Articol de Eduard Apostol, Daniel Grigore - Publicat vineri, 09 iunie 2023 12:36 / Actualizat vineri, 09 iunie 2023 12:44
Rapid s-a înțeles cu mijlocașul spaniol Borja Valle (30 de ani), cel care a jucat în a doua parte a anului 2020 la Dinamo, adus de conducerea iberică de la acea vreme.
După doi ani și jumătate, mijlocașul central Borja Valle va reveni în România. Fostul dinamovist, autor a 5 goluri în 10 meciuri pentru formația din Ștefan cel Mare, inclusiv un eurogol de la mijlocul terenului, s-a înțeles cu Rapid!
Borja Valle, ex-Dinamo, semnează cu Rapid
Din informațiile GSP.ro, cele două părți au ajuns la un acord, urmând să semneze contractul. Borja se va alătura lotului condus de Adrian Mutu la finalul lunii, după ce își va încheia socotelile cu actuala echipă, Cartagena, din a doua ligă a Spaniei.
Borja Valle nu este străin de București. În septembrie 2020 a fost convins de conducerea spaniolă a lui Dinamo să vină în România, unde a rămas doar până la finalul anului. Neplătit de conaționalii săi, Borja a depus memoriu și a plecat liber.
Borja fusese ademenit la Dinamo cu un salariu colosal, 33.000 de euro lunar, unul care nu i-a fost plătit niciodată în cele din urmă.
Din Spania, la Rapid
Ulterior plecării de la Dinamo a jucat la Real Oviedo, Alcorcon (Spania) și Khor Fakkan (EAU). Din vara lui 2022 este legitimat la Cartagena, de care se va despărți în scurtă vreme.
Borja a impresionat în scurta aventură la Dinamo, pentru care a contribuit decisiv la 6 goluri în numai 10 partide (5 reușite și un assist). Cea mai lungă perioadă a petrecut-o la Deportivo de La Coruna, 87 de meciuri și 16 goluri.
La Cartagena se laudă cu 6 goluri în 41 de apariții.
Mai multe știri din SuperLigă:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”