Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 30 septembrie 2023 23:15 / Actualizat sambata, 30 septembrie 2023 23:27
Marius Ștefănescu a avut o dedicație specială după golul marcat în poarta campioanei: reușita a fost pentru logodnica lui, Ileana.
Sepsi a restabilit egalitatea în duelul cu Farul în prelungirile primei reprize, iar golul covăsnenilor a fost o „bijuterie” în toată regula. Autorul? Marius Ștefănescu, aflat la cea de-a doua reușită stagională.
El i-a dedicat golul logodnicei sale, Ileana, cu care e într-o relație de mai mulți ani și pe care a cerut-o de nevastă vara aceasta:
Golul etapei în Superligă s-a marcat în Farul - Sepsi! Marius Ștefănescu, în rol principal!
Dominată de Farul în prima parte, formația lui Liviu Ciobotariu a izbutit egalarea în al doilea minut de prelungiri dictat de la margine, după un gol de poveste semnat de Ștefănescu.
De la marginea careului, din unghi și cu piciorul mai slab - dreptul - mijlocașul de 25 de ani născut la Caracal a „catalpultat” balonul la colțul lung, direct în vinclul porții lui Aioani!
Autorul golului splendid de la Ovidiu a fost curtat intens de FCSB în această vară, însă patronul Laszlo Dioszegi s-a menținut tare pe poziții și nu a renunțat la Ștefănescu. Sepsi a refuzat oferta de un milion de euro primită din partea lui Gigi Becali.
Citește și alte știri de actualitate:
Mihai Stoica are un nou preferat la FCSB: „Rupe sala! Are un fizic cum rar mi-a fost dat să văd”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”