Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 10 iulie 2023 18:45 / Actualizat luni, 10 iulie 2023 19:07
Milos Kerkez (19 ani) a ajuns la un acord total cu Lazio, ce a câștigat cursa cu Benfica pentru superjucătorul ungur. Alkmaar cere 15 milioane de euro pe el, iar clubul capitolin a oferit 2,5 milioane pentru împrumut plus 11 milioane pentru a-l cumpăra definitiv.
Maghiarii continuă să facă transferuri spectaculoase și pe bani mulți în acest mercato. După ce RB Leipzig l-a vândut pe mijlocașul ofensiv Dominik Szoboszlai la Liverpool, pentru 70 de milioane de euro, a venit rândul unui alt internațional să facă pasul către un campionat de top. Presa olandeză a preluat o informație de la jurnalistul Fabrizio Romano, care a anunțat că Milos Kerkez a ajuns la un acord total cu Lazio.
Milos Kerkez a fost suflat Benficăi de Lazio
Fundașul stânga al lui AZ Alkmaar a ales clubul biancocelest, deși și Benfica negocia transferul cu talentatul maghiar și mai exista interes din partea lui Nice și a lui Bournemouth. Acum mai rămâne să se înțeleagă și cluburile asupra sumei care trebuie plătită pentru Kerkez.
Italienii susțin că AZ a cerut 15 milioane de euro, în timp ce Lazio a răspuns cu 2,5 milioane de euro pentru un împrumut pe un sezon și 11 milioane pentru obligația de cumpărare. Diferența e mică și probabil că în zilele următoare se va bate palma la 14 milioane.
Kerkez a trecut și pe la Milan U19
Cota lui a Kerkez a crescut exponețial într-un an și jumătate. AC Milan l-a luat la 1 februarie 2021 de la ETO FC Győr cu 200.000 de euro și l-a vândut un sezon mai târziu cu 1,18 milioane la Alkmaar, în prezent cota sa de piață pe transfermarkt.com fiind de 15 milioane de euro.
Kerkez, ce are 8 selecții în naționala mare a Ungariei, mai avea trei sezoane de contract cu Alkmaar.
5goluri și 7 pase decisive a reușit Milos Kerkez în 52 de meciuri jucate în toate competițiile sezonul trecut la AZ Alkmaar
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”