Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 14 martie 2023 14:46 / Actualizat marti, 14 martie 2023 14:55
FIFA a stabilit cum care va fi formatul următorului Campionat Mondial, din 2026. Cele 48 de echipe vor fi împărțite în 12 grupe de câte patru. Se califică în „16-imi" primele două formații din fiecare serie plus cele mai bune opt locuri 3.
Era Mondialului cu 32 de echipe s-a încheiat. Reforma era inevitabilă, după ce FIFA a stabilit un CM XXL. Începe revoluția.
În 2026 va fi primul turneu final cu 48 de naționale, organizat în SUA, Canada și Mexic, iar forul de la Zürich a ales formatul acestei competiții.
40 de partide în plus la Campionatul Mondial din 2026!
Planul inițial, cu 16 serii de câte trei a ieșit din calcul. La fel, creșterea numărului de meciuri de la 64 la 80. Vor fi mult mai multe.
Reunit la Kigali, în Rwanda, Consiliul FIFA va oficializa noul sistem, anunțul e iminent, potrivit The Athletic, confirmând ceea ce se anunța încă de luna trecută.
Cu 12 grupe de patru formații, primele două clasate și cele mai bune opt locuri (32 în total) urmând să se califice pentru „16-imi", o fază nouă în cea mai importantă întrecere a fotbalului internațional.
CM 2026 va avea 39 de zile, o săptămână în plus față de Qatar 2022, și nu mai puțin de 40 de partide extra! De la 64 la 104!
Cele mai multe se vor disputa pe teritoriul Statelor Unite. Competiția va demara în iunie și finala va fi programată pe 19 iulie 2026.
Perioada de pregătire mai scurtă cu 7 zile
În același timp, FIFA plănuiește să reducă perioada de pregătire a turneului pentru selecționate, de la 23 la 16 zile.
Mai puțin decât la precedentele Mondiale, dar mai mult decât dublu față de cantonamentul avut înaintea competiției din Qatar.
Citește și:
„Revine Mister Champions” » Benzema este „bestia neagră” a lui Liverpool