Articol de Eduard Apostol, Cătălin Stroia - Publicat miercuri, 21 iunie 2023 21:36 / Actualizat miercuri, 21 iunie 2023 23:17
Andreias Calcan (29 de ani, extremă stânga) a fost prezentat oficial la U Cluj.
Format în Academia lui U Cluj, Andreias Calcan revine acasă după 7 ani. Gazeta Sporturilor anunțase mutarea în urmă cu două săptămâni. La prima echipă a „șepcilor roșii” bifase un gol și trei pase decisive în 47 de partide.
„Pentru mine U înseamnă acasă. Este clubul unde am crescut, unde am învățat să joc fotbal, unde am făcut pasul în fotbalul profesionist. Am petrecut șase ani din viață aici. E un moment fericit pentru mine, un moment frumos și sunt foarte încântat să revin acasă”, a spus Calcan în momentul prezentării.
Andreias Calcan a retrogradat cu FC Argeș
După eșecul usturător din prima manșă a barajului cu Dinamo, 1-6, Calcan și-a acuzat public colegii străini.
Nu știu ce să mai zic, poate unii colegi ai mei știu să vă spună mai multe. Să-i chemați și pe străini la interviuri! Ei sunt de un an aici și ar trebui să știe care e situația la club. Eu chiar nu știu ce să vă spun, ca să nu mai fiu arătat cu degetul. Scorul este umilitor, a văzut o țară întreagă. Două luni de zile numai eu și cu băieții români știm cât am tras ca să ajungem aici. Sunt două tabere în vestiar.
- Andreias Calcan
La retur, Calcan și-a îngropat însă echipa. A fost eliminat în minutul 55, când alb-violeții conduceau cu 4-1 și aveau speranțe că puteau întoarce soarta barajului.
3 goluriși 5 assisturi are Calcan pentru FC Argeș în stagiunea 2022-2023. A venit la piteșteni vara trecută
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”