Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat miercuri, 13 septembrie 2023 15:03 / Actualizat miercuri, 13 septembrie 2023 19:08
Rămân la părerea, exprimată și imediat după meci, că superioritatea numerică a determinat succesul tricolor în disputa cu Kosovo. În ideea că până la eliminarea lui Muriqi, aproape o repriză s-a jucat de la egal la egal. Să ne reamintim că adversarii au irosit cele mai clare ocazii de gol, Drăgușin salvând o minge chiar de pe linia porții.
După pauză, omul în plus și-a spus cuvântul și partida s-a mutat în jumătatea de teren kosovară. Și pe fondul schimbărilor făcute de Iordănescu, de data asta inspirate, băieții noștri au preluat inițiativa și n-au mai cedat-o până la sfârșit.
Deși golurile au venit târziu, în minutele 83 și 90+3, victoria a fost pe deplin meritată. Incontestabilă. Nu numai că au vrut, dar Stanciu et Comp. au și reușit marți seara. Inclusiv la 1-0 au insistat, au tras de ei.
Ca urmare a acestei victorii, naționala s-a apropiat și mai tare de Euro 2024. Ea păstrează șanse reale, considerabile, de a ajunge la anul în Germania, ceea ce n-ar trebui să mire pe nimeni. Chiar deloc.
Întrucât, exceptând-o pe Elveția, poziția 13 în ierarhia FIFA, toate celelalte componente ale grupei preliminare sunt cotate sub România, ocupanta locului 48. Israel e pe 76, Belarus pe 98, Kosovo pe 109 și Andorra pe 154. Ca atare, nu calificarea "tricolorilor" la CE ar constitui o surpriză, ci, dimpotrivă, eventuala lor necalificare.
Sigur, nu mai există echipe mici. Dincolo de acest clișeu, prezența noastră la turneul final continental ar ține de calculul hârtiei. S-ar înscrie în normalitate, ar fi logică. Până la un punct, ar trebui privită ca o misiune de împlinit. Ca o datorie.
Altfel, n-am citit ori auzit ceva mai penibil decât afirmația oficială că formația condusă de Edi Iordănescu nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor cu Israel, când de-a dreptul a dezamăgit, din pricina numărului mare de spectatori!
Să vezi și să nu crezi, tribunele arhipline și entuziaste i-ar fi complexat pe bieții jucători, neobișnuiți cu asemenea afluență. Pasămite, fanii au exercitat asupra fotbaliștilor atâta presiune încât i-au copleșit și i-au împiedicat să arate ce și cât știu!
Să-mi fie cu iertare, dar o asemenea scuză nu-i de luat în seamă. Adică lumea se îmbulzește să te încurajeze și chiar te încurajează, iar tu tocmai această dovadă de iubire și acest sprijin le reclami! Ciudat mod de a interpreta lucrurile, exact pe dos, nu?!
Cât despre povestea cu bannerul politic interzis a cărui afișare a dus la întreruperea partidei aproape un ceas, nu-i de comentat. Cine își imaginează că-și poate permite orice în numele democrației se înșală. Nu doar atât, ar trebui să și plătească.