Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto) - Publicat luni, 26 iunie 2023 11:44 / Actualizat luni, 26 iunie 2023 19:00
Rapid aterizează după prânz în Slovacia, la Samorin, într-o bază performantă de antrenament, într-un loc căutat de șeici pentru baza de hipism, o locație ce i-a găzduit, de două ori, și pe cei de la FCSB, marii rivali ai celor din Grant.
- Reporterul Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda se află în cantonamentul Rapidului, în Slovacia, de unde transmit corespondențe pentru GSP
- O revistă excepțională: „100 de motive să iubești Rapidul” » 156 de pagini PREMIUM într-un album istoric, care e de azi pe piață
Rapid București a crescut nivelul
Giuleștenii sosesc astăzi, via Viena, în Slovacia, într-o bază de antrenament ultraperformantă, la X-bionic, un complex de 5 stele, ce-a costat aproximativ 100 de milioane de euro în 2016 când a fost inaugurat.
Un mai târziu, cei de la FCSB au fost oaspeții complexului situat la 1.000 de kilometri de București, 20 de Bratislava și 100 de Viena. Ulterior, roș-albaștrii au mai fost găzduiți aici când au jucat cu Dunajska Streda.
Giuleștenii și-au fixat drept obiectiv câștigarea titlului de campioană în sezonul Centenarului, de aceea mizează pe condiții de top, nu doar transferuri cu care Adrian Mutu și compania trebuie să impresioneze în proxima ediție.
200de euro este prețul de pornire al unei camere duble la hotelul complexului
Orășelul de doar 12.000 de suflete este foarte liniștit, curat, unde blocurile noi se îmbină cu casele mai vechi. Tinerii s-au mutat în complexurile rezidențiale, cei care au ales să-și ducă traiul la Samorin, în detrimentul Bratislavei aflată la 20 de minute depărtare sau a Austriei aflată, practic, la o aruncătură de băț.
Urbea, înrudită printre altele cu Gheorghieniul românesc, este pusă pe hartă de acest complex de pregătire, iar unul dintre bogătașii Slovaciei, Mario Hoffmann, printre altele patronul stabilimentului, se întâlnește frecvent la X-Bionic cu diverși prinți, șeici sau alte personalități, toți fiind atrași de renumita bază ecvestră din interior, una dintre cele mai bine cotate la nivel mondial.
5mii de locuri are arena de fotbal a complexului, gazdele susținând că iarba naturală este adusă direct din Munții Tatra. Există și o pistă olimpică
1miliard de euro este averea estimativă a lui Mario Hoffman. Patronul Rapidului, Dan Șucu, are o avere cifrată la 120 de milioane de euro, conform Forbes
Se vorbește mult maghiara
Aproape că simți mirosul Dunării, aflată în imediata vecinătate a bazei. Camerele au priveliște către apă. Localnicii se miră când află că fluviul trece și prin România, ba, mai mult, se varsă la noi în Marea Neagră, și mai avem și o adevărată perlă naturală, Delta Dunării. În zonă, se vorbește mult limba maghiară, Ungaria este la o oră distanță de Samorim, sunt foarte mulți etnici maghiari.
De fapt, Dunaska Streda este una dintre formațiile finanțate de guvernul de la Budapesta, precum Sepsi de la Sfântu Gheorghe. Naționala Slovaciei a fost de multe ori găzduită la X-Bionic. z
27de sporturi olimpice îşi pot desfăşura activitatea în complexul de peste un milion de metri pătraţi (379.000 de metri pătraţi ocupă doar parcul ecvestru)
Privind, doar, la tobogane
Există toate facilitățile pentru antrenamente de top ale giuleștenilor, dar, ocazional, în cele zece zile de cantonament, jucătorii au nevoie și de câteva momente de respiro. Există zone cu biliard și cu bowling, plus două piscine olimpice. Complexul are și o zonă publică, pentru copii în special, cu tobogane care îmbie la joacă, prețul unui tichet plecând de la 12 euro/zi. Rapidiștii nu vor avea nici voie, nici timp de joacă! Localnicii au parte de reduceri, dacă prezintă documentele necesare.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”