FOTBAL  »  Superliga  »  ECHIPA NAȚIONALĂ

Florinel Coman așteaptă convocarea la națională. Mesaj pentru selecționerul Edward Iordănescu

Articol de - Publicat marti, 09 mai 2023 16:53 / Actualizat marti, 09 mai 2023 18:20

Florinel Coman (25 de ani), cel mai în formă fotbalist din Superliga, în ultima perioadă, speră să fie convocat de selecționerul Edward Iordănescu la meciurile naționalei României, cu Kosovo și cu Elveția, programate în deplasare pe 16 iunie, respectiv 19 iunie.

  • Kosovo - România (16 iunie, 21:45) și Elveția - România (19 iunie, 21:45) sunt următoarele partide ale „tricolorilor”

Cele trei goluri și trei pase decisive reușite de Coman în ultimele șase meciuri din play-off au adus 13 puncte pentru FCSB, care duce o luptă la baionetă cu Farul pentru titlul de campioană.

Evoluția lui Coman este monitorizată atent de staff-ul naționalei.

„Să o țină tot așa, trebuie să aibă continuitate. Edi l-a chemat la lot anul trecut, în cel mai greu moment al lui, și toți l-au criticat. I-a arătat că are încredere în el. Dacă va juca la fel, selecționerul va miza pe el”, au precizat pentru GSP oameni din anturajul naționalei.

Florinel Coman nu ascunde faptul că așteaptă telegrama de convocare pentru „dubla” din iune. "Sincer, vedem ce va decide domnul selecționer. Sper să luăm maximum de puncte din cele două meciuri, ca să ne putem califica. 

Avem șanse reale de calificare, depinde de noi. Pentru mine prezența la un Campionat European ar fi ceva fantastic, orice jucător își dorește să ajungă la un turneu final", a declarat mijlocașul pentru FRF TV.

Provocat să spună cum arată cariera sa, la 25 de ani, față cum și-o imagina în momentul în care a descoperit pasiunea pentru fotbal, Florinel Coman a punctat: „Nu este rea, dar mi-am imaginat-o mai bună. În ce fel? Transferat, cu goluri în Champions League”.

FRF a făcut anunțul » Unde joacă România meciurile cu Israel și Kosovo
ROMÂNIA
FRF a făcut anunțul » Unde joacă România meciurile cu Israel și Kosovo

Edward Iordănescu, despre convocarea din septembrie: „Este o mână întinsă pentru Florinel Coman. El să dea două mâini înapoi pentru națională”

Precedenta convocare a lui Florinel Coman la echipa națională, pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia, din Liga Națiunilor, în septembrie 2022, a fost una controversată.

Coman era într-o formă foarte slabă, dar selecționerul l-a chemat la lot pentru a-i acorda încredere.

„Florinel Coman poate ajuta România pentru Euro. E un jucător care vine după o perioadă foarte grea și pe care-l cunosc foarte bine. Îi cunosc foarte bine și potențialul. 

Ținând cont și de absențele lui Mihăilă și Ivan, este o mână întinsă pentru Florinel Coman. Iar așteptarea mea este foarte mare de la el, ca el să dea două mâini înapoi pentru națională”, a declarat Edward Iordănescu, într-o conferință susținută pe 22 septembrie 2022.

Coman a jucat ultima dată la națională în martie 2021, la meciul cu Macedonia de Nord (3-2), când a părăsit terenul accidentat, în minutul 14.

Florin Tănase ratează meciurile din iunie

Probleme medicale nu-l ocolesc pe Edi Iordănescu nici la acțiunea de luna viitoare. Florin Tănase (28 de ani) acuză o accidentare și va rata partidele cu Kosovo și Elveția din preliminariile EURO 2024.

Atacantul lui Al Jazira (Emiratele Arabe Unite) a suferit o leziune la coapsa stângă și va sta pe bară între 4 și 5 săptămâni.

Citește și:

Ioanițoaia despre noua polemică iscată de faza din FCSB - Sepsi: „Se arbitrează cu o măsură pentru CFR, și cu alta, infinit mai îngăduitor, pentru adversare”

Chivu, declarații cutremurătoare în Italia: „Dintoina îmi lua mințile. L-am pocnit pe Rossi din instinct animalic. Coechipierii mi-au sunat soția să o întrebe dacă sunt agresiv acasă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează