Articol de Vlad Roșu - Publicat luni, 21 august 2023 21:05 / Actualizat luni, 21 august 2023 22:18
Sepsi și Hermannstadt au remizat, scor 1-1, într-o partidă din runda cu numărul 6 din Superliga. Marius Măldărășanu (48 de ani), antrenorul sibienilor, a analizat partida de la Sfântu Gheorghe.
Antrenorul lui Hermannstadt este de părere că elevii lui au făcut o primă repriză perfectă, în care au construit, au avut inițiativa și au fost periculoși. S-a arătat dezamăgit de golul primit în minutul 45, în urma unei faze controversate.
Concluziile lui Marius Măldărășanu, după Sepsi - Hermannstadt: „Nu avem agresivitate în fața porții”
„A fost un joc destul de bun. Am făcut o primă repriză perfectă. Am construit, am avut posesie, progresie, dar suferim în ultima treime. Ne lipsește decizia, nu avem agresivitate în fața porții adverse și asta a făcut ca noi să nu marcăm în prima repriză.
A venit acea fază care nu anunța nimic și am primit gol. Ne-am văzut conduși. Dar mă bucur că băieții au revenit și au depus un efort mai mare. Ei au încercat să aducă mingea mult mai mult în fața porții, au vrut să profite de talia pe care o au. E un punct care se contorizează și mă bucur că nu am pierdut.
Am văzut și eu faza golului lor. E o împingere. Cred că Varga îl împinge pe Stoica. Avem VAR, nu mai are rost să comentez. Au mai fost decizii controversate luate. A fost un fault ușor în opinia mea.
Am avut o continuitate în evoluții, am avut foarte multe ocazii în toate cele 4 meciuri jucate până azi și puteam lua mai multe puncte. Cred că puteam avea mai multe puncte în clasament.
Cred că avem o echipă mai bună decât anul trecut, dar asta nu e o certitudine că vom face același număr de puncte”, a declarat Marius Măldărășanu, la microfonul Digi Sport.
Citește și:
„Sunt imagini în direct?” » Mihai Stoica și-a taxat adversara din Superligă: „Prea puțină lume”