Articol de Remus Răureanu - Publicat duminica, 09 aprilie 2023 19:43 / Actualizat duminica, 09 aprilie 2023 19:57
Malcom Edjouma (26 de ani), cel care a decis ultimul meci direct dintre CFR Cluj și FCSB, nu apare pe foaia de joc la duelul din Gruia din această seară.
Absența francezului este cauzată de o problemă medicală. O toxiinfecție alimentară l-a scos din calcule pe Edjouma la meciul de astăzi.
Malcom Edjouma, absent la CFR Cluj - FCSB
În locul lui Edjouma, titular de fel la FCSB, în primul „11” a intrat Ovidiu Popescu, aflat la primul meci ca titular după 8 luni. „Lampard” Popescu, așa cum l-a supranumit patronul, a lipsit luni bune din cauza unei accidentări la genunchi.
Edjouma este unul dintre cei mai decisivi jucători ai FCSB-ului în acest sezon, în care a înscris 11 goluri deși evoluează la mijlocul terenului. Malcom a oferit și 3 pase decisive, randament excelent pentru un mijlocaș cu profil mai degrabă defensiv.
Ciprian Deac, titular în CFR Cluj - FCSB
Un aspect surprinzător de pe foaia de joc este titularizarea lui Ciprian Deac, deși mijlocașul lateral are probleme la genunchiul stâng.
Deac nu s-a antrenat deloc în regim normal în această săptămână, dar a prins oricum primul „11” din cauza lipsei de soluții a lui Dan Petrescu, transmit sursele Gazetei.
Cu Nana Boateng accidentat, „Bursucul” a aliniat o linie de mijloc formată de Cvek, Muhar și Deac.
Mai multe știri despre CFR Cluj - FCSB:
De ce se teme Balaj înaintea derby-ului cu FCSB: „Am fi avut 4 puncte în plus”