Articol de Cătălin Stroia - Publicat joi, 28 septembrie 2023 14:29 / Actualizat joi, 28 septembrie 2023 17:06
Căpitanul celor de la Dinamo, Lucas Alves (31 de ani), a mărturisit că s-a adaptat destul de la rapid la stilul de viață din București și că își dorește să încerce cât mai curând mâncarea tradițională de aici.
De asemenea, fundașul brazilian a mai precizat că e nevoie de o altă manieră de joc pentru a putea obține cele trei puncte la Oțelul Galați.
VIDEO. Lucas Alves: „Sunt de 10 ani plecat din Brazilia”
„Nu mi-a fost greu să mă adaptez la România. Vin din Brazilia și joc de vreo 10 ani în afara ei. Mai mereu a fost ceva similar și inclusiv la traficul din București n-a fost grea adaptarea.
Mi-e greu să fiu căpitan la Dinamo, un club de tradiție. Încerc să rămân concentrat pe ceea ce am de făcut. Înainte să vin aici știam că sunt foarte mulți jucători talentați, am auzit și de Gheorghe Hagi. Deocamdată n-am încercat nimic din mâncarea tradițională cum sunt micii sau sarmalele, dar o voi face pe viitor”, a spus Lucas Alves.
Lucas Alves, despre Oțelul Galați - Dinamo
Brazilianul a mai spus că trebuie să asculte sfaturile lui Ovidiu Burcă pentru a reuși un succes în deplasarea de la Galați.
„E un adversar greu pentru noi și vom avea parte de o partidă dificilă. Am văzut destule jocuri ale celor de la Oțelul. Au o bună mentalitate și printr-o manieră corectă putem lua cele 3 puncte. Echipa crește de la meci la meci, dar tranziția nu este ușoară.
E ceva timp de când n-am mai câștigat, iar la Dinamo te afli mereu într-o presiune totală. Ne ascultăm antrenorul și vom face ceea ce este corect pe teren atât tactic cât și pe celelalte planuri”, a mai spus Lucas Alves.
Citește și alte știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”