Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 20 iunie 2023 07:22 / Actualizat marti, 20 iunie 2023 10:45
După 0-0 în Kosovo și 2-2 în Elveția, naționala României va disputa în septembrie o „dublă” esențială în lupta pentru calificarea la Euro 2024, de pe locul 2.
„Tricolorii” sunt pe locul 2 în clasament, după 4 etape, cu 8 puncte. România are două mai puțin decât liderul Elveția și unul mai mult decât principala rivală la poziția secundă, Israel. Iar meciurile din luna septembrie vor fi decisive pentru ierarhia generală.
Septembrie decisiv pentru naționala României
Pe 9 septembrie, „tricolorii” întâlnesc, pe Arena Națională, reprezentativa Israelului. La trei zile, tot pe Arenă urmează returul cu Kosovo, ieșită definitiv din cursă după eșecul cu Belarus. Tot atunci, Israel primește vizita Belarusului, locul 4.
Iar dacă România va reuși să obțină punctaj maxim în aceste două partide ar deveni favorită la locul doi. Cu victorii cu Israel și Kosovo, „tricolorii” ar putea pune cel puțin 4 puncte față de locul 3. Iar dacă Israelul se încurcă în meciul cu Belarus, distanța poate fi una și mai mare.
Clasamentul actualizat în grupa României
Greu, dar am scos un punct. Ținând cont de situația din minutul 80, șansele noastre erau mici, dar important e că nu am cedat. Ăsta e mesajul după aceste două meciuri, cu Kosovo și Elveția. Am știut să suferim, dar am reușit să întoarcem, indiferent cum arăta meciul la pauză.
- Ianis Hagi
Mister n-a lăudat degeaba naționala Elveției. Joacă incredibil, pasează incredibil. Au o anumită filosofie, abia puteam să le luăm mingea. Ei au automatisme, noi suntem la început. Am avut doar două acțiuni sub comanda lui Mister, e devreme să avem aceste automatisme. Dar rezultatele se obțin și cu inima.
- Andrei Burcă
VIDEO Mihai Stoichiță: „Trebuie să fim realiști. Măcar românii au spirit”
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”