Articol de Cătălin Stroia, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 12 august 2023 13:40 / Actualizat sambata, 12 august 2023 16:14
Daniel Dobre, fost antrenor al Simonei Halep (31 de ani), a comentat situația dublei câștigătoare de Grand Slam, în continuare suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă. Halep a fost audiată în finalul lunii iunie și încă așteaptă verdictul din partea tribunalului Sports Resolutions.
Depistată pozitiv cu roxadustat, o substanță interzisă, la un test doping efectuat la US Open 2022, Simona Halep a fost suspendată pozitiv și își așteaptă și acum, la aproape un an distanță, verdictul.
Deși audierea a avut loc în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, judecătorii de la tribunalul independent care au audiat-o, Sports Resolutions, nu s-au pronunțat.
Daniel Dobre, cel care a antrenat-o pe Simona în cel mai important moment al carierei, Wimbledon 2019, în prezent vicepreședinte al Federației Române de Tenis, a analizat situația sportivei.
Daniel Dobre, despre Simona Halep: „Are tot sprijinul Federației”
„N-am discutat cu ea de foarte mult timp. Am avut câteva mesaje și ea știe că toată lumea o susține. Așteptăm toți cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă, dar la cum o știu pe Simona va lupta până la capăt. Eu cred că va reveni mai puternică.
Sunt sigur că va mai juca indiferent ce se va întâmpla. Are toată susținerea noastră, noi toți o cunoaștem, știm că este curată, că are un mare respect pentru fair play în tenis. Este campioana noastră și va rămâne așa.
Federația nu are nicio pârghie, în afară de o susținere morală. Există reguli foarte clare. Una dintre el spune că nu ai voie cât timp ești suspendat să te antrenezi în locuri oficiale.
Ești cumva blocat, dar oamenii care o cunosc și cei din Federație o susțin pe toate căile. A fost și acea petiție, există o comunicare cu apropiații, ea are tot sprijinul în limita regulilor, pentru că ești foarte restrâns de regulile internaționale.
Toată lumea se întreabă despre verdict. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți oameni pe la turneele din străinătate. Nu pot spune că este drept sau nedrept. Există niște reguli, niște căi, iar această entitate este total independentă, care are propriile reguli și legi”, a afirmat astăzi Daniel Dobre.
Atât timp cât nu există un verdict, există doar speculații. Faptul că verdictul se amână nu pot spune că este un semn bun sau rău, este o procedură care-și urmează calea obișnuită, una pe care noi nu o știm, dar ei da.
- Daniel Dobre, vicepreședinte FRT
Tot despre Simona Halep:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”