Articol de Cătălin Stroia - Publicat sambata, 15 aprilie 2023 16:14 / Actualizat sambata, 15 aprilie 2023 17:31
În cadrul conferinței premergătoare partidei cu Farul Constanța, Elias Charalambous (42 de ani) a fost întrebat de jurnaliștii prezenți despre subiectul promovării celor de la CSA Steaua, derby-ul cu Dinamo și declarațiile lui Florin Talpan.
Vizibil deranjat de întrebări, antrenorul celor de la FCSB a refuzat să răspundă.
VIDEO. Elias Charalambous s-a enervat la conferință
În finalul conferinței de presă, Elias Charalambous a fost chestionat cu privire la finanțarea echipelor de către guvernul din Cipru, dar și despre cazul celor de la CSA Steaua.
„În Cipru nu avem echipe guvernamentale. Sunt aici să vorbesc doar despre echipa mea și nu să rezolv și alte probleme. Dacă mă întrebați de echipa mea o să vă răspund la orice altă întrebare. În rest, nu doresc să mă pronunț”, a spus Elias Charalambous.
VIDEO. Elias Charalambous: „Am înțeles că vor fi peste 30.000 de fani”
„Ne așteaptă jocuri grele. Acesta cu Farul este unul special, în care vom evolua în fața unei formații bine organizate. Analizez în fiecare zi jucătorii și trebuie să dăm totul pentru cele 3 puncte
Nu cred că ar trebui să privim jocul cu Farul ca pe ultima noastră șansă la titlu, ci mai degrabă jucătorii trebuie să fie concentrați pe cum pot câștiga
Am spus-o din prima mea zi aici că nu vreau să ne gândim prea departe, ci să o luăm pas cu pas”, a spus Elias Charalambous.
Citește și alte știri:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat