INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  SEPSI - CSKA

EXCLUSIV Eugen Trică: „Dacă ne elimină CSKA nu e nicio surpriză, au buget de 16 milioane de euro!” + mesaj important pentru FCSB

Articol de - Publicat miercuri, 02 august 2023 12:05 / Actualizat miercuri, 02 august 2023 12:19

Eugen Trică (46 de ani) a jucat la Steaua în perioada 1998-2003, apoi a ajuns în Bulgaria. A evoluat mai întâi la Litex Loveci, apoi la CSKA, echipă cu care a reușit să câștige trei trofee în țara vecină: de două ori Cupa și o dată Supercupa Bulgariei. Acesta analizează pentru GSP.RO cele două confruntări de mâine, din Conference League.

  • Sepsi - CSKA Sofia se joacă joi, 3 august, de la 20:00. Partida este liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Digi Sport 3 și Prima Sport 3.
  • Returul FCSB - CSKA 1948 e joi, 3 august, de la ora 21:30. Partida va fi liveTEXT&FOTO pe GSP.ro și televizată pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1

- Domnule Trică, bună ziua. V-am sunat să vorbim despre meciurile echipelor românești.
- Te salut! Am fost pe stadion la meciul tur, iar CSKA pentru mine a fost o surpriză neplăcută. Mă așteptam la cu totul altceva! Am vorbit și cu patronul echipei înainte de meci și-mi spunea: «Uite, să vezi echipa, să vezi cum jucăm!». Modești rău!

„Sepsi mi-a lăsat o părere foarte, foarte bună”

- A fost Sepsi prea bună sau CSKA mult prea slabă?
- Înainte chiar comentasem împreună meciul pe care-l avusese FCSB cu CSKA 1948. Slăbuț. Aici mă așteptam la altceva! Nu mi-a venit să cred cum a arătat CSKA cu Sepsi, o surpriză neplăcută. Pe cuvânt.

- M-ați ocolit elegant cu răspunsul.
- Sepsi mi-a lăsat o părere foarte, foarte bună. Au jucat ambele faze perfect, când au avut mingea au știut ce să facă cu ea. Au avut contraatacuri tăioase și le-au pus mari probleme bulgarilor. Au jucat cu curaj, au avut încredere mare în ei! Nu mă așteptam niciodată la scorul ăsta! Niciodată! Să nu uităm că au fost și greșeli mari făcute de CSKA, dar Sepsi a controlat meciul și-au meritat să câștige.

„CSKA e o forță în Bulgaria”

- După meci a fost scandal imens în club, antrenorul Sasha Ilic fiind dat afară.
- Era normal să-l schimbe! Acum a venit Nestor El Maestro, un antrenor care a mai fost la echipă, care știe cum e situația la un astfel de club, știe jucătorii. Cred că joi la Sfântu Gheorghe o să fie cu totul și cu totul alt meci. Când se schimbă antrenorul, jucătorii vor avea altă atitudine. Apropo, jucătorii nu s-au ridicat nici la 25 la sută la nivelul suporterilor, ce atmosferă au creat pe stadion, incredibilă. Fantastici!

- Mai ține ideea asta cu schimbarea antrenorului?
- O să fie diferit returul, mult mai greu pentru Sepsi. Trebuie să fie concentrați și să nu stea în spatele rezultatului din tur. CSKA e o forță în Bulgaria, o echipă mare, cu tradiție, cu istorie, cu bani, cu bugete. Când ai 16 milioane de euro buget e normal să nu-ți cadă bine un rezultat. Vor veni să câștige la Sfântu Gheorghe, mai vedem cu calificarea.

„CSKA-ul adevărat e cel care joacă împotriva lui Sepsi”

- Inclusiv numele dumneavoastră a apărut în presa bulgară ca un posibil înlocuitor al lui Ilic.
- Am citit, am văzut. Cred că numele meu a apărut doar pentru că am fost prezent la meci alături de patron și probabil au făcut legătura că aș putea să fiu eu următorul antrenor al echipei. Au speculat situația.

8.000de bilete s-au vândut pentru meciul retur de la Sfântu Gheorghe, dintre Sepsi și CSKA Sofia, partida fiind sold-out încă de luni seară

- Care este adevăratul CSKA, domnule Trică?
- CSKA-ul adevărat e echipa care joacă împotriva lui Sepsi!

- Florentin Petre spune că e echipa care are meci cu FCSB.
- Așa simte el. Fiecare cu părerea lui, nu? Situația e la fel ca în România ca FCSB sau Steaua. Întrebări de care nu mai poți scăpa. Eu spun că CSKA-ul adevărat e cel care joacă cu Sepsi! Uitați-vă unde e mare masă de suporteri, uitați-vă câți au fost pe „Vasil Levski”.

A fost și acolo o nebuloasă totală cine are palmaresul, culorile etc. E ca la noi... Nici nu știi pe cine să iubești mai mult. Până la urmă CSKA e CSKA, Steaua e FCSB! Nici nu știi cum s-o mai dai, că dacă zici că unii sunt ăia adevărați, îți sar ceilalți în cap!
Florentin Petre, fost mijlocaș

„FCSB trebuie să joace mult mai bine”

- Așa FCSB are mult mai mulți suporteri decât CSA!
- Pe principiul ăsta și FCSB e Steaua! Normal. Dar fiecare ține cu echipa cu care simte mai mult.

- FCSB care n-a avut niciun fel de probleme cu CSKA 1948.
- Au câștigat lejer, nici nu s-a forțat. Dacă mai apăsau accelerația le mai dădeau câteva goluri.

- Joi plecăm cu prima șansă la calificare?
- În mod normal, da! Avem șanse mari, dar nu e totul jucat. Sunt periculoase ambele echipe. CSKA 1948 au jucat primul meci în Europa, au văzut și ele care e treaba prin cupele europene. O să încerce să câștige, nu o să fie o victimă la București. FCSB trebuie să joace mult mai bine decât au făcut-o în meciul tur.

Dacă ne-ar elimina CSKA 1948 ar fi o mare surpriză pentru fotbalul românesc, dacă o bate pe CSKA pe Sepsi n-are cum să fie o surpriză. Cum să fie o surpriză când vezi ce au în spate? Una e să te elimine un brand, o echipă mare, alta e să te elimine o echipă mai mică
Eugen Trică, fost mijlocaș

Citește și:

„Nu mă interesează cuvintele lui Becali!” » Răbufnire în Bulgaria, înaintea returului FCSB - CSKA 1948 + se confirmă absența de top
FCSB - CSKA 1948
„Nu mă interesează cuvintele lui Becali!” » Răbufnire în Bulgaria, înaintea returului FCSB - CSKA 1948 + se confirmă absența de top
CSKA Sofia, fără frică înainte de returul cu Sepsi: „Vom câștiga și vom merge mai departe”
SEPSI - CSKA SOFIA
CSKA Sofia, fără frică înainte de returul cu Sepsi: „Vom câștiga și vom merge mai departe”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
Sekler44
Sekler44  •  02 August 2023, 15:22

Eu am incredere in Ciobi . Parca e mai rafinat ca Bergodi cu acelasi lot. Bergodi juca una si aceasi indiferent de adversar. Ciobi pare a fii mai antrenor . Sper din suflet sa ne calificam mai departe ! Forta Sepsi ! Húj Húj Hajrá !

GigelPurcel
GigelPurcel  •  02 August 2023, 14:57

CSKA Sofia (asa zisa echipa reala, ca de fapt sunt doua clone) nu ar prinde Liga 1 in Romania. 16 milioane !? pai asa si Millenium Giarmata declarativ poate avea 20 de milioane de euro buget.

mihai_capraru
mihai_capraru  •  02 August 2023, 14:50

Nea Strica, de aia nu antrenezi pe nicaieri, esti paralel cu fotbalul dupa ce te-ai retras. Ca jucator ai fost bunicel, nu contest. Dar e diferenta mare intre a da cu piciorul in minge si a antrena. Sepsi le mai da cateva peste ceafa, jocul de contraatac l-au perfectionat. Sau matale crezi ca Sepsi or sa se repeada peste cefe si ii prind bulgarii pe contraatac?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează