Articol de Vlad Roșu - Publicat sambata, 26 august 2023 13:12 / Actualizat luni, 18 septembrie 2023 10:48
Antrenorul Chindiei Târgoviște, Vasile Miriuță (54 de ani), a analizat victoria obținută de formația dâmbovițeană, scor 2-0, contra celor de la FC Argeș, în runda cu numărul 4 din Liga 2.
Chindia Târgoviște a obținut prima victorie din acest sezon de Liga 2, 2-0 la Mioveni cu FC Argeș, o contracandidată la promovare. Vasile Miriuță, antrenorul dâmbovițenilor, s-a arătat mulțumit de atitudinea elevilor lui.
Vasile Miriuță, după FC Argeș - Chindia: „Am fost o echipă reactivă”
„Am fost o echipă reactivă. Am avut posesie, am ținut de minge cât am putut, pentru că știam că ei vor juca pe contraatac, mai ales că ei au doi atacanți foarte buni, pe Rusu și pe Angelov.
Nu știu dacă în Liga 2 există un atacant mai bun decât Rusu. Noi ne-am făcut jocul, am venit să câștigăm. Bravo băieților, felicitări. Au alergat mult, au avut determinare. Știam că asta o să facă diferența, pentru că pe o vreme ca aceasta e greu să ții un ritm 90 de minute.
Eu am întâlnit Gloria Buzău, pretendentă la promovare, la fel și Piteștiul. Știam că vor fi două jocuri grele. Cu Buzăul am fost egalați pe final, aici am ținut de 1-0. În repriza a doua au venit peste noi, au jucat cu 4 atacanți. Am încercat să ne apărăm cât mai bine, să rămânem grupați și să încercăm să marcăm pe contraatac.
Șerban e un jucător foarte bun. El trebuie să știe că dacă își face treaba bine va juca, ca și ceilalți. A jucat bine atât cât a putut, după aceea l-am schimbat cu Golofca. Per total, sunt mulțumit de toți jucătorii.
Au alergat pe o căldură infernală și s-au dăruit. Bravo lor, bravo suporterilor care au venit în număr destul de mare să ne încurajeze astăzi. Le dau o bere acum jucătorilor și mergem acasă”, a declarat Vasile Miriuță, la microfonul Digi Sport.
Vasile Miriuță cere întăriri la Chindia: „Trebuie să avem soluții și pe bancă”
Tehnicianul spune că mai are nevoie de întăriri la nivelul lotului, în special la nivelul fundașilor centrali.
„Conducerea va hotărî dacă vom aduce alți jucători. Eu am discutat cu președintele Cordoș, cu Edi Stăncioiu, directorul sportiv, cu Renzo Rossi, directorul tehnic, și avem nevoie de doi-trei jucători.
Azi am vrut să bag un fundaș central, dar Plămadă e accidentat, Dinu la fel. Trebuie să avem și soluții pe bancă”, a declarat Vasile Miriuță, la microfonul Digi Sport.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat