Articol de Viorel Tudorache - Publicat miercuri, 09 august 2023 20:35 / Actualizat miercuri, 09 august 2023 22:16
Radu Negru (24 de ani) negociază la sânge prelungirea contractului cu FCU Craiova, după ce și-a pierdut postul de titular în fața argentinianului Gabriel Compagnucci (31 de ani).
Fotbalistul adus de la Podari în 2018 mai are contract cu FCU Craiova până la 30 iunie 2024, iar clubul i-a propus prelungirea înțelegerii.
Negocierile au intrat în impas, iar oficialii olteni se tem că-l pot pierde liber pe Negru, care în ianuarie, când intră în ultimele șase luni de contract, poate semna cu orice echipă.
„Nu am ajuns la un acord pentru prelungire. Eu nu mi-am făcut un obiectiv din a pleca, doar că momentan nu am găsit un numitor comun. Eu mă prezint la antrenamente, vorbesc cu staff-ul și cu conducerea zilnic, mă antrenez și nu am creat niciun scandal sau ceartă.
Eu sunt la dispozitia antrenorului la orice oră, mă pregătesc exemplar, mă antrenez suplimentar acum că nu mai am meciuri, deci sunt gata să ajut echipa oricând e nevoie de mine", a declarat Radu Negru, pentru GSP.ro.
Situația lui Radu Negru la FCU Craiova s-a complicat după transferul lui Gabriel Compagnucci (31 de ani).
Argentinianul este singurul jucător nou-transferat în această vară de Adrian Mititelu, care s-a înșurubat ca titular la FCU 1948 Craiova din prima etapă și a fost integralist în toate cele patru meciuri disputate de la începutul campionatului.
Fundașului dreapta argentinian, trecut pe la echipe precum Tigre sau Newell's Old Boys, l-a scos din echipă pe Radu Negru, titularul postului în precedentele sezoane.
Despre negocierile dintre FCU Craiova și Radu Negru a scris și Prosport.
Mutările făcute de FCU Craiova în această vară:
- Antrenor: Nicolae Dică (nou)
- Veniri: Vladislav Blănuță (Pescara), Moses Abbey (Ravenna), Andrea Padula (Bellinzona), Gabriel Compagnucci (Belgrano), Alexandru Iordache (CSM Deva), Amar Kvakici (liber), Leo Lacroix (liber)
- Reveniri: Vlad Pop (CS Mioveni), Alexandru Raicea (Viitorul Tg. Jiu), Mario Enache (Filiași)
- Plecări: Jérémy Huyghebaert (liber), Gabriel Enache (liber), François Marquet (liber), George Ganea (liber)
VIDEO. Adrian Mititelu a cedat în direct: „În ce țară trăim?! N-am intrat cu mitraliera pe stadion, n-am vrut să omor pe nimeni! Îmi duc crucea până la capăt”
Citește și alte articole:
El este cel mai tare „new-entry” din Liga 1 » „Anii petrecuți în Liga 2 m-au călit”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat