GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  CEI MAI BUNI

CEI MAI BUNI Jos pălăria pentru campioni! Tudor Băluță a fost ales „Jucătorul lunii mai”, iar Gheorghe Hagi - „Antrenorul lunii”! Cum s-a votat

Articol de , , - Publicat luni, 29 mai 2023 09:00

Tudor Băluță a fost desemnat „Jucătorul lunii mai”, în timp ce Gheorghe Hagi câștigă cel de-al cincilea trofeu de „Antrenorul lunii”, după un mai de poveste și un sezon competițional ce intră în istoria fotbalului românesc

Pentru trofeul "Jucătorul lunii mai", Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Tudor Băluță (Farul), Virgiliu Postolachi (UTA), Louis Munteanu (Farul), Andrei Ivan (U Craiova) și Roland Niczuly (Sepsi). 

Pe lista preliminară au mai fost: Florinel Coman (FCSB), Andrei Borza (Farul) și Dan Nistor (U Cluj).

În urma voturilor, "Jucătorul lunii" a fost ales Tudor Băluță. Băluță este prototipul perfect de jucător pe care s-a specializat Hagi. 

Fotbalist crescut în Academia Viitorului, vândut în străinătate, dar blocat acolo de accidentări sau inadaptare, recuperat apoi de Gică și pus pe picioare la momentul ideal. 

Tudor a fost dirijorul echipei într-un an de grație încheiat en fanfare! "Dublă" la 7-2 cu Rapid plus un gol vital în finala cu FCSB i-au adus premiul din această lună.

Manita pentru Hagi!

La cea de-a doua categorie, "Antrenorul lunii", Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Gheorghe Hagi (Farul), Liviu Ciobotariu (FC Voluntari), Cristiano Bergodi (Sepsi). 

Pe lista preliminară a mai fost Leo Grozavu (Poli Iași).

A învins Hagi, al cincilea trofeu de antrenor al lunii pe care-l câștigă în acest sezon! Era evident că pe cel din luna mai nu îl mai poate lua nimeni din moment ce Farul a ieșit campioană. 

A fost un an fantastic pentru Hagi, un nou succes marcă înregistrată, cu o echipă construită de el de la zero! Și făcută să joace aproape perfect pentru a spulbera favorite cu bugete și pretenții mult mai mari.

Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”

Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.

CLASAMENT FINAL - jucătorul lunii mai 2023

1.Tudor Băluță19p
2.Louis Munteanu10p
3.Roland Niczuly9p
4.Virgiliu Postolachi5p
5.Andrei Ivan1p

CLASAMENT DETALIAT

Votul cititorilor

1.Virgiliu Postolachi5p
2.Tudor Băluță4p
3.Roland Niczuly3p
4.Louis Munteanu2p
5.Andrei Ivan1p

Votul jurnaliștilor GSP

1.Tudor Băluță10p
2.Louis Munteanu8p
3.Roland Niczuly6p

Votul specialiștilor

1.Tudor Băluță5p

CLASAMENT FINAL - antrenorul lunii mai 2023

1.Gheorghe Hagi20p
2.Cristiano Bergodi12p
3.Liviu Ciobotariu3p

CLASAMENT DETALIAT

Votul cititorilor

1.Gheorghe Hagi5p
2.Cristiano Bergodi4p
3.Liviu Ciobotariu3p

Votul jurnaliștilor GSP

1.Gheorghe Hagi10p
2.Cristiano Bergodi8p

Votul specialiștilor

1.Gheorghe Hagi5p

Citește și:

„I-am distrus!” » Hagi cântă și dansează în vestiar după câștigarea titlului. Imagini MEMORABILE
FARUL, CAMPIOANĂ
„I-am distrus!” » Hagi cântă și dansează în vestiar după câștigarea titlului. Imagini MEMORABILE
„Din lupi s-au făcut miei!” » Gică Hagi n-a avut milă: ironie după ironie la adresa FCSB
FARUL
„Din lupi s-au făcut miei!” » Gică Hagi n-a avut milă: ironie după ironie la adresa FCSB
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
Hcm27
Hcm27  •  29 Mai 2023, 11:22

Meritat!Ambii!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează