Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 15 mai 2023 09:37 / Actualizat luni, 15 mai 2023 09:56
După victoria obținută de FCSB cu CFR Cluj, 1-0, Gigi Becali a vorbit despre faptul că a fost reclamant la Comisia de Disciplină.
Patronul FCSB a fost reclamat pentru comentariul sexist la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu, după ce recent fusese amendat cu 5.000 de lei pentru declarațiile legate de arbitraj.
Gigi Becali, reacție nervoasă
Omul de afaceri s-a arătat deranjat de faptul că a fost reclamat, după o sesizare a lui Radu Vișan, secretarul general al FRF, și a avut o reacție categorică.
„Nu vreau să mai fiu la mâna. Păi ce, mă, sunt la mâna voastră? «Stai, domnule, să vedem dacă e discriminare»... Mă obligați voi pe mine la comisii? Ce comisii, mă? Eu mi-am spus o părere. Am jignit pe cineva?
Apropo de Federație. Eu sunt Becali! Mă duci tu pe mine la comisii? Păi, cine ești tu, mă? Ce, nu am voie să-mi spun părerea? Am fost europarlamentar, am fost deputat în România... Eu nu am spus de fata aia. Nu am jignit-o cu nimic! Asta e opinia mea.", a declarat Gigi Becali, potriviți digisport.ro.
Federația Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament și astfel de declarații care nu sunt demne de a fi reproduse, reafirmându-și principiul de zero toleranță pentru discriminarea de gen. FRF susține egalitatea de șanse și promovează activ implicarea femeilor în toate palierele activității fotbalistice, inclusiv prin promovarea meritorie în roluri de răspundere În același timp, FRF le reamintește tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranța și rasismul nu sunt acceptate.
- comunicat FRF
Gigi Becali, declarație sexistă la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu
Gigi Becali a avut o remarcă sexistă la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu, care a condus meciul FC Voluntari – CS Mioveni.
„Am văzut meciul Voluntari – Mioveni? Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren. Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia. Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin!”, a spus Gigi Becali.
Protest împotriva lui Gigi Becali
Ca urmare a acestei declarații, arbitrii din Liga 1 au intrat în această etapă cu tricouri cu mesajul „Fără discriminare de gen”.
VIDEO Elias Charalambous, conferință de presă după partida câștigată cu CFR Cluj: „Este cea mai importantă victorie din cariera mea”
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat