Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 26 septembrie 2023 11:33 / Actualizat marti, 26 septembrie 2023 12:15
Marcus Rashford (25 de ani) și Harry Harry Maguire (30 de ani) sar în ajutorul lui Jadon Sancho, trimis de Erik ten Hag să se pregătească și să stea cu jucătorii de la academie. „Nu există decât o soluție pentru a stinge conflictul și mingea e în terenul englezului”, scrie The Sun.
Au trecut aproape două săptămâni de când Jadon Sancho nu mai face parte din lotul lui Manchester United. Mijocașul englez de 23 de ani tot refuză să își retragă acuzațiile față de Erik ten Hag, care l-a pedepsit disciplinar și l-a trimis să se antreneze cu jucătorii de la academia clubului.
Mai mult, fostul jucător al lui Dortmund nu mai are voie nici să folosească facilitățile primei echipe de la baza Carrington, inclusiv cantina, astfel că este nevoit să ia masa împreună cu puștii și juniorii lui United.
„Situația neplăcută n-are decât o singură soluție: Sancho trebuie să lase orgoliul deoparte și să-i ceară scuze tehnicianul batav", scrie The Sun, ce dezvăluie că două nume importante ale lui United intervin în acest conflict.
"Nu există decât un singur învingător"
Potrivit "The Mirror", atacantul englez și căpitanul „Red Devils" l-au rugat pe Jadon să facă pasul spre împăcarea cu ten Hag, adică să admită că a greșit, să-și calce pe mândrie și să termine astfel toată povestea neplăcută, care afectează și atmosfera la echipă.
Nu există decât un învingător din această bătălie îndelungată cu managerul din Țările de Jos. Ei l-au sfătuit pe internaționalul englez să facă în așa fel încât să revină mai repede la pregătirile echipei de seniori și să-l facă pe Erik ten Hag să-l convoace din nou pentru meciuri".
A ratat deja patru partide
Tot scandalul a început pe 3 septembrie, când antrenorul batav nu l-a reținut în lotul pentru meciul cu Arsenal de la Londra, motivând că e superficial la pregătiri și nu-și dă suficient interesul. Sancho a reacționat instant și a postat pe Instagram un mesaj în care zicea că se vede „ca un țap ispășitor pentru toate problemele echipei și că ten Hag e un mincinos".
De-atunci, Jadon nu a mai contat pentru manager și a ratat partidele cu Brighton, Bayern și Burnley, iar diseară va lipsi și contra lui Crystal Palace, în "16-imile" Cupei Ligii Angliei.
Colegii lui Sancho vor ca el să-și ceară scuze. Ei îl simpatizează și știu ceea ce simte în aceste zile, dar recunosc că Jadon a depășit limita atunci când a făcut acel comentariu
- The Mirror, cotidian englez
85de milioane de euro a plătit Man. United în iulie 2021 pentru transferul lui Jadon Sancho de la Borussia Dortmund
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat