Articol de Adrian Jitea - Publicat sambata, 15 iulie 2023 23:21 / Actualizat sambata, 15 iulie 2023 23:45
CSKA Sofia 1948, adversara celor de la FCSB în turul secund preliminar al Conference League, a debutat cu o victorie în sezonul 2023/2024 al primei ligi din Bulgaria, 2-1 în deplasarea cu Levski Sofia.
- Prima manșă a duelului CSKA Sofia - FCSB, din turul secund preliminar al Conference League, este programată miercuri, 26 iulie, de la ora 20:30
- Returul se joacă joi, 3 august, de la ora 20:00, în România.
CSKA Sofia 1948 pornea cu șansa secundă pe un teren unde nu câștigase niciodată de la înființare, după cum informează Sportal.bg.
Adversara celor de la FCSB, debut victorios în noul sezon
Nici startul partidei de astăzi nu a fost cel mai bun. Brazilianul Ricardinho a deschis scorul în minutul 32 și a ridicat în picioare cei aproape 8.000 de spectatori.
Oaspeții au egalat în minutul 41, când Pedrinho a transformat o lovitură de pedeapsă controversată. Reușita izbăvitoare a venit în minutul 81, din partea căpitanului Heliton.
Până la prima manșă cu FCSB, CSKA 1948 mai are programat un meci în competiția internă, vineri, 21 iulie, de la ora 18:45, împotriva lui Pirin Blagoevgrad.
UEFA a devansat ziua disputării meciului CSKA 1948 - FCSB
Tragerea la sorți de miercuri a adus în calea echipelor românești din Conference League două formații din Bulgaria. Vicecampioana FCSB o va înfrunta pe CSKA 1948 Sofia, în timp ce câștigătoarea Cupei României, Sepsi OSK, va juca împotriva celor de la CSKA Sofia. Conform tragerii la sorți, la Sofia ar fi trebuit să aibă loc pe 27 iulie ambele manșe tur.
Pentru a evita programarea a doua meciuri europene în aceeași zi la Sofia, UEFA a mutat duelul dintre CSKA 1948 și FCSB cu o zi mai devreme, miercuri, pe 26 iulie.
Partida va fi găzduită de stadionul „Vasil Levski”, al doilea cel mai mare al țării, cu o capacitate de 43.230 locuri.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Olimpiu Moruțan, gol pentru Galatasaray » Șanse tot mai mari să fie păstrat de campioana Turciei