INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG - DORTMUND 2-0

Șefii Borussiei Dortmund îl fac praf pe arbitru după eșecul cu PSG: „O decizie total greșită!”

Gil Manzano, arbitrul meciului PSG - Borussia Dortmund. Foto: Imago Images
Gil Manzano, arbitrul meciului PSG - Borussia Dortmund. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 20 septembrie 2023 09:48 / Actualizat miercuri, 20 septembrie 2023 09:50

Fostul internațional german Matthias Sammer (56 de ani), consilierul de la Borussia Dortmund, i-a reproșat „centralului” Gil Manzano penalty-ul din care PSG a deschis scorul, precum și aroganța arătată pe teren.

Șefii Borussiei Dortmund au luat foc după eșecul de la Paris (0-2). Ei nu contestă superioritatea PSG-ului, însă au un dinte împotriva „centralului” Gil Manzano. 

La final, nu înainte de a întreba „aș putea fi suspendat de UEFA?”, Matthias Sammer, consilierul clubului, i-a reproșat arbitrului spaniol penalty-ul acordat francezilor imediat după pauză (47), când Kylian Mbappe a trimis balonul, din apropiere, în mâna fundașului Nicklas Suele.

Mesaj acid dinspre Rapid după gafele de arbitraj pro FCSB și CFR Cluj: „Am observat că e ceva obișnuit printre conducători” » Ce i se cere lui Balaj
RAPID
Mesaj acid dinspre Rapid după gafele de arbitraj pro FCSB și CFR Cluj: „Am observat că e ceva obișnuit printre conducători” » Ce i se cere lui Balaj

Matthias Sammer: „M-a deranjat atitudinea arogantă a lui Gil Manzano”

„Vorbim despre o scenă decisivă a jocului, în care a luat o decizie total greșită! Nu că poate sau probabil, ci o decizie total greșită!”, a comentat fostul internațional german, căpitan al Borussiei în anii '90 și apoi antrenor. 

Sammer a fost deranjat inclusiv de atitudinea „arogantă” a lui Manzano, pentru care-l acuză și pe șeful acestuia de la UEFA, italianul Roberto Rosetti:

„Întotdeauna am crezut că arbitrul trebuie să aibă o anumită autoritate și naturalețe pe teren. Pur și simplu nu-mi place această aroganță, această dispreț. Am văzut asta și la alți oficiali de la UEFA. Roberto Rosetti este aici?”.

Șefii Borussiei Dortmund îl fac praf pe arbitru după eșecul cu PSG: „O decizie total greșită!”
Matthias Sammer, fost internațional german, consilier al Borussiei Dortmund. Foto: Imago Images

Atac la șeful arbitrilor la UEFA: „Rosetti a verificat înălțimea firului de iarbă la gazonul artificial”

Când i s-a spus că Rosetti e la Young Boys - RB Leipzig (1-3), Sammer a replicat: „Am înțeles, a verificat înălțimea firului de iarbă pe gazonul artificial din Berna”.

Specialistul tabloidului Bild, fostul arbitru FIFA, Thorsten Kinhofer, a analizat și el faza penalty-ului: „Interpretarea lui Manzano corespunde specificațiilor UEFA. Arbitrul a făcut totul bine. Dar dacă judecăm în spiritul jocului, cred că această interpretare este greșită”.

Mă bucur că inteligența artificială va fi disponibilă în curând. E clar că PSG a fost echipa mai bună, dar felul în care arbitrul s-a «împiedicat» pe teren, asta nu mai e deloc distractiv! 

- Matthias Sammer, fost internațional german, consilier al Borussiei Dortmund

Citește și:

Mauzirio Sarri era sigur că Ivan Provedel va marca golul egalizator: „Ar fi fost o blasfemie să nu plecăm cu niciun punct”

Cel mai emoționant moment al serii de Liga Campionilor: „Bine ai revenit, campionul nostru!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează