Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto) - Publicat sambata, 29 iulie 2023 15:21 / Actualizat sambata, 29 iulie 2023 15:21
Andrei Anghel, 25 de ani, aflat la prima participare la o ediție de Campionate Mondiale în bazin olimpic, s-a oprit în semifinale.
UPDATE 13:20 - Anghel a fost al zecelea, cu un timp de 24,95.
Știrea inițială
Anghel s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele probei de 50 de metri spate cu al nouălea timp, 24,86 s. De la ora 15:11 el va înota în semifinala a doua.
Andrei Anghel a venit zâmbind la zona mixtă, mai odihnit decât în zilele trecute și mai fericit pentru că va înota în sesiunea de seară, în semifinalele probei sale favorite.
Românul în vârstă de 25 de ani a fost al patrulea în seria a șasea, dar aceasta a fost una puternică și astfel a avut a noua performanță la general.
Cu un timp de reacție foarte bun , 0,56, el a ajuns în partea cealaltă a bazinului în 24, 86 s. „Poate a fost cel mai rapid start din cariera mea. Unghiul la care am intrat în apă n-a fost ideal.
M-am speriat puțin, doar că n-ai foarte mult timp să stai speriat sau să stai în orice altă stare decât în probă. Am zis aia e, suntem unde suntem, ne descurcăm cu ce avem. Mă bucur mult că e personal best", a descris el cursa.
Mai am de unde să corectez. Există un univers real în care prind finală. Să sperăm că suntem în universul acela
Andrei-Mircea Anghel
Andrei Anghel: „Emoțiile au fost la fel de intense"
Față de cursa din serii de la 100 metri spate, atunci când s-a clasat pe locul 34, starea lui Andrei Anghel a fost diferită.
„Tot aveam emoții foarte multe, doar că direcționate altfel. La 100 eram amețit, efectiv, nu înțelegeam pe ce planetă sunt. Emoțiile au fost la fel de intense, doar că la 50, fiind proba mea, reușesc să le canalizez mai bine într-o direcție constructivă.
Îmi place foarte mult chiar să-mi fac emoții, tocmai pentru că știu că e o sursă bună de energie", a explicat el.
Andrei Anghel: „Nu știu dacă tremuram de la emoții sau de la cafea"
Andrei va înota în cea de-a doua semifinală, care va începe de la ora 15: 11. Ce va face până atunci? „O să mă bucur vreo două ore. Apoi o să mă resetez pe am de făcut, dar vreau să-mi dau bomboana asta.
O să încep cu mâncat, somn clasic, apoi multă cafea, ca și acum de altfel. Nu știu dacă tremuram de emoții sau de la câte cafea am băut sau de la amândouă", a spus zâmbind Andrei.
Cum e această probă în care nu apuci să te gândești la nimic? „Pentru mine e instinct, ești cel mai aproape varianta ta de om de peșteră, de animal, de cum cum vrei s-o zici", a spus el.
Înotătorul legitimat la CSM București și antrenat de Marius Grigore s-a mai obișnuit cu fusul orar din Japonia. „Sunt mai OK, dar tot nu sunt acomodat 100%, Totuși n-am vrut să las nimic să mă încurce", a concluzionat el.
El va înota alături de de Takeshi Kawamoto (Japonia), Ole Braunschweig (Germania), Ress Justin (SUA), Hunter Armstrong (SUA), Isaac Cooper (Australia), Andrew Jeffcoat (Noua Zeelandă), Michael Laitarovsky (Israel).
În prima semifinala se vor lupta Yassin Hossam (Egipt), Kacper Stokowski (Polonia), Jiayu Xu (China), Apostolos Christou (Grecia), Ksawery Masiuk (Polonia), Thomas Ceccon (Italia), Conor Ferguson (Irlanda). Primii opt vor avansa în finala de duminică. Proba de 50 de metri spate este una neolimpică.