Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 28 aprilie 2023 11:02 / Actualizat vineri, 28 aprilie 2023 15:59
MM Stoica, managerul de la FCSB, a avut o reacție vehementă după conferința de 3 ore ținută de Kyros Vassaras, președintele CCA.
După ce, inițial, a transmis un mesaj pe pagina personală de Facebook, MM Stoica a vorbit și la TV despre conferința lui Kyros Vassaras. Oficialul de la FCSB a fost vehement cu privire la explicațiile grecului la faultul lui Dragoș Grigore la adresa lui Andrea Compagno (călcat pe tendon) în meciul pierdut de roș-albaștri cu Rapid, 0-1.
De asemenea, MM l-a taxat pe Vassaras și pentru o altă declarație a grecului: „Presiunea pe arbitri nu va trece”.
MM Stoica, reacție vehementă: „Sunt prost și habar n-am de fotbal, ar trebui să mă las”
„M-am uitat la ultimul meci al lui Răzvan Lucescu, din Grecia, AEK - PAOK. În min 7:42, este o intrare aproape identică ca cea a lui Grigore cu Compagno, un arbitru neamţ (n.r. - Tobias Stieler) este chemat la VAR, se uită şi acordă roşu (n.r. - pentru Giannis Kargas, fundașul lui PAOK). Scor final 4-0 pentru AEK.
Consider că am fost umiliţi în această conferinţă-maraton. Dacă ăsta nu este roşu, eu sunt un imbecil notoriu. Habar n-am de fotbal. Sunt în fotbal de 30 de ani, mă uit la fotbal de 50 de ani, dar sunt un prost şi ar trebui să mă las. A făcut lumină în ţara asta Vassaras.
A fost o demonstraţie de forţă. «Că suntem pe Olimp şi vă văd mici pe toţi, ce vreau eu aia fac. Acum, vă dau explicaţii ca să vă iau peste picior, negând evidenţa».
A zis că sunt presiuni. Aici sunt presiuni? În Grecia sunt presiuni, unde umblă patronii cu pistoalele la ei. Nu în România, unde Gigi Becali trimite mesaje şi apoi trimite alte mesaje şi îşi cere iertare”, a declarat MM Stoica la „Sport Center”, emisiunea moderată de Dan Udrea la Orange Sport.
VIDEO. Kyros Vassaras: „Presiunea nu va funcționa!”
Citește și:
Ilie Dumitrescu, consternat de ce a spus Kyros Vassaras: „Nu există așa ceva!”
Reporterul GSP a răbufnit la conferința lui Vassaras: „Două ore, o greșeală! Aveți ceva de ascuns?”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat