Citește și alte știri despre FC Argeș:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”