INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Șoc în Anglia! Ivan Toney, unul dintre golgheterii Premier League a fost suspendat 8 luni » A încălcat regulile antipariuri de 232 de ori!

Ivan Toney // Foto: Imago
Ivan Toney // Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 17 mai 2023 19:42 / Actualizat miercuri, 17 mai 2023 20:12

Ivan Toney, golgheterul lui Brentford și al treilea cel mai prolific jucător al campionatului englez, a primit astăzi sancțiunea pentru pariuri. 8 luni de suspendare! Federația londoneză a anunțat că atacantul în vârstă de 27 de ani va putea evolua din nou începând din 17 ianuarie 2024.

Încă din noiembrie 2022 se știa că Ivan Toney, unul dintre cei mai în formă atacanți ai campionatului englez, a încălcat regulamentul antipariuri al federației engleze (FA) de foarte multe ori.

Ivan Toney, 262 de „pariuri”. A recunoscut 232!

BBC dezvăluia atunci că, potrivit anchetei FA, ignorase de 232 de ori regula E8 (interzice fotbaliștilor să parieze pe meciuri sau să dea informații secrete pentru pariuri) între 25 februarie 2017 și 23 ianuarie 2021, perioadă în care a evoluat la patru cluburi: Scunthorpe, Wigan, Peterborough și Brentford

O lună mai târziu, în decembrie 2022, forul londonez a mai adăugat 30 de „pariuri” în dosarul Toney. În total, 262!

Scandal la naționala Angliei » Southgate l-a convocat pe fotbalistul acuzat că a încălcat regulamentul antipariuri de 262 de ori!
ANGLIA
Scandal la naționala Angliei » Southgate l-a convocat pe fotbalistul acuzat că a încălcat regulamentul antipariuri de 262 de ori!

Ivan Toney, convocat la națională deși era anchetat. A debutat pentru Anglia în martie!

În martie 2023, Daily Mail anunța că Toney, 27 de ani, riscă o suspendare de minimum șase luni. Și totuși, selecționerul Gareth Southgate l-a convocat în aceeași lună pentru partidele cu Italia și Ucraina, din 23 și 26 martie, în preliminariile CE 2024.

„El poate juca la echipa de club și încă nu a fost niciun proces și nicio judecată”, a motivat atunci Southgate. „Nu știu ce motiv aș avea acum să nu-l chem la națională. Ivan a fost foarte bun de-a lungul întregului sezon. Joacă excelent. Îmi place prezența lui în meciuri și merita această șansă”.

Pe 26 martie, vârful lui Brentford a debutat la selecționata Albionului, înlocuindu-l pe Harry Kane în minutul 81 la 2-0 cu Ucraina.

20de goluri a marcat Ivan Toney în acest campionat la Brentford, al treilea în topul Premier, după Haaland (36) și Kane (27), dar înaintea lui Salah (19)

Ivan Toney se va putea antrena cu echipa din 17 septembrie

Astăzi însă, presa insulară a anunțat că federația a dat verdictul în acest caz. Ivan Toney, golgheterul lui Brentford și al treilea cel mai prolific jucător al campionatului englez, a fost exclus 8 luni! A recunoscut 232 de încălcări ale reguli antipariuri.

„Ivan Toney a fost suspendat pentru opt luni din toate activitățile legate de fotbal, cu efect imediat, până pe 16 ianuarie 2024 inclusiv, și amendat cu 50.000 de lire sterline", a comunicat federația, precizând că „i se va permite să revină la antrenamente alături de echipa sa în ultimele patru luni ale suspendării, din 17 septembrie 2023".

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Un nume important din fotbal acuză: „Argentina a fost ajutată pentru a fi campioana lumii” » Țintele sunt Messi și FIFA

Șeicul qatarian a făcut a patra ofertă pentru Manchester United » Suma propusă e amețitoare!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland
Europa League
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (2)
VardyParty
VardyParty  •  17 Mai 2023, 20:37

Deci pe tricoul lui scrie HOLLYWOOD BET. Clubul n-are nici o vina?

VardyParty
VardyParty  •  17 Mai 2023, 20:36

Nu era mai simplu sa se cupleze cu Madalina Ghenea? Costa tot atât, și in plus încă mai avea un sfert din cariera. Pfoaleiiii

Vezi toate comentariile (2)
Comentează