Articol de Ioana Mihalcea - Publicat vineri, 16 iunie 2023 08:28 / Actualizat miercuri, 21 iunie 2023 00:17
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, spune că jucătorii ceruți de Ovidiu Burcă pentru Liga 1 au fost deja contactați de club și vor putea semna cu Dinamo înainte de debutul sezonului, problema achizițiilor urmând să fie rezolvată la începutul lunii iulie
Dinamo are interdicție la transferuri, după ce foștii jucători Puljic, Azankpo, Akpala și Gol au câștigat memoriile la FIFA și trebuie să-și primească banii. Clubul a apelat la avocatul spaniol Jorge Ibarrola pentru a contesta decizia. Dacă nu vor avea câștig de cauză, atunci acționarii vor achita suma din propriul buzunar.
Andrei Nicolescu: „Pe 3-4 iulie vom ști dacă se ridică interdicția”
„Această sumă, care era una considerabilă, 300 și ceva de mii de euro, ne-am asumat-o ca să nu fie nici măcar aport la capitalul social, ceea ce înseamnă că diminua capacitatea R&W de a veni alături de sumele pe care DDB le-a adus în club. Dar am zis că e ok, dacă asta e ultima soluție nu putem să ne blocăm.
Am început o colaborare cu domnul Ibarrola și avem o proiecție legată de ce poate încerca dânsul să facă. Avem asumarea unor termene în care considerăm că ne încadrăm rezonabil, pe 3-4 iulie vom ști exact dacă în fața FIFA vom avea câștig de cauză.
Ne asumăm perioada ca să avem un rezultat, dacă nu e cel pe care ni-l dorim, ne asumăm pasul următor.
Le mulțumesc celor cu care Gabi Glăvan (n.r. directorul sportiv al lui Dinamo) negociază în această perioadă, le transmit să stea liniștiți că nu va fi nicio problemă din acest punct de vedere. Au dat dovadă de discreție în ceea ce privește negocierile, nimic din discuțiile noastre nu a ieșit în presă. Au apărut diverse nume, dar ele nu sunt țintele noastre”, a spus Nicolescu la emisiunea „Dinamo 7/9” de la Playsport.
Adam Nemec are și el de primit bani
Fostul atacant dinamovist Adam Nemec a câștigat și el un litigiu cu Dinamo, de 170.000 de euro:
„Suma cerută de Adam Nemec n-are legătură cu salariul pe care-l avea de luat, cum e și la Janusz Gol, care are peste 200.000 de euro doar compensații. Suma de ieri ne-a pus în fața unei alte realități, suntem în curs de a găsi o rezolvare”, a completat Nicolescu.
De ce nu a fost numit oficial directorul sportiv
Deși Gabriel Glăvan lucrează intens pentru a face transferuri la Dinamo, el nu a fost încă prezentat oficial la Dinamo ca director sportiv. Nicolescu spune că acest detaliu se datorează faptului că bugetul pentru noul sezon încă nu a fost finalizat:
„Suntem într-o procedură în care prezentăm administratorului judiciar bugetul cu cheltuielile, postul de director sportiv e inclus. Sper să cădem de acord asupra bugetului pentru a putea debloca contractarea serviciilor pe care unii dintre ei le prestează deja. Sunt mai mulți.
Pentru asta trebuie să cădem de acord asupra acelui buget. Nu ne influențează planul, proiecția de buget e făcută și asumată la nivel de acționariat, cu resurse suplimentare față de ce venituri preconizăm că va avea clubul”.