Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 22 mai 2023 18:30 / Actualizat luni, 22 mai 2023 20:53
Ionela și Marius Cozmiuc, campioni mondiali și europeni anul trecut, așteaptă cu încredere ediția de la Bled a întrecerii continentale, care va debuta pe 25 mai. ”Știu că mi-am făcut treaba bine”, spune Ionela, ”merită efortul”, completează Marius
Un an important pentru canotorii români, care sunt la câțiva pași de prima competiție mare a sezonului, Campionatele Europene găzduite de Bled (Slovenia). Toată lumea așteptă cu emoții bune ocazia de a se întrece cu adversarii de pe continent, la capătul multor luni de cantonament, cu efort repetat, disciplină și încredere.
Campioni mondiali și europeni în 2022
Familia multimedaliată compusă din Ionela și Marius Cozmiuc așteaptă rezultate valoroase la Bled, fiind îndreptățiți după performanțele înalte atinse anul trecut. Concurând pentru prima dată în schiful de simplu categorie ușoară, Ionela a cucerit atât titlul european la Munchen, cât și, după o cursă aproape identică, încărcată de emoție, și pe cel mondial la Racice.
Marius, alături de Sergiu Bejan, a parcurs același traseu strălucitor, punctat cu aur european și mondial în proba de dublu rame. Ei au concurat și în barca de 8 plus unu, fără să atingă podiumul, ceva ce speră să realizeze însă în Slovenia.
- Ionela, Marius, încă o ediție a Campionatelor Europene la câteva zile distanță, care sunt senzațiile voastre înaintea primului concurs oficial din 2023?
Marius Cozmiuc: Este primul concurs pentru noi din acest an și ne bucurăm că începem cu Campionatele Europene. Va fi un concurs destul de interesant, așa că urmăriți-ne pentru că vor fi surprize frumoase și vor fi, zic eu, pentru toată echipa rezultate foarte bune.
Ionela Cozmiuc: Într-adevăr, încă un Campionat European în salba aceasta a concursurilor. Este un prim pas din acest an pentru cel final care va Campionatul Mondial, unde ne dorim să calificăm cât mai multe echipaje pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
- Cum a fost pregătirea din sezonul acesta, ați fost în Italia, la Piediluco, la Snagov, cum au decurs lucrurile?
Marius Cozmiuc: A fost destul de intensă, dar ținând cont de obiectvul pe care îl avem anul acesta, respectiv calificarea pentru Jocurile Olimpice, merită tot efortul.
Ionela Cozmiuc: (zâmbește) Nici vremea nu a fost de partea noastră, se pare că nu mai vine o dată primăvara, o să sărim direct la vară, însă noi suntem obișnuiți, așa că tot răul spre bine.
Ionela Cozmiuc: "Pista de la Bled este superbă"
- Ați mai fost la Bled, știți cum este baza de acolo?
Ionela Cozmiuc: Am mai fost în 2013, nu, în 2012, tot la un Campionat European, dar de juniori. Pista este superbă, baza este foarte frumoasă, acum nu ne rămâne decât să punem bărcile pe apă și să facem ce știm noi mai bine.
Marius Cozmiuc: „Mereu este loc de mai bine”
- Marius, pentru tine și Sergiu anul trecut a fost unul extraordinar, ați fixat un standard înalt. Aduce asta mai multă presiune?
Marius Cozmiuc: Ne dorim să fim chiar mai bine decât anul trecut și ne întrebam ce ar însemna asta, însă mereu este loc de mai bine pentru că la Bled vom trage atât în barc de dublu rame, cât și în barca de opt plus unu și aici este șansa să îmbunătățim acest an.
- Ionela, tu știi ce înseamnă să îți aperi un titlu, ai făcut acest lucru la dublu, la Mondiale, cum privești perspectiva de a repeta perfomanța și în Slovenia?
Ionela Cozmiuc: Eu știu că mi-am făcut treaba bine, că voi da tot ce pot pe pista de concurs. Iar dacă vreo adversară mă va învinge, merită tot respectul meu.
- Cum ai descrie în câteva cuvinte senzația dinainte de concurs?
Ionela Cozmiuc: Încă sunt liniștită, nu m-a prins flama emoțiilor, probabil că atunci când voi ajunge acolo mă va cuprinde așa, ușor. Am avut weekend-ul acesta emoții pentru juniori, au avut și ei Europenele, pentru mezina familiei noastre, sora cumnatei mele, pratică și ea canotajul, a ieșit campioană europeană, o așteptăm acum cu drag înapoi acasă!
România, locul 2 pe națiuni
La Campionatele Europene de juniori U19 din weekendul trecut, de la Brive (Fra), România a cucerit două medalii de aur și trei de argint, situându-se pe poziția secundă în clasamentul pe națiuni, în urma Italiei (7 medalii de aur, 2 de argint, 4 de bronz).
Titlurile continentale au fost aduse de bărcile feminine de 8 plus 1 (foto) și 4 plus unu rame, iar cele de argint de echipajele masculine de la 8 plus unu, 4 rame și 4 plus unu rame masculin. La ediția precedentă, cea de la Varese, de anul trecut, tricolorii se aflaseră pe prima treaptă în ierarhia pe medalii, cu trei de aur, una de argint și una de bronz.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat