Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 03 iulie 2023 12:23 / Actualizat luni, 03 iulie 2023 12:33
Foștii fotbaliști Nicolae Dică (43 de ani) și Basarab Panduru (52) au dezbătut cum ar trebui să-i folosească Eugen Neagoe pe Alexandru Mitriță și Andrei Ivan, poate cei mai importanți oameni de atac de la Universitatea Craiova.
Alexandru Mitriță este singura noutate din lotul Craiovei în această vară. Mijlocașul de bandă a revenit în Bănie după 4 ani petrecuți în străinătate, la formații precum New York City, Al Ahli, PAOK Și Al Raed.
Întrebarea de pe buzele fanilor alb-albaștrilor este unde va juca Mitriță, având în vedere că poziția lui preferată, extremă stânga, este ocupată în mod normal de Andrei Ivan.
Nicolae Dică și Basarab Panduru au dezbătut acest lucru la OrangeSport. Dică îl vede pe Mitriță mai potrivit în stânga, Panduru consideră că Ivan ar trebui să rămână pe acea poziție, că nouarul Craiovei nu ar da randament în banda dreaptă.
Ivan sau Mitriță în stânga? Nicolae Dică și Basarab Panduru s-au contrazis în studio
„Cele mai bune calități ale lui Ivan sunt viteza şi forţa. Este jucător de bandă, nu de zonă centrală, pentru că în aglomeraţie el nu se descurcă, are nevoie de spaţiu.
Între el şi Mitriţă mai bine îl alegi pe Mitriţă, pentru că este jucător care vine în zona centrală, ştie să se descurce în aglomeraţie, are o tehnică bună şi poate să ia acțiuni unu contra unu, să verticalizeze, să dea ultima pasă.
Ivan nu are ultima pasă. Mitriţă are mai multă calitate în zona centrală. Ivan este bun pe spaţiu, când îl prinde pe adversar unu contra unu.
În partea dreapta nu e mare diferenţă pentru el pentru că are o viteză bună, îşi face mingea pe piciorul drept şi dă la poartă. Nu cred că ar fi o mare problemă la el”, a opinat Dică.
17 goluria înscris Andrei Ivan în 43 de meciuri sezonul trecut
Panduru nu i-a împărtășit opinia: „Ai spus că Ivan poate juca şi în dreapta. În opinia mea nu poate, pentru că şutul lui cu dreptul este la colţul scurt.
E greu să tragi din dreapta, să prinzi un exterior la colţul lung. Mi se pare că e mult mai greu decât în partea cealaltă. Nu ar fi mai bine să-l treci în dreapta pe Mitriță?”.
În cel mai recent amical al alb-albaștrilor, 0-2 cu Ludogorets, antrenorul Eugen Neagoe l-a folosit pe Mitriță în stânga, în timp ce Andrei Ivan a fost poziționat în banda dreaptă. Atacant central a fost bosniacul Elvir Koljic.
Mai multe știri din SuperLigă:
Dinamo începe săptămâna cu două transferuri! Unul i-a interzis visul lui Gigi Becali în 2022