INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Jucătorul unei formații din Spania a dispărut în mod misterios » A fost văzut ultima dată într-o gară din Sevilla

Alvaro Prieto (18 ani), atacantul echipei secunde al formației spaniole Cordoba, a fost văzut ultima dată joi, 12 octombrie, în gara Santa Justa, din Sevilla. Acesta a fost dat între timp dispărut.
Foto: Twitter @ Cordoba CF
Alvaro Prieto (18 ani), atacantul echipei secunde al formației spaniole Cordoba, a fost văzut ultima dată joi, 12 octombrie, în gara Santa Justa, din Sevilla. Acesta a fost dat între timp dispărut. Foto: Twitter @ Cordoba CF

Articol de - Publicat duminica, 15 octombrie 2023 10:29 / Actualizat duminica, 15 octombrie 2023 12:31

Alvaro Prieto (18 ani), atacantul echipei secunde a formației spaniole Cordoba, a fost văzut ultima dată joi, 12 octombrie, în gara Santa Justa, din Sevilla. Acesta a fost dat, între timp, dispărut. 

Spaniolul petrecuse alături de prietenii lui într-un club din Sevilla. Dimineața, el s-a dus către gară, pentru că voia să se întoarcă la Cordoba. Trenul avea plecare la 07:35. 

Jucătorul lăsat de Iordănescu în afara lotului pentru meciul cu Andorra
ROMÂNIA - ANDORRA
Jucătorul lăsat de Iordănescu în afara lotului pentru meciul cu Andorra

Fotbalistul nu s-a putut îmbarca însă, pentru că nu își cumpărase bilet, nu mai avea baterie la telefon și nu avea niciun fel de cash la el, scriu spaniolii de la Marca. În momentul dispariției, el purta pantaloni bej și o cămașă verde.

Alvaro Prieto, atacantul echipei secunde a lui Cordoba, e de negăsit. Ce spune mama jucătorului

Alvaro Prieto a vrut să plece din Sevilla cu următorul tren, care se ducea la Barcelona, dar care oprea în Cordoba. Acesta pleca la 08:55. Nu își cumpărase bilet nici pentru acest tren și a fost dat din nou jos. De atunci, el nu a mai fost văzut. 

Mama acestuia este convinsă că tânărului i s-a întâmplat ceva. „Era neajutorat, nu avea nici baterie la telefon și nici nu își cumpărase bilet de tren. El i-a spus controlorului ce probleme are, dar acesta l-a dat jos. 

Trebuia să găsească o modalitate să se întoarcă la Cordoba, nu putea veni pe jos. Există două variante: fie a fost luat de cineva cu mașina, fie a fost călcat de una”, a declarat ea, potrivit sursei citate. 

Fanii Cordobei și-au arătat sprijinul în timpul meciului cu Merida

Suporterii Cordobei și-au arătat sprijinul pentru Alvaro Prieto în timpul meciului de pe teren propriu cu Merida, scor 2-1, partidă din runda cu numărul 8 din liga a treia spaniolă. 

Aceștia au arătat în tribune un banner cu mesajul: „Alvaro, te așteptăm acasă”. 

Jucătorul unei formații din Spania a dispărut în mod misterios » A fost văzut ultima dată într-o gară din Sevilla
Foto: Twitter @ Cordoba CF

De altfel, înaintea fluierului de start, jucătorii celor două formații au afișat la mijlocul terenului un banner pe care era ilustrat Alvaro Prieto, alături de mesajul: „Dispărut. Alvaro, întoarce-te rapid acasă”. 

Jucătorul unei formații din Spania a dispărut în mod misterios » A fost văzut ultima dată într-o gară din Sevilla
Foto: Twitter @ Cordoba CF

Citește și: 

Internaționalul francez trecut pe la Barcelona, gest scandalos » Ce făcea în timpul momentului de reculegere

Gazzetta anunță: „S-au interesat deja de Cristi Chivu! Vine și momentul lui”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează