Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 23 iulie 2023 18:27 / Actualizat duminica, 23 iulie 2023 18:56
Integralist în primele două etape din acest sezon, la 3-1 cu FCU Craiova și 2-1 cu Dinamo, fundașul dreapta Alexandru Pantea (19 ani) i-a lăsat o impresie foarte bună patronului Gigi Becali. Latifundiarul vede în internaționalul de tineret un jucător în stilul marelui Roberto Carlos, fost fundaș stânga de legendă.
După ce i-a asemănat pe Florinel Coman cu Kylian Mbappe, pe Ovidiu Popescu cu Frank Lampard și pe David Miculescu cu Robert Lewandowski, Gigi Becali a „lovit” din nou.
Entuziasmat de prestația lui Alexandru Pantea din derby-ul lui Dinamo, una notată cu 6 în Gazeta Sporturilor de astăzi, Gigi Becali vede în apărătorul lateral un Roberto Carlos al SuperLigii.
Gigi Becali l-a găsit și pe „Roberto Carlos” la FCSB: „Stâncă, viitorul fundaș al naționalei!”
„Dacă învață să dea și la poartă cu dreptul, Pantea e genul lui Roberto Carlos, stâncă, viitorul fundaș al naționalei. Așa cred”, a precizat Becali la Fanatik.
Apărătorul dreapta, internațional U21, nu a fost singurul remarcat al patronului. De bine a vorbit și despre Alexandru Băluță, Adrian Șut, Andrea Compagno și Joyskim Dawa:
„Băluţă este un jucător extraordinar. Vine foarte bine, îmi place foarte mult. El dă tonul la pressing. Eficiență mare, mare are Șut. Pasează foarte bine, vede foarte bine jocul.
Despre Compagno n-ai cum să spui că nu eşti mulţumit. Şi când l-am băgat o repriză, mie mi-a plăcut de el. Dawa a jucat ca ceasul”.
Marius Șumudică: „Pantea, cea mai plăcută surpriză”
Alexandru Pantea l-a impresionat și pe antrenorul Marius Șumudică, în special prin efortul fizic pe care l-a depus în victoria cu Dinamo:
„Pentru mine, cea mai plăcută surpriză este acest Pantea. Este unul dintre cei mai buni fundași dreapta din campionat. Eu nu am văzut așa capacitate de efort”.
Pantea este în creștere, s-a achitat bine de sarcini, cu un plus în prima parte.
- Eduard Apostol, reporter GSP, după FCSB - Dinamo
VIDEO: conferința de presă a lui Elias Charalambous după FCSB - Dinamo
Mai multe știri despre FCSB:
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora