OPINII  »  EDITORIAL RADU NAUM

„Nu, că se supără Hagi”

Editorial Radu Naum
Editorial Radu Naum

Articol de - Publicat sambata, 26 august 2023 10:52 / Actualizat sambata, 26 august 2023 10:52

Cine e contra interesului fotbalului românesc?

Replica primită de Attila Hadnagy, DG-ul de la Sepsi, e monumentală. Ea trebuie săpată în piatră, la baza monumentului pe care i-l datorăm cam de multişor fostului "strălucitor" şi "genial" număr 10, superlative cosmice care astăzi îi sunt atribuite lui Budescu, ca să vedeţi unde am fost şi unde am ajuns.

Pe arătură

Sigur, deontologic e să te asiguri că personajul de la LPF (ghici, ciupercă, cine-i?) care i-a livrat oficialului covăsnean această replică "ridicolă" (caracterizarea lui Ilie Dumitrescu) chiar aşa a spus. Uimirea dezamăgită şi vag amuzată din glasul lui Hadnagy e o dovadă, cât poate fi, că nu bate câmpii. Asta ne arată cât de rău a luat-o pe arătură fotbalul.

Sat sicilian

Povestea era despre amânarea meciului Iaşi-Sepsi, plasat între cele două manşe de play-off Conference cu Bodo/Glimt. Cea de mai sus a fost justificarea refuzului iniţial. Până la urmă, presată din toate părţile, Liga a acceptat ca partida să se joace la altă dată. Dar atitudinea rămâne. Să motivezi un refuz al unei cereri oficiale cu umorile unei alte persoane aflate în afara discuţiei e fără noimă. Adică ar fi oriunde, nu şi în fotbal. Pentru că aici legăturile sunt de tip sat sicilian.

„Nu, că se supără Hagi”
Laszlo Dioszegi, finanțatorul lui Sepsi / FOTO: Bogdan Bălaș

Gâtul caprei

Vorba aspră, supărarea, bocetul, privirea tăioasă, şoapta pe sub masă fac de o mie de ori mai mult decât deciziile coerente şi justificate. Hagi s-ar fi supărat, chipurile, că meciul celor de la Sepsi se amână, dar nu şi al lui, cu Craiova, care nu vrea să-i facă acest favor. Cum ar veni, ia şi tu gâtul caprei tale dacă tot a murit a vecinului. Să corectăm o eventuală nedreptate cu alta. Din ciclul penalty-ului dat în compensaţie, o prostie se anulează printr-o alta, nu printr-un lucru corect. Toate sunt scene ale aceluiaşi tablou. Să facem să fie bine. Eventual, făcând rău.

Un mic efort, vă rog!

Ia imaginaţi-vă, dacă era vorba despre FCSB, CFR sau Craiova li s-ar mai fi dat acest răspuns? Ia să-i fi spus lui taica Gigi că se supără Hagi şi d-aia nu-i poate amâna Liga lui Gino meciul. Hai, un mic efort, gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat. Cum s-ar fi răsturnat toate apele Vavilonului, ce-ar fi săltat de indignare în icoanele lor toţi sfinţii de la Palat! Sau dacă îl zgândăreau cu chestia asta pe Varga, ori dacă îi serveau această ştiucă lui Rotaru, mamă, mamă, ce petrecere, o săptămână minimum am fi ţinut-o numai într-un joc şi voie bună!

Sepsihologie de provincie

Dar nu, nu lor li s-a livrat marfa penibilă, ci umililor de la Sf. Gheorghe care nu vor să omoare balaurul nici dacă îi muşcă în valoare de vreo 3 milioane de euro, cât ar pierde dacă, obligaţi să joace la Iaşi în miezul caniculei, şi-ar fi compromis şansele de calificare în grupele europene. Cuminţi, ei nu se revoltă, nu fac scandal, nu deranjează. Psihologie de după dealuri. Fraieri. Nu aşa se face fotbal la noi. Aici trebuie să urli, să arunci dosare pe jos, să umpli spaţiul cu fiere ca să dai de miere. Sepsi îşi merită soarta. Uite că şi concetăţenii de etnie maghiară au avut ceva de învăţat de la noi, românii verzi. Capul ce se pleacă sabia nu-l taie. Poate doar la buzunar.

Ne mai supărăm sau nu?

Florin Prunea susţine că Liga putea decide amânarea celor două meciuri, ale Farului şi ale lui Sepsi, fără să mai ceară acordul nimănui. În interes naţional şi în interesul business-ului fotbalului profesionist, pentru bani şi reprezentare europeană. Aşa, nu s-ar mai fi supărat Hagi. Da, dar s-ar fi supărat Rotaru. Aoleu! Din lac în puţ! Păi nu-i mai bine să se supere Dioszegi?! Şi totuşi, printr-un curaj nebunesc, Liga a hotărât să amâne meciul covăsnenilor şi, prin consecinţă, să-l supere pe Hagi.

Vis lepefist

Şi dacă nu se va supăra, ce naiba facem? Şi ce facem acu’ cu supărarea celor de la Iaşi, care zic că lor nu le-a mai zis nimeni nimic şi că a expirat termenul de stabilire a amânării? Şi uite cum, pentru că a visat cineva la Ligă că Hagi o să se supere pentru amânarea meciului altora, totul o ia razna. Sau poate n-a visat, doar a dormit. Adânc. Somnul simplu naşte şi el monştri?

Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale

Comentarii (49)
Newman
Newman  •  13 Decembrie 2023, 18:57

Si in prezent dupa etapa 19 in superliga, ca sa nu se supere Hagi in clasamentul afisat de gsp Farul cu golaveraj-1 este in fata lui Hermanstad cu +7.

dodo001
dodo001  •  28 August 2023, 06:36
Postat de anticenzuralasport pe 26 August 2023, 18:28

CFR nu a avut meciuri amânate nu că nu a vrut ci datorită lui Meleke !!! Interesează te !!!

Tu ești un prostovan. Can a avut CFR meciuri amânate când juca în Europa? În afara acestui an. Nu a avut. Ați uitat cum striga Petrescu către LPF?

mauru007
mauru007  •  28 August 2023, 06:22
Postat de florinberceni pe 27 August 2023, 13:46

D-le naum, ești penibil cu comentariile despre un sport pe care nu l-ai practicat(fotbal).

El e penibil in general cu orice, dar ce ne-am face fara comentatori, analisti etc care sa ne explice la ce ne uitam? :)

Vezi toate comentariile (49)
Comentează