Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 07 iulie 2023 12:24 / Actualizat vineri, 07 iulie 2023 12:55
Fenerbahce l-a vândut pe Arda Guler (18 ani) la Real Madrid și ar vrea să-l înlocuiască pe talentatul mijlocaș turc cu un fotbalist român, Dennis Man (24), de la Parma.
La doar doi ani după ce a fost promovat la prima echipă a lui Fenerbahce, Arda Guler a fost disputat de toate marile cluburi din Europa. În cele din urmă a ales-o pe Real Madrid, care a plătit 20 de milioane de euro pentru a-i obține semnătura.
Dennis Man dorit în locul lui Arda Guler, puștiul-minune transferat de Real Madrid
Rămasă fără Arda Guler, fotbalist care a jucat cu precădere pe poziția de extremă dreapta sezonul trecut, Fenerbahce a pornit căutările pentru un înlocuitor. Și s-a oprit asupra lui Dennis Man, român legitimat la Parma, în Serie B.
Fenerbahce ar fi demarat deja negocierile cu Parma pentru transferul lui Dennis Man, conform publicației turce FotoMac. Dennis a fost cumpărat de Parma de la FCSB în ianuarie 2021 cu 11 milioane de euro.
Italienii ar vrea măcar jumătate din acea sumă pentru a renunța la român.
Cert este că turcii au bani de cheltuit, având în vedere că vânzarea lui Arda Guler le-a adus 20 de milioane de euro în conturi.
Pe lângă Arda Guler, Fenerbahce i-a mai vândut în această vară pe Bruma (6,5 milioane de euro, Braga) și Mergim Berisha (4 milioane de euro, Augsburg).
Mai multe știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”