Articol de Viorel Tudorache - Publicat miercuri, 10 mai 2023 18:31 / Actualizat joi, 11 mai 2023 07:29
Dinamo a făcut cerere la tribunal pentru confirmarea cu celeritate a celui de-al doilea plan de reorganizare modificat. Primul termen este pe 15 mai.
Nu se anunță a fi însă o simplă formalitate nici de această dată.
Diego Fabbrini (32 de ani), fost fotbalist la Dinamo în perioada 2019-2021, s-a alăturat lui Radu Bîrlică și a firmei sale pe lista celor care au contestat modificarea planului.
Fabbrini este înscris la masa credală, ca și creditor chirografar, cu 86.535 euro, reprezentând drepturi salariale restante.
Prin modificarea planului, noii acționari vor să șteargă toate datorile chirografarilor, în total 5 milioane de euro.
În aceste condiții, marii perdanți sunt fotbaliștii care au avut contracte de activitate de sportivă și sunt înscriși la masa credală, la "chirografari", cu peste 1,5 milioane de euro.
Diego Fabbrini îl acuză pe administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu că „încalcă în mod clar drepturile creditorilor
„Administratorul judiciar încearcă, folosindu-se de un formalism juridic și abstract, să obțină un scop ilicit și imoral, acela al eliminării jucătorilor creditori, veritabili titulari de drepturi salariale, de la masa credală a debitoarei.
În acest sens încercând modificarea Planului de reorganizare inițial, prin orice mod, în contradicție cu scopul legii insolvenței, cu normele de ordine publică și cu normele de drept comunitar", se arată în contestația formulată de fotbalistul italian, prin avocat.
Diego Fabbrini îl acuză pe Răzvan Zăvăleanu: „Planurile modificate se bazează pe ficțiuni juridice"
În document se arată: „Solicităm instanței de judecată să respingă cererea administratorului judiciar, privind confirmarea, în regim de celeritate, al celui de-al doilea plan de reorganizare modificat, întrucât acesta nu își poate invoca propria culpă și rea credință în gestionarea practicii de insolvență a debitoarei SC Dinamo 1948 SA, în susținerea cererii".
Avocatul lui Fabbrini susține că atât primul plan de reorganizare modificat, cel respins de tribunal și de Curtea de Apel, cât și cel de-al doilea se bazează pe ficțiuni juridice.
„Nici în situația primului plan modificat, nici în cel de-al doilea, nu există un aport real și economic la patrimoniul debitoarei, care să justifice o modificare a Planului inițial de reorganizare, «temeiul» modificării planului reprezentând-l factori externi și ipotetici fără nicio legătură cu realitatea sau cu normele juridice, de ordine publică", menționează apărătorul lui Fabbrini.
Mai mult, avocatul fotbalistului italian pretinde că scopul celui de-al doilea Plan de reoganizare modificat este identic cu primul.
"Prin construcția juridică propusă, nu se modifică, în niciun fel, situația economico-financiară a debitoarei, în sensul de a prezenta relevanța cu privire la viabilitatea planului de reorganizare.
În acest sens, administratorul judiciar face afirmații generale și fără relevanță juridică sau financiar economică, în cuprinsul planului modificat, cum ar fi că «este în continuare optimist», că «are motive întemeiate să creadă că, odată cu schimbarea acționariatului, situația urmează să fie îmbunătățită» și că «sumele pot fi aduse în Club fie prin creditare din partea acționarilor, fie prin atragerea unui investitor (pagina 68 din Planul modificat)".
Avocat Diego Fabbrini: „Menținerea în viață a unui organism putred nu reprezintă scopul legii”
Fabbrini îi aduce și alte acuzații lui Zăvăleanu:
„Administratorul judiciar susține că situația financiară a debitoarei este cauzată de factori externi de tipul crizei globale, pandemiei, războiului din Ucraina și lipsei investitorilor strategici, în loc să arate adevărata cauză, a fluctuațiilor de bani, în afara patrimoniului debitoarei.
Scopul legii insolvenței este acoperirea pasivului debitorului și, doar în măsura în care este posibil, redresarea activității acestuia.
Menținerea în viață a unui organism putred, care nu are nici cea mai mică intenție de schimbare a practicilor, ilegale, de gestionare a activității sale, cu ajutorul practicienilor în insolvență, nu reprezintă scopul legii.
Cu atât mai puțin cu cât, un club de fotbal, cu pretenții de revenire în Liga 1, trebuie să se supună reglementărilor internaționale, de drept comun și sportive, care sancționează asemenea practici".
58de meciuri, patru goluri și patru pase decisive este bilanțul lui Diego Fabbrini la Dinamo
Diego Fabbrini a blocat primul plan modificat la Curtea de Apel
Avocatul lui Fabbrini a mai dat de înțeles că fotbalistul italian a avut un rol important în respingerea primul Plan de reorganizare modificat:
"A doua modificare a Planului de reorganizare nu ar fi fost propusă la 13 martie 2023, dacă creditorul-contestator nu ar fi depus acte doveditoare, în susținerea tezei actelor și operațiunilor frauduloase, în data de 14 februarie 2023, cu compromiterea operațiunilor fictive de modificare a actului constitutiv al debitoarei și a cesiuni de creanță în favoarea APCH".
Diego Fabbrini, dezvăluri despre emailuri secrete trimise de APCH
Administratorul judiciar mai este acuzat că încalcă dispoziții din Legea insolvenței și că acoperă anumite acte frauduloase:
„Este în cunoștință de cauză și în perfect acord cu debitoarea și cu APCH (Președinte al Comitetului Creditorilor) cu privire la sursa banilor cu titlu de donații, sponsorizări și altele din partea suporterilor Clubului, către debitoare și nu denunță actele frauduloase ale debitoarei, în termenul legal și nici nu informează judecătorul sindic, conform legii.
În acest sens, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, în emailurile colective transmise, în mod public, către toți suporterii Clubului Dinamo, de către APCH se recunoaște că:
- drepturile jucătorilor au natură juridică de drepturi salariale
- APCH își însușește banii Clubului Dinamo, din care trebuiau plătite salariile jucătorilor, anterior deschiderii procedurii insolvenței
- prin programul de strângere de fonduri, pentru Clubul Dinamo, suma de 2.500.000 de euro a fost prevăzută "la capitolul venituri, în Planul de reorganizare propus de RTZ&Partners, când în realitate a fost înregistrată ca și crfeanță în favoarea APCH".
Reacția lui Răzvan Zălăveanu la acuzațiile lui Diego Fabbrini, pentru GSP.ro:
Pot spune doar atât: fiecare este liber să își apere drepturile așa cum crede de cuviință. Unii cu bun simț, alții cu mai puțin (sau fară), însă respectăm fiecăruia dintre aceștia dreptul de a-și face cunoscută opinia, fie că este corectă sau nu, că are tangență cu realitatea sau nu. Există o Adunare Generală a Creditorilor, există un Judecător sindic, există căi legale în virtutea cărora funcționează procedura, iar ridicarea poalelor peste cap nu poate fi decât un lucru contraproductiv.
- Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar al SC Dinamo 1948 SA
Ceea ce facem noi e în temeiul legilor care ne guvernează activitatea, în scopul salvării intereselor creditorilor și salvării unui brand național căruia nu avem pretenția ca un anonim să îi cunoască valoarea istorică și însemnătatea în arealul fotbalului românesc și continental, în ciuda faptului că a îmbrăcat vremelnic și întâmplător tricoul alb-roșu
- Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar al SC Dinamo 1948 SA
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”