EXCLUSIV Dezvăluirile lui Gabi Tamaș despre escapada din hotelul naționalei: „Am fost mai mulți la șpriț, dar doar eu și cu Mutu am fost excluși” + povestea neștiută a pumnilor dați și luați în Anglia

E 8 și jumătate dimineața când Gabi Tamaș își face punctual apariția în biroul președintelui de la Chiajna, nu înainte de a-i saluta destins pe toți angajații. „A venit mireasa”, spune mucalit Cristi Tănase, care tocmai povestea că “dacă ar fi fost toți jucătorii noștri ca Tamaș, acum ne băteam la promovare”.

Fundașul veteran de la Concordia arată la fel de atletic ca acum 20 de ani, când era un puști de la Tractorul Brașov dornic să devină cineva în fotbal, doar ochii i s-au mai încercănat un pic. Râde la fel, cu un râs molipsitor de copil fără griji ieșit la joacă pe stradă, și are același chef de poante ca în adolescență. Se uită la sticla de apă plată de pe masă și se amuză: “N-am nevoie de apă. Am suficientă apă la genunchi”. 

Înainte de intrarea în direct la GSP Live povestește că a fost ofertat insistent de ProTV pentru a participa la acest sezon al emisiunii Survivor, însă a refuzat oferta pentru a mai juca fotbal. Are 39 de ani și jumătate și încă vine la antrenamente și intră pe gazon ca și cum ar fi în primii ani de carieră. Gabi Tamaș e un exemplar aparte în fotbalul românesc. Copilul teribil care refuză să se maturizeze rămâne un fotbalist încă redutabil, iritat de faptul că mai tinerii lui colegi sunt delăsători și lipsiți de motivație. 

+44 FOTO

67 de meciuriși 3 goluri pentru naționala României are Tamaș, între 2003 și 2018

Gabi Tamaș: „În Anglia, mâncam ciorbă de burtă înainte de meci”

- Salut, Gabi, începem altfel. Pune-ți singur o întrebare pe care ai vrea să o auzi de la ziariști.
- Toată lumea mă întreabă cât vreau să mai joc fotbal. Întrebarea mea ar fi “De ce nu te lași?”.

- De ce nu te lași?
- Am două motive. Unul e fetița mea de 11 ani. Când am o zi-două libere merg acasă și începe să plângă, se supără când plec de lângă ea. Eu la București, ea e la Brașov. O întreb mereu. “Vrei să nu mai joace tati?”. Îmi răspunde că nu vrea. “Atunci nu mai fi supărată”.

- N-ai întrebat-o niciodată de ce nu vrea?
- Nu știu. N-am întrebat-o, dar uite că o să o întreb. Probabil că sunt încă în centrul atenției, copiii din jurul ei mă știu de la televizor. Și al doilea motiv este că îmi place foarte mult fotbalul. Nu știu cât o să mai joc, dar nu simt că sunt bătrân. Dimineața când mă trezesc mă cam dor toate, în special genunchiul stâng, dar mă simt foarte bine la fotbal.

Nu știu cât o să mai joc. La o vârstă înaintată nu știi când mai revii dacă te accidentezi grav. Sper să mă ferească Dumnezeu de accidentări, ca să mai pot juca. Dacă nu mai pot o să ridic mâna. Nu sunt genul care să stea să ia banii clubului
- Gabriel Tamaș, fost internațional român

- Hai să începem cu subiectele rele. Unde crezi că ar fi putut ajunge Gabi Tamaș…
- (Răspunde fără să asculte întrebarea) Tot aici! Fii atent! Toți avem viața asta extrasportivă. Și fotbaliștii, și cei din presă. Poate tu nu te duci la șprițuri, dar colegii tăi… Doar că eu nu m-am ferit de presă și vă dați seama că eram o persoană publică, aveam meciuri la echipa națională. Presa și paparazzi sunt pe tine. Eu nu m-am ferit niciodată.

- De ce nu te-ai ferit? Știu fotbaliști mari de națională care au rămas cu o imagine impecabilă și erau de fapt petrecăreți.
- Sunt foarte mulți petrecăreți, dar nu pot să dau nume. Poate dacă o să scriu o carte, dar nu cred. Nu pot să o scriu. Uite, mă trezesc la ora 1 dimineața și am chef de o bere sau de McDonalds. Evident, nu dacă ai meci a doua zi, nu poți să faci asta niciodată. Te duci la McDonalds și îți face unu’ poză…”Gabi Tamaș mănâncă de la Mc la 1 dimineața!”. Stai, mă, dacă mi-era foame și nu am nimic prin casă ce fac?! Să mor de foame?!

- În străinătate, clubul te amendează dacă află. La Liverpool, cu Benitez antrenor, jucătorii nu aveau voie nici înghețată…
- Nu e așa. Se uită antrenorul în gura ta ce mănânci?! Eu mâncam ciorbă de burtă înainte de meci în Anglia și tot am jucat. La 3 aveam meci. Care era problema?! Dacă eu am fost obișnuit să mănânc cartofi tu îmi dai paste?! Lumea spune că dacă eram mai profesionist…Păi, profesionist sunt. La antrenament, sunt primul în fiecare zi și alerg de dă boala în mine. Să mă duc să mă culc la ora 10?! Ok, mă duc. Crezi că fac altceva pe teren!? Toți am făcut prostii la viața noastră, doar că n-au fost mediatizate.

„Am jucat beat în Israel”

- Ale tale umplu un capitol la capitolul “controverse” pe pagina de Wikipedia…Unde ai jucat mahmur? Ai zis că nu o să spui niciodată unde. 
- În Israel. Toată lumea mi-a spus că sunt suspendat, așa că am ieșit în oraș cu fanii. Dimineața, pe la 9, mă tot suna antrenorul. Eu vedeam că mă sună, mă sună. Eram avariat mai serios și am închis telefonul. În bloc cu mine mai stăteau doi colegi și antrenorul l-a sunat pe unul să-i spună să mă trezească, voia să vorbim. Am vorbit și mi-a zis: “Nu ești suspendat, poți să joci!”. I-am zis: “Domnule antrenor, sunt beat! M-am culcat o oră”. El: “Nu-i nimic. Și beat joci mai bine!”. I-am zis să mă lase două-trei ore.

- Ce-ai făcut în alea două-trei ore?
- (Râde) Un duș. Nu pot să-ți spun, am tabieturile mele…Dar, uite, am băut multe lichide. După o noapte ești deshidratat. Am mâncat dulce, am băut lapte. Mai mâncam și murături, dar nu poți să mănânci murături în ziua meciului că faci pe tine. Am jucat așa. Nu m-am simțit rău.

- Chiar nu simți nicio diferență?
- Depinde. E vâna asta mincinoasă, că mulți au mai jucat și o știu. Te ține vreo 45 de minute, după care cazi. Dar dacă știi să-ți dozezi efortul, te ține tot meciul. Când m-au văzut cei din galerie au început să râdă. Am început și eu să râd. I-am spus antrenorului: “A fost prima și ultima oară când fac așa ceva!”. Doamne ferește, se întâmplă ceva. Nu poți să bei seara și să faci efort maximal, îți scade glicemia, poți să leșini pe teren. Că vii la un antrenament și mai tragi chiulul, e altceva. Dar la meci nu poți trage chiulul. Atunci am făcut-o și atât.

- Ai fi putut juca mai sus?
- Mai sus nu se poate. Am jucat în Anglia și în Spania, cele mai bune ligi din lume. Mai sus unde aș fi putut juca?! Vezi, întrebarea ta nu e bună. Poate vrei să spui dacă puteam juca la alte echipe din ligile astea. Așa, da. Am făcut câteva prostioare și am pierdut un transfer sau două.

Tamaș a ratat Lazio din cauza escapadei din San Marino

- Unde?
- La Lazio. Am făcut o escapadă la echipa națională, în San Marino, și nu s-a mai făcut transferul.

- De ce ai plecat din cantonament?
- N-am plecat. M-am dus doi pași, în fața hotelului. Era un bar. Am băut și eu un șpriț și m-am întors.

- Cine a fost capul răutăților? Tu sau Mutu?
- (Râde) Aaaa, a fost și Adi cu mine?! Ne-am pus la masă, am băut un șpriț și am venit în cameră.

- Am aflat că ați fost descoperiți după ce secundul Eugen Neagoe l-a luat la sigur pe Torje. “Unde ați fost azi-noapte?”. Și el s-a speriat, a zis că el n-a fost. “Au fost Mutu și Tamaș”. 
- Nu, degeaba susține stafful că ne-a dat Torje în primire. Și știi de ce? Au fost mai mulți. Stafful nu a aflat doar de noi doi, dar noi nu eram la prima abatere. Publicul n-a știut că au fost mai mulți, a aflat doar de mine și de Mutu pentru că doar noi am fost dați afară.

- Câți ați fost?
- Nu pot să zic! Deci, vezi că nu e adevărat? Nu a zis Torje de noi doi, s-a văzut la antrenamentul de dimineață. Eram puțin cam avariați. Din cauza asta, a picat transferul la Lazio. Nu mai aveam cum, au zis că am viață extrasportivă.

- Și al doilea transfer ratat?
- La Bayern Munchen, când era Van Gaal antrenor. Noi am tot jucat contra Olandei, au fost niște discuții cu impresarii, dar nu s-au finalizat. A mai fost transferul la Celtic. N-am refuzat eu, nu s-au finalizat discuțiile. Eu m-am înțeles cu ei, dar nu s-a făcut transferul.

Mi-aduc aminte când am jucat cu Juventus, la Torino, în Champions League. Eram la Galatasaray. Era Di Vaio la ei. A venit o centrare din stânga, am întors un pic capul și a venit Di Vaio direct în fața mea. Cât am apucat să întorc capul, el era în fața mea și a dat cu capul la poartă. Am zis: “Aoleooo, unde am ajuns?!”
-  Gabriel Tamaș, fost internațional român

„Furam porumb și-l vindeam în piață să ne luăm înghețată”

- E vreun antrenor cu care nu te-ai înțeles deloc?
- Nu, nu. Eu lucrez și fac ce-mi spun. Iau de la ei ce știu eu că e bine. Uite, eram la Watford, aveam deja 30 de ani și atunci am învățat să alerg. Eu alergam într-un fel, cu pași adăugați. Antrenorul mi-a pus 3 copete și mi-a zis: “Aleargă cum știi tu și apoi fă cum îți spun eu! Cronometrăm. O să vezi că te ajută”. Trebuia să fac pas încrucișat peste celălalt picior, puțin întors. Aveam și eu 30 de ani, dar nu stă nimeni să-ți explice, să te ajute cum e la alte academii de afară. La noi, ce să te ajute?! Ne arunca o minge și jucam 30 contra 30 pe zgură, apoi ne trimitea acasă. Ăsta era antrenamentul. Doar că nouă ne era foame de ceva, de muncă. Noi cum câștigam banii?! Furam porumb sau salcâm și le vindeam în piață să avem bani de o înghețată. Cum crezi că aveam noi bani?!

- Senzația a fost totuși că erai un copil răsfățat și alintat. Tatăl tău era șeful poliției din Poiana Brașov.
- Alintat, răsfățat, dar dacă îi ceream o bicicletă nu mi-o dădea. Aveam banane, dar le punea maică-mea sus, pe dulap, să nu ajungem la ele. Vezi Doamne, să se coacă. Aveam necesarul pe masă, dar nu mai mult. Am fost crescut ca în dictatură. La ora 6 intram în casă, altfel mă furau țiganii. Aveam program strict. Eu ajunsesem să joc la Galatasaray și stăteam în Brașov într-un apartament cu două camere. Acolo dormeam. Eu cu fratele meu într-un pat, tata cu mama în altă cameră.

- Ne știm de când jucai la naționala de tineret. Am avut mereu impresia că undeva, în mintea ta, e o dorință de a te răzvrăti doar pentru a atrage atenția…
- Nu. Fac totul ca să arăt unor persoane din anturaje, din oraș, că nu e datorită lui taică-miu ce am făcut. Am vrut să le arăt că nu e adevărat. Ziceau: “Taică-su e polițist, din cauza lui a ajuns la lot”. Păi, stai, mă, din cauza lui tata am ajuns la Galata? La Celta? Stați puțin, tata e tata, eu sunt eu. Tata a fost și el sportiv de performanță, a făcut schi fond, a fost la Jocurile Olimpice. Eu am vrut să-l depășesc.

- Bine că n-ai făcut schi fond…
- Schiez, acum mă dau cu snowboard-ul. Dar, lasă-mă că din clasa a cincea și până într-a opta câștigam toate crosurile. Pe municipiu, pe județ. Veneau colegi de-ai lui tata și-mi dădeau numere de telefon, să mă duc la schi fond. Tata îi lua: “Lăsați-l în pace că am alergat eu și pentru el!”. Am ales fotbalul.

- Tatăl tău a fost supărat pe tine pentru ieșirile tale. 
- Nu știa ce să mai zică. Ca părinte, te supără. indiferent dacă sunt adevăruri sau nu. Eram la Dinamo și am apărut în Cancan că am furat Dinamobilul și am plecat cu el la petrecere. L-am sunat pe domnul Badea, pe Borcea și le-am spus că nu se poate așa ceva. Era infracțiune, naibii, să fur o mașină, mă duceam la pușcărie. Noi eram la Săftica și Dinamobilul era în Ștefan cel Mare. Atunci am vrut să iau măsuri legale, dar mi s-a spus că n-are rost. Am lăsat subiectele să meargă și dacă era adevărate, și dacă nu. Și acum scriu ce vor, nu mă mai interesează. Și cred că nici pe oameni, s-au obișnuit.

„L-am sunat pe Nicolae Badea dimineața să-i spun că mă las”

- Fiica ta cum a primit toate subiectele din presă despre tine?
- Acum a început să se mai uite, e mai mare. Nu m-a întrebat nimic, mi-a zis doar o dată despre Israel, când am stat în închisoare. I-am zis că nu e adevărat și că doar am stat la poliție. Acum știe adevărul, a citit toate ziarele. I-am spus: “Am făcut o prostie! Nu trebuia să beau și să conduc atât de tare”. Trebuie să îi spui copilului, altfel rămâne marcat pe toată viață. De aia spun și de ai mei. Mama suferă, frati-miu la fel. Acum e și el în minister și când se aude o chestie din asta…

- În ce minister?
- E șeful poliției din Poiana Brașov, ca tata. Era mai talentat ca mine la fotbal, dar n-a vrut să mai joace. După un meci la Tractorul Brașov în care fusese titular s-a supărat și n-a mai vrut să joace fotbal. Nu știu de ce s-a supărat.

- Înțeleg că și tu ai vrut să te lași. L-ai sunat pe Nicolae Badea într-o noapte și i-ai spus că te lași. 
- (Râde) Domnul Badea era sunat mereu. Era obișnuit cu mine la ore matinale, se trezește dimineața. Îl sunam că nu mai vreau să joc fotbal, aveam și eu piticii mei. Ieșeam de la Million, de la lăutari și îl sunam. Îmi zicea: “Gabi, du-te și te culcă! Vedem noi, vorbim mâine!”. E ca al doilea tată pentru mine, mereu râdeam despre toate prostiile pe care le-am făcut. Am multe la activ, dar nu pot să le spun.

- Cum ai simțit diferența fotbalistică atunci când ai ajuns în Anglia?
- La primul meci, am jucat în Championship contra lui Nottingham Forest și mi s-au pus crampe sus, deasupra genunchiului. Mie nu mi se prea pun crampe. Normal ți se pun la gambă. L-am sunat pe Florin Manea: “Florine, nu cred că pot să țin pasul în ritmul ăsta”. Mi-a zis să am răbdare că e primul meci. Încet, încet, am intrat în ritmul lor de antrenamente și de meciuri și n-am mai simțit nimic. Totul e de la cap. Depinde și de cum îți dozezi efortul. Dacă ești disperat și alergi ca nebunul, nu poți duce ritmul ăla timp de 90 de minute. Îți trebuie cap. Te uiți și tu la ăla din stânga, la ăla din dreapta, e multă tactică.

- De ce nu mai reușește fotbalistul român în străinătate? Unii spun că merg în străinătate, nu sunt băgați în seamă de antrenor, intră într-o depresie și apoi renunță să mai tragă tare.
- Păi înseamnă că sunt femei. Nu sunt bărbați, sincer. Tu aștepți de la antrenor să-ți dea explicații de ce nu te bagă?! Du-te și pune osul la bătaie, lasă capul jos, muncește mai mult decât ăla de pe postul tău și demonstrează-i antrenorului că ești bun. Dai 10, 20, 100 de goluri în campionatul intern și te duci acolo și nu dai un gol…Atunci tu trebuie să-ți pui întrebări. Înseamnă că ești slab și trebuie să muncești mai mult.

20 de cluburiare în CV Gabi Tamaș: FC Brașov, Tractorul Brașov, Rapid, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, CFR Cluj, Doncaster, Watford, FCSB, Cardiff City, Hapoel Haifa, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, FC Voluntari, Petrolul și Concordia Chiajna

- Dar el pleacă vedetă de aici.
- Bun. Te duci acolo, ai GPS pe tine, ai testere, ai toate datele după fiecare antrenament. Vezi unde ești tu ca cifre. Dacă ești jos, muncește să fii mai sus. Îți dau exemplu…Cristi Chivu, Adrian Mutu, Contra, generația care s-a calificat la Euro 2008. Îi vedeam cum joacă. Mutu era un zid când juca la Chelsea. Când lovea Chivu mingea, ziceam: “Cum dracu’ lovește ăsta mingea!?”. Eu mă uitam la ei, nu aveau nasul pe sus. Nu ziceau că sunt vedete, când era duel era duel, când era bătaie era bătaie. Capul jos. Am dat un gol acum, o să dau două săptămâna viitoare. Asta trebuie să fie mentalitatea.

„Dacă strictețea nu dă rezultate, ar trebui să încercăm și cu libertatea”

- Da, dar presa vorbea atunci despre naționala lui Mutu și Chivu. Raț, spre exemplu, era foarte deranjat de treaba asta.
- Și eu am fost supărat de chestia asta. Dar mă mai supăra că pe noi ne comparau cu Generația de Aur. Generația aia nu are comparație. Nu ai cum să ne compari cu ei. Ei au avut rezultatele, noi nu le-am avut. Momentul nostru a fost la Euro 2008, dacă treceam de grupă. Eu zic că era un moment prielnic, dacă treceam probabil că și fotbalul românesc creștea.

 -A fost penaltyul lui Mutu, a fost meciul cu Olanda în care s-a spus că ei ne-au lăsat o repriză să-i batem, dar n-am putut…
- Mutu a avut ghinion, a dat foarte tare. Bun, Olanda ne-a lăsat, dar și noi am alergat 180 de minute cu campioana mondială Italia și cu vicecampioana mondială Franța. Am alergat mult mai mult decât ei pentru că numai așa am putut să nu pierdem. Nouă nu ne dădea nimeni nicio șansă când am plecat acolo. Ziceau că dacă luăm două-trei e bine. Peste noapte, eram buni. Păi până atunci nu eram buni?! Așa sunt oamenii. Cu Olanda, eram obosiți și mai trebuie să-i și atacăm. Nu s-a putut să-i batem.

- E ceva ce s-a întâmplat cu Radu Ștefan de nu a mai venit după aceea la națională?
- Nu s-a întâmplat la turneul final. Am stat de vorba cu el, suntem prieteni. Încet, încet trebuie să scăpăm de comunism. A venit un antrenor să ne ceară laptopurile. Am zis: “Bă, avem telefoane, ne uităm pe telefon dacă vrem!”. El: “Nu, nu, nu eu, nu eu!”. Atunci mi-a zis Radu Ștefan: “Eu n-o să mai vin la națională!”. Strictețea nu le-o poți impune tuturor. La o echipă națională vin jucători care au stat 10 ani afară și tu îi zici să nu mănânce pâine. Păi, dacă la club 10 ani mi s-a zis să mănânc pâine…Suntem în 2023, dar am rămas puțin dictatori. Înțeleg restricțiile, dar unui sportiv trebuie să-i dai și libertate. Încearcă și asta cu libertatea, cu strictețe nu prea ai avut performanțe.

 În străinătate, când ai călcat pe gazon ai lăsat toate problemele afară și ai pus osul la bătaie. Când ai ieșit de pe gazon este viața ta. E treaba ta ce faci. Dacă nu faci ce trebuie nu pierde angajatorul tău. Tu pierzi. Trebuie să te pregătești, dacă nu te pregătești, pa!
- Gabriel Tamaș, fost internațional român

“Îmi venea să-l agăț pe Hodgson într-un cuier”

- Ce n-a mers între tine și Roy Hodgson la West Bromwich? Când a venit el, ai început să nu mai joci.
- (Tace câteva secunde) După părerea mea, cred că era puțin rasist. Când am plecat de acolo trebuie să mă transfer la Crystal Palace. El a sunat la Crystal Palace și m-a făcut varză. Nu am avut nimic cu el, nu i-am reproșat nimic. Uite cum a fost…A venit la mine și mi-a zis: “Ai grăsime!”. După aia, la antrenamentele cu GPS mi-a zis: “Nu stai bine, ai grăsime!”. Buuun! Le-am dat jos, eram în top 3 la antrenamente. Ce îmi mai zice?! Nimic. Mă duc la echipa a doua la un meci cu Chelsea. Batem cu 5-0, erau numai copii. M-am dus la el: “Ok, nu mă mai bagi, dar eu nu mă mai duc la echipa a doua că sunt copii. Nu învăț nimic. Lasă-mă măcar să plec”.

- Și?
- Am avut o ofertă din China pe foarte mulți bani și știi ce mi-a spus?! “Nu e pentru tine China!”. Era să-mi cadă fața, îmi venea să-i iau și să-l pun în cuier. În fine. El îmi spunea așa: “Tu nu ești jucător de banca de rezerve”. Când se accidenta fundașul stânga, fundașul dreapta, fundașul central, mă băga direct în teren. Dacă erau apți toți, eu eram direct în tribună. Fusesem titular în două meciuri și vineri, înainte de următorul meci, mă cheamă: “Am o dilemă. Și-a revenit cutărică, stai în tribună”. Știi ce am făcut?!

- Nu.
- Am ieșit de pe teren, mi-am dat ghetele jos și m-am pus cu curul pe banca de rezerve. N-am mai făcut antrenament. A venit doctorul la mine și i-am spus clar de ce am ieșit. “Nu fac antrenament pentru că sunt foarte nervos. Poate lovesc pe vreunul care mâine e titular și nu vreau să fac așa ceva”. Mi-a zis: “Gabi, stai aici. Vorbesc eu cu Roy Hodgson”.

- Și Hodgson?
- N-a mai zis nimic. Crede-mă, de Crăciun am avut meci și apoi și-a revenit iar titularul. Îl sun pe directorul sportiv: “Dan (n.r. - Dan Ashworth, actualul director sportiv de la Newcastle), sună-l pe Mister și spune-i că vreau să mă duc acasă de Crăciun!”. El zice: “Avem meci de Boxing Day”. Eu știam că nu joc. L-a sunat și m-a sunat înapoi: “A zis să te duci, nicio problemă. Ești profesionist”. M-a lăsat să plec pentru că nu mai avea ce să-mi zică. I-am închis gura, îmbunătățisem tot ce spusese el. Mă băga și câștiga echipa. Dar ca să vezi mentalitate…Avusesem o ofertă și din altă parte.

- De unde?
- De la Anji Mahachkala. Tot mă sunau. Cei de la West Bromwich mi-au zis: “Hai să vezi cum gândim noi fotbalul în Anglia! Cu tine în echipă am câștigat atâtea puncte. Nu vrem să te dăm. Trebuie să vorbești cu antrenorul dacă te lasă să pleci”. Nu m-au lăsat să plec nici Hodgson, nici Steve Clark. Și când trebuia să plec la Crystal Palace, a sunat Hodgson acolo. M-am întors la West Brom și președintele mi-a zis: “Gabi, n-am văzut în viața mea un om să facă rău în halul ăsta”. În fine, mă transfer la Doncaster, cu Paul Dickov antrenor. Vorbesc cu el și îmi zice: “Știi cu cine am vorbit?! Cu Hodgson. Știi ce mi-a zis? Că ești cel mai bun fundaș, să te iau”. Cred că și-a dat seama că a greșit. Am rămas mască.

- Bănuiesc că e frustrant. Când te duci a doua zi la antrenament mai ai chef să tragi tare?
- Da. Vreau să-i demonstrez că greșește. Și, dacă nu, plec la altă echipă și joc. Dacă nu-mi plăcea fotbalul mă lăsam de mult. Strângeam banii, îi băgam în bancă și stăteam așa (se pune cu capul pe spătarul canapelei). Și acum dormeam pe bani.

Eram la Rapid, cu Mircea Lucescu antrenor. Noi ne pregăteam cu echipa mare, era Dăscălescu de la Ploiești. Îi spune nea Mircea: “Ți-am dat două șanse. Eu te-am adus aici pentru că eu cred în calitățile tale. Îți mai dau și a treia șansă, dar nu le pot da jucătorilor mai mult de trei șanse. Demonstreză-mi! Nu mi-ai demonstrat, la revedere! Vine altul! 
- Gabriel Tamaș, fost internațional român

“Aveam un Aston Martin, l-a zgâriat tot nevastă-mea”

 -Ce ai făcut cu banii? I-ai investit, i-ai risipit?
- Am făcut câteva investiții, case, terenuri. Am cheltuit o grămadă. Dacă ai, cheltuiești.

- Care a fost cea mai mare extravaganță pe care ai făcut-o cu banii?
- Nu pot să-ți spun. Nu vreau. Când ești acolo și ai bani mai faci și prostii. Cum se fac și acum…Cu șampanie, cu chestii.

- Nu mă refeream la asta. Mă gândeam la un lucru pe care ți l-ai luat pentru tine.
- M-am dus și mi-am luat un Rolex din Munchen. Aveam escală. Am văzut un Rolex, era vreo 20 și ceva de mii. M-am dus, am dat cu cardul, mi l-am pus la mână și am plecat. Nu am mai luat nici cutie, nici garanție. Dacă aveai, aveai. Câștigai bani mulți. Mai luai o mașină, un ceas.

- Nu ai părut înnebunit după mașini.
- Nu. Am avut în Anglia un Jeep, am mai avut un Aston Martin și mi l-a zgâriat nevastă-mea de la prima ușă până la spate. Ce să fac?! Luam mașinile doar pe perioada contractuală. Nu voiam să le cumpăr, de ce să dai atâția bani?!

A vrut să joace cu pometele spart

- La Doncaster nu ai jucat pentru că ai avut o fractură de pomete. Ce s-a întâmplat?
- Mi-a dat unul un pumn și mi-a rupt osul ăsta. (arată sub ochiul drept)

- Unde s-a întâmplat?
- (Râde și imită jurnalistul) Unde, unde…Pe afară, că doar nu în casă. Am fost la un pub. Prin Doncaster sunt oameni mai răi și clubul ne-a dat un bodyguard. Eram eu, alți doi jucători și bodyguardul. În fața pubului era o pizzerie mică. Am intrat, jucătorii și bodyguarzii stăteau afară, la geam. Din spatele meu, a venit unul copt și mi-a dat un pumn. Stăteam la coadă, nu-i spusesem nimic. Bine că m-am întors și mi-a dat sub ochi că poate îmi dădea naibii prin altă parte. Mi-a rupt osul zigomatic. Am căzut, m-am ridicat și am fugit după el, dar nu l-am mai prins. Le-am zis ăstora: “Bă, dracu, măcar stăteați și voi în ușă”. M-am dus la poliție, l-au căutat pe camere, dar nu l-au găsit. N-am mai primit niciun răspuns de atunci.

- Și ce ai făcut?
- Când m-am dus a treia zi la antrenament, aveam pometele băgat înăuntru. I-am zis antrenorului că vreau să joc. El: “Bă, tu nu te uiți la tine că îți cade fața?! Ești nebun?!”.

- Nu te-ai dus la doctor?
- Nu, nu. Îmi căzuse fața. Puteam să rămân cu sechele, știu. M-au operat după două săptămâni și după aia am purtat mască. Masca mă jena la ochi, nu aveam vederea periferică. Mi-am dat-o jos o dată la antrenament și când am dat cu capul în minge am simțit o durere cum nu simțisem niciodată. Toată fața mi-a vibrat. Și mi-am pus masca la loc.

Culisele conflictului cu Rădoi de la FCSB

- Cu Mirel Rădoi cum a fost la FCSB? Te-a dat afară.
- Chiar mi se închisese telefonul. A venit un prieten să mă trezească. Era micul dejun la ora 9. M-am trezit la 9 și întârziam. Trebuia să ajung din Ștefan cel Mare până la Mogoșoaia. L-am sunat pe Dică și i-am explicat. Mi-a zis: “Bă, Gabi, nu e frumos să faci așa! Lui Mirel nu-i place. Te dă afară!”. Și atunci i-am zis că nu mai vin, să mă dea afară. Și mi-am închis telefonul. Cam asta a fost.

 -Nu te-a mai sunat nimeni?
- Ba da, m-a sunat. Am vorbit și cu nea Gigi. Dar am zis că nu mai vin și gata! Dacă s-a făcut așa mare chestie că n-am ajuns la ora 9 înseamnă că asta e.

- Ai un singur titlu în carieră. Meritai mai mult?
- Da, cu Gâlcă. În rest am cupe și supercupe. Un titlu îmi ajunge. Am ratat două titluri cu FCSB, cu Astra și Viitorul. Am luat roșu în meciul de la Ovidiu  (n.r. - la Viitorul - FCSB 3-1, în play-off). Mă văd cu băiatul ăla (n.r. - Purece, jucătorul atacat cu talpa de Tamaș în minutul 17) în benzinărie și zice: “Gabi, nu m-ai atins, dar știi cum e…”. Îmi venea să-i zic: “Du-te și lasă-mă!”. I-am spus: “Sper să nu ne mai întâlnim și a doua oară. O să simți după aia”.

- Apropo, cum ți s-a părut intrarea lui Onea din meciul Rapid - Steaua?
- Nu pot să comentez. Poate fac și eu așa ceva. Am făcut în Israel, dar l-am luat din lateral. Nu știu, aici trebuie să intervină VAR, arbitrii.

- Totuși, după 20 de ani de meserie ce simți? E de roșu sau de galben?
- Roșu. A fost în prea mare viteză tacklingului. Când a băgat alunecare putea să-i rupă piciorul. Am simțit și eu intrări din astea, stai liniștit.

Rapid trebuie să se gândească la ce va face la anul. Au făcut ceva extraordinar, sunt pe un drum bun. E foarte greu să spargi tot și să iei campionatul din primul an. Alții se chinuie de ani buni, vezi FCSB. Sper să nu se retragă Gigi Becali, ar fi foarte rău pentru fotbalul românesc
- Gabriel Tamaș, fost internațional român

“Regret că n-am rămas în Anglia ca să vin la FCSB”

- Ai vreun regret mare în carieră?
- Da. Eram la Cardiff. Mă sună un prieten și îmi zice: “Vino în League One (n.r. - a treia ligă engleză), mă ajuți și pe mine și te bag în stafful meu”. El era secundul lui Steve Clark. Nu m-am dus și am venit la FCSB. Regret. Rămâneam în branșa aia, rămâneam în Anglia, în fotbalul englez. Nu am văzut pe nimeni să rămână acolo. Școala de antrenori am început-o la Cardiff, era o șansă să rămân acolo. Dar am ales să vin să joc la FCSB, deși nu regret că am jucat la FCSB. În viață sunt decizii și decizii.

- Bendeac a povestit că s-a nimerit cu tine la 5 dimineața în Centrul Vechi, erați amândoi beți și i-ai propus să vă bateți. Ai făcut asta?
- Poate s-a îmbătat el prea tare și n-a văzut. Poate m-a confundat. Aici a zis că ne-am îmbătat amândoi, în altă parte a zis că am băut vreo 40 de shoturi. Nu mai știu care e povestea adevărată.  Dar e adevărată, însă că nu ne-am luat la bătaie.

- Cu Pancu ce ai avut? A povestit că l-ai bătut. 
- Nuuu. Nu l-am bătut. Am sărit la cap cu el și i-am dat cu cotul. Minte!

- Mai povestește-mi de dueluri tari cu adversari din carieră!
- Eram fundaș central, jucam cu Chivu, iar cehul Jan Koller era adversar. N-am văzut în viața mea așa animal. Deci, eu și Chivu nu săream la cap, îl împingeam puțin să-i luăm mingile din spate. Nu aveai cum să câștigi un duel la cap cu el. Au mai fost Drogba, Rooney, dar, uite, Andy Carroll mi-a pus probleme foarte mari.

 -Adică atacanți înalți…
- Depinde. Zigici era diferit, Crouch era diferit. Îi lăsai să pună mingea jos și te duceai și-i atacai. Pe Crouch nu prea că era mai tehnic. Uite, Berbatov era bombă! Sunt foarte mulți contra cărora am jucat. Cu Drogba ne-am dat niște coate și după aia ne uitam la arbitru să vedem dacă se uită.

“I-am dat un cot în gură, i-am scos dintele prin buză”

 -Trucuri murdare aveai?
- Nu, nu sunt genul. Jucam în Championship și după fiecare meci aveam cucuie. Erau la ordinea zilei. “Vârful” stătea la distanță de mine. Aștepta minge lungă, venea mingea, vârful sărea în mine, că dădea în minge sau mine tot aia era, și apoi venea linia a doua să atace mingea. Era ca la luptă. Incredibil. Atunci am avut o suspendare de cinci etape. Era Vaughan de la Norwich. Mi-a dat două coate în cap, mi-a făcut cucuie și nu mi-a zis “scuze”. Eram în careu, m-am uitat la arbitrii să văd unde sunt și când a venit o centrare i-am dat direct în gură cu cotul. I-am scos dintele prin buză.

- Te-au suspendat pe baza probei video.
- Da. Greșeala pe care am făcut-o a fost că m-am uitat întâi la el înainte să-l lovesc. Și-au dat seama că am premeditat.

- Ai jucat în meciuri trucate?
- Nooo! Asta îmi mai lipsește să mai joc și în meciuri trucate. Dar căutat am fost să fac, chiar și afară.

- Te căutau străini?
- Da. E multă mafie peste tot în lumea asta. Ajung la tine prin anumiți oameni. Dar nu m-a tentat, să se ducă la alții. Jucătorii care fac blaturi sunt niște proști. Singur nu poți să faci, doar în doi-trei. Dar atunci aud toți. Te duci la pușcărie pentru 2, 3, 5, 10 mii de euro?! În Anglia se pariază. Se pariază peste tot în lumea asta, e vrăjeală că nu se pariază. Toți pariază. Eu le-aș da dreptul, dar nu pariați pe meciurile voastre. E o chestie de bun simț.

Nu m-a tentat să pariez. Aș paria un euro pe 50 de meciuri. Mai sunt unii cu ponturi, dar ai tu siguranță că și iese? Cum să-mi bag eu 100.000 pe pontul tău?! Ați luat-o razna!? 
- Gabriel Tamaș, fost internațional român

Cum a venit un coleg beat la antrenament direct din club

- Dacă ai fi șeful fotbalului pentru o zi ce ai schimba? Dacă ai fi dictatorul fotbalului pentru o zi?
- Prima chestie, aș încerca să fac pace între LPF și FRF. Și a doua, când se termină anul competițional toți patronii să bage bugetele într-un cont al federației, o garanție că toți jucătorii o să aibă salariile la zi. Dacă se va face asta, va crește și fotbalul românesc. Poți să iei măsuri contra unui jucător doar când îi dai totul la zi. Eu te amendez pe tine, dar nu-ți dau salariul patru luni. Dă-mi banii și amendează-mă după aia! Dacă tu nu mă plătești și mă iei la rost că n-am făcut aia și aia, îți zic: “Du-te, bă, și vezi-ți de treabă!”.

- Ai schimba ceva și în procesul de pregătire a jucătorilor?
- Să folosim mai mult știința în fotbal. Te poți duce la facultatea de educație fizică și să iei un profesor. Să vezi ce are în cap, să vină și să explice. La West Brom aveam 20 de inși pe lângă echipă. Unul era decan la facultate. Toate prostiile astea, GSP, testere, astea te ajută. Stafful vede cum trebuie îmbunătățită echipa, dar poate vine profesorul și spune: “Stai, mă, că așa dărâmi corpul omului!”. În Anglia, miercurea e liberă. Nu antrenează jucătorii mai mult de 3 zile consecutive. Împingeai puțin corpul luni și marți, miercuri te odihneai, apoi veneai joi și vineri și mențineai forma. Apoi aveai loc să împingi corpul la meciul de sâmbătă.

- Te și relaxai mental miercurea. Dar știi ce făceau pe vremuri jucătorii lui Arsenal în ziua de miercuri? Merson a scris în cartea lui că se îmbătau mangă. 
- Dacă ar face la noi chestiile astea ar începe lumea: “Aaaaa, nu mai pot juca!”. Dar meciul e sâmbătă. Nu știu dacă poți implementa ce e în Anglia, dar dacă vrem să ne batem cu puterile din fotbal asta trebuie să facem încetul cu încetul.-

- În final, spune-ne o anecdotă din cariera ta. 
- (Râde) Nu pot să fac chestiile astea. Uite, îți povestesc de altcineva. Eram la West Bromwich, era duminica de după meci, aveam refacere. Antrenor era Di Matteo. Ne-a zis să facem un sfert de oră pe biciclete și după aia liber. Și vine un coleg îmbrăcat în civil, de oraș, abia venise de unde fusese el. Omul era lat (face semnul crucii cu mâna) S-a suit pe bicicletă și dădea la bicicletă. Vine Di Matteo, îl cheamă pe doctor și începe să râdă: “Uite, doctore, ce face ăsta!”. La care doctorul: “Păi, da, Mister, nu ai spus 15 minute?! Dă 15 minute la pedale și pleacă acasă”. În România se putea face așa ceva? Nu se putea!

- Nu te-am întrebat ce vrei să faci după ce te lași.
- Nu știu. Am mai multe în cap. Aș avea în cap să vând tot ce am și să plec afară, să-mi cumpăr un restaurant, îmi iau o casă pe malul mării și stau liniștit.

 -Asta e varianta boemă. Altceva?
- Fac școala de antrenori și vreau să mă înscriu și la cursuri de management. Să le am făcute. Zona de administrație cred că mi-ar intra mănușă. În antrenorat, e greu. Ce văd acum la jucători…Îmi vine să-i iau și să-i mănânc. Dacă aveam noi condițiile lor de acum ne băteam cu Generația de Aur. Ei au totul și au și regula U21 că trebuie să joace. Noi ne băteam cu vedetele, trebuia să muncim. Câteodată, stau și mă uit la antrenamente și văd ce delăsători sunt, cât ar putea să crească. Ca antrenor, i-aș explica: “Bă, baiatule, vrei să faci ceva? Dacă nu, îl aduc pe unul căruia îi e foame”. Dacă intru în administrație, nu vreau președinte. Vreau director sportiv, ceva.

- În final, dacă accepți o sugestie, ți-aș recomanda să mergi pe varianta restaurantului de la malul mării.
- (Râde) Ai vrea, nu?! Și să vii la mine, la una mică. Și îl chem și pe Bendeac.

Când am venit în țară, m-au înjurat pe toate stadioanele. Acum, s-au mai calmat. Nu mai sunt cu “bețivane!”. Mă lasă în pace. Mă mai invită lumea la câte un șpriț și le zic: “Vorbim după meci și vedem noi”. Glumesc cu ei. Dar e dureros, că am făcut și eu ceva în fotbalul ăsta. Am venit acasă să ajut fotbalul și nu mi se pare normal să mă înjure ca la ușa cortului. Vin toți frustrații și mă iau: “Ai pierdut, p**** mă-tii!”. Ce e asta, bă? E munca mea. Cum te duci tu în uzină așa mă duc eu la fotbal. 
- Gabriel Tamaș, fost internațional român

VIDEO cu emisiunea GSP Live integrală cu Gabriel Tamaș

Dinamo

Mircea Rednic vs. Dinamo » Cum se poate ajunge la un baraj infernal

FCSB

Primul om de afaceri care se oferă să cumpere FCSB: „Dacă Gigi chiar dă clubul, mă duc și-l iau!”