Articol de Roxana Fleşeru - Publicat luni, 12 iunie 2023 17:50 / Actualizat luni, 12 iunie 2023 18:42
Kristof Milak, vicecampion european în proba de 100 m liber în 2022, dar specialist la fluture, nu va lua startul în probele de 100 și 200 m liber la CM de la Fukuoka, deși anunțase că se pregătește din greu pentru ele
Federația maghiară a anunțat echipa cu care va participa la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, 23-30 iulie, și probele în care vor participa reprezentanții săi.
Surprinzător, Kristof Milak, 23 ani, va aborda doar cursele în care e specialist, unde are numeroase medalii și un record mondial, cele de 100 și 200 metri fluture.
Începând cu CE de la Roma, el și-a arătat interesul pentru probele de liber, reușind chiar să urce pe treapta a doua la competiția continentală, în cursa în care David Popovici a stabilit un nou record mondial.
S-a pregătit pentru ele
Și în acest an, Milak a vorbit despre cum s-a pregătit pentru cursele de liber. „În taberele de pregătire m-am concentrat mai mult pe probele de 100 și 200 liber, îmi doresc să am o tehnică perfectă și un ritm adecvat în aceste curse, chiar am lucrat mult", a spus Milak la Campionatele Naționale ale Ungariei din luna aprilie.
4 medalii mondialeare Kristof Milak în palmares, trei de aur și una de argint cucerite în 2019 și 2022 la 100 și 200 m fluture
Campion olimpic, mondial și european la 200 metri fluture și deținător al recordului mondial în această probă, înotătorul maghiar inclusese inițial în programul său de la CM și probele de 100 și 200 m liber.
Unul dintre motivele pentru care acesta a renunțat la ele ar putea fi că, pe 25 iulie, el ar fi trebuit să aibă în sesiunea de seară și semifinalele de la proba de 200 m fluture, cursa sa cea mai puternică, și finala de la 200 m liber.
Dacă anumite țări și-au definitivat deja delegațiile, pentru două dintre cele mai tari puteri din înot, Australia și SUA, urmează concursurile de calificare.
România are doi sportivi calificați la CM: David Popovici și Mircea Andrei Anghel. Până la Fukuoka, cei doi vor mai participa, între 23 și 25 iulie, la Sette Colli, concurs care va avea loc la Foro Italico.
28 de înotătoriva trimite Ungaria la CM de la Fukuoka
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!