OPINII  »  EDITORIAL RADU NAUM

Războiul şi calificarea

Editorial Radu Naum
Editorial Radu Naum

Articol de - Publicat joi, 19 octombrie 2023 16:24 / Actualizat joi, 19 octombrie 2023 16:29

Lumea arde şi noi ne pieptănăm. Nu suntem singurii. Noi însă ne înfrumuseţăm chiar lângă foc

Ne uităm la vâlvătaie şi ne prefacem trişti, dar de fapt zâmbim şmecher. De când cu nebunia din Israel şi Gaza fotbalul românesc e străbătut de fiorul plăcut al ideii că ne calificăm la Euro ca urmare a situaţiei grele a principalului contracandidat.

Glosăm savant, fals îngrijoraţi de carnagiul de acolo, pe tema imposibilităţii unor jucători de a se mai concentra la meciurile rămase. Într-un fel le transmitem, nu chiar cu vorbe, nu chiar făţiş: «Lăsaţi, voi aveţi treburi mai complicate acolo, ce vă mai arde de fotbal?!». Frumos, naţiune, halal să-ţi fie !

Oroarea şi ocazia

Destui, nu zic mulţi, empatizează real cu situaţia celor care au de suferit pe acele pământuri ale sângelui. Oripilaţi de ororile de SF întunecat cu tineri pe care i-am fi putut vedea la Untold sau Neversea vânaţi ca nişte animale, măcelăriţi sau luaţi prizonieri de bande de ucigaşi scoborâţi parcă dintr-o maşină a timpului care face ruta dinspre trecut.

Zguduiţi de exercitarea legii talionului în cealaltă direcţie care duce către un dezastru umanitar de proporţii biblice. Dacă eşti om şi posezi un suflet, bombardat şi de toate ştirile de care nu mai ştii cum să te adăposteşti, e imposibil să exerciţi măcar umbra vreunui cinism. Uman, vremea e pentru strângeri de inimă. Dar, ce să vezi? Fotbalistic, e timpul să ne frecăm palmele.

Crucea destinului şi roata norocului

Am mai auzit una tare, cică Israel ar putea fi exclusă din competiţii, cum s-a întâmplat pe vremuri cu Iugoslavia şi acum Rusia. Cred că şi un pelerin la Zidul Plângerii s-ar cruci la auzul unei astfel de gogomănii. E dincolo de comentarii.

Apoi vine tot alaiul de argumente în favoarea norocului nostru legendar, asezonat cu iconiţe ca să cadă-n cap sfinţii şi dracii laolaltă. "Nu se pot antrena", "nu pot pleca din ţară", "campionatul e întrerupt, nu vor avea jocuri în picioare".

Ni se aliniază stelele, pe măsură ce aceea în şase colţuri pare că păleşte fotbalistic. Ne umfăm de optimism. E bine! E rău, scuzaţi, dar e bine.

Războiul şi calificarea

Halucinaţia colectivă

Gândind şi glăsuind aşa lăsăm imaginea unor profitori de necazul altora. Devine indecent să tot aliniem necazurile adversarilor într-o vreme tragică a naţiunii lor doar ca să ne stimulăm dopamina la final de preliminarii.

Gata, nu mai avem cum rata Euro, de ca şi cum tot repetând această mantră a şansei noastre infinite vom obţine calificarea fără să mai jucăm. Ne drogăm cu un viitor construit în minţile noastre poate şi pentru că în realitate ne e o frică uriaşă de meciuri decisive.

Optimism fără noimă

Şi chiar ar trebui să ne fie. După victoria clară cu Andorra se simte un optimism fără noimă. Am bătut pe nimeni. I-am învins pe unii de curtea şcolii. Norocul nostru adevărat se termină aici şi apar demonii.

Spaimele în faţa unor partide de totul sau nimic pe care, după cum arată istoria ultimelor campanii, nu ştim să le jucăm, în faţa cărora tremurăm. Şi atunci ne drogăm. Călătorie plăcută!

Atenţie la cel căzut!

Ştiţi ce ne mai lipseşte ? Profunda înţelegere a mecanismelor umane. Cine cunoaşte poporul lui Israel ştie că nu se lasă doborât de nimic, altfel ar fi pierit demult. O problemă e, pentru mulţi de acolo, o oportunitate.

Fotbaliştii lor vor juca acum nu doar pentru un public vag interesat de soarta lor, ci pentru un popor. Poate că nu vor avea meciuri în picioare, dar le va fi triplată ambiţia. Fotbalul, în afara prostioarelor pe care le vinde ca mărgele aborigenilor planetari, oferă această scenă a reprezentării cu adevărat naţionale.

Reținere!

Amintiţi-vă de Ucraina, cu jucători încă şi mai loviţi de soartă, în play-off-ul de Cupă Mondială. A eliminat Scoţia, care acum defilează spre Euro. Zic că n-ar fi rău să arătăm un pic de reţinere. E şi adecvat moral, şi mai sănătos.

Nu de alta, dar de îndată ce se apropie turneele finale manifestăm o supărătoare tendinţă de a ne îmbolnăvi de stat acasă. 

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Comentarii (12)
mr90
mr90  •  20 Octombrie 2023, 17:11

Omule scrii rau de tot. Nu conteaza ambiţia israelienilor, dupa deplasarea in Kossovo si meciul cu Elvetia vor fi epuizati fizic si mental si nu vor face fata in al treilea meci cu noi ... si mai urmeaza si al patrulea meci cu o echipa care parcheaza autobuzul in poarta ... Indiferent cum o dai, Israel nu are nici o sansa ... Nici o echipa de pe planeta asta nu poate cistiga 4 meciuri in 12 zile !

John_Doe
John_Doe  •  20 Octombrie 2023, 14:35
Postat de Str82HeIL pe 20 Octombrie 2023, 07:27

Aoleo alt votant Aur. Israelul era acolo pe vremea imperiului roman prietene. Vrei sa spui ca nu au nici un drept sa fie acolo? Sau sa se apere?

După numele pe care ți l-ai ales, înclin sa am dubii privind discernământul tău, dar îți explic, totusi. 1. La începutul secolului trecut, palestinienii reprezentau 90% din populația tarii. Procentul s-a redus drastic prin epurări etnice și politica de apartheid a statului Israel. 2. Cu mii de ani în urma, cand statul Israel exista, nu existau tari ca SUA, Canada, tarile din America Latina, nu existau majoritatea statelor moderne. Ce facem? Redam teritoriile amerindienilor? Reinfiintam imperiile incas, aztec, mayas? 3. Exista opinia ca palestinienii au fost mereu în zona, ca o parte sunt urmașii evreilor convertiți la islamism sau creștinism. În cazul ăsta, Israelul aplica o politica dura de discriminare pe criterii etnice.

parpalache
parpalache  •  20 Octombrie 2023, 14:24
Postat de Str82HeIL pe 20 Octombrie 2023, 07:27

Aoleo alt votant Aur. Israelul era acolo pe vremea imperiului roman prietene. Vrei sa spui ca nu au nici un drept sa fie acolo? Sau sa se apere?

Nu nene!Israelul asta de acum, este de la 1948!Și s-a așezat pe o mare de arabi palestinieni!Ca daca mergem pâna la imperiul roman,nu uita ca chiar in Biblie scrie de filistini!Și inca ceva:papirusurile Egiptului antic ii pomenesc pe filisteni-existând chiar fresce cu ei-ușor de recunoscut dupa penele de la coifuri-pe când„neamul ales”...nu apare!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează