FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

EXCLUSIV Drama unei mari promisiuni a Craiovei: „Patru operații, apoi infecție. Mi-am revenit după un an, dar trăiesc cu o dezamăgire” » Unde e azi „puștiul plin de calități” debutat de Pițurcă

Luis Nițu, în cârje, în dreapta, la câțiva ani după ce marca pentru Craiova la 18 ani +22   FOTO
Luis Nițu, în cârje, în dreapta, la câțiva ani după ce marca pentru Craiova la 18 ani

Articol de - Publicat miercuri, 25 octombrie 2023 08:55 / Actualizat miercuri, 25 octombrie 2023 14:34

Gazeta Sporturilor reface astăzi „călătoria” fostei mari promisiuni a Universității Craiova, Luis Nițu, de la debutul fulminant în prima ligă și până la „rătăcirea” ce a urmat ♦ O accidentare gravă și un lung șir de operații i-au frânt „aripile” celui care, în 2019, marca pentru olteni în Liga 1 la doar 18 ani.

Au trecut mai bine de patru ani de când Victor Pițurcă, pe atunci antrenor în Bănie, îi oferea șansa debutului în Liga 1 unui puști adoptat cât ai clipi de tribunele pretențioase de pe „Oblemenco”.

Oltean get-beget, născut la Slatina și înregimentat de Universitatea încă din 2017, Luis Nițu s-a numărat printre așa numiții „copii” ai regulii U21. 

Talentat prin ADN și privilegiat deopotrivă, fiindcă debutul lui a coincis cu perioada în care FRF le impunea cluburilor folosirea a doi jucători „sub vârstă”, atacantul și-a jucat cartea cât de bine a putut, direct proporțional cu șansele oferite de pe bancă - nu întotdeauna foarte generoase.  

Luis Nițu: de la promisiunea Craiovei la „bezna” din Liga 3

Nițu a înscris de trei ori în campionat, „jonglând” nu doar cu defensivele adverse, ci și cu impulsul antrenorilor - al lui Pițurcă și mai apoi al lui Papură - de a-l înlocui după nici jumătate de repriză, în ton cu „moda” de atunci.

Luis Nițu, exuberant după golul din campionat cu Poli Iași / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova
Luis Nițu, în cârje
Luis Nițu, sărbătorind un gol în tricoul Craiovei / foto: Cristi Preda
Luis Nițu, alături de Victor Pițurcă, omul care l-a debutat în prima ligă / foto: GSP
Luis Nițu / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova
+17 FOTO

Însă dincolo de premisele care anunțau o carieră promițătoare, aventura lui în Bănie s-a terminat subit, poate la fel de brusc pe cum se produsese și debutul său. În vara lui 2020, clubul l-a cedat gratis la Gaz Metan, într-o afacere de pe urma căreia CSU s-a ales, în schimb, cu „veteranul” Marius Constantin.

De atunci, a urmat picajul. Luis Nițu a intrat într-un „vârtej” al problemelor, despre care jucătorul ajuns azi în Liga 3, la Cetatea Turnu Măgurele, vorbește deschis în interviul acordat Gazetei. El rămâne cu regretele, dar si cu o bornă inedită în dreptul numelui său: e primul marcator din istoria Ligii 1 născut în anul 2001.

Luis Nițu: „Am avut o accidentare foarte gravă, mi-am revenit după un an și două luni”

- Luis, ce mai faci la patru ani de când debutai și marcai pentru Universitatea Craiova?
- Sunt bine în acest moment, am trecut printr-o perioadă mai grea acum doi ani, când am avut o accidentare foarte gravă. Mi-am revenit după un an și două luni, după care am plecat la Slatina, unde am jucat aproape tot sezonul. La sfârșitul campionatului, am vrut să fac o schimbare în cariera mea și am ajuns la Turnu Măgurele. 

- Ai ajuns, așadar, în Liga 3, la Cetatea Turnu Măgurele, deși la un moment dat erai considerat o mare speranță a Craiovei. Ce s-a întâmplat între timp? Sau, altfel spus, ce ai pierdut tu pe parcurs?
- Într-adevăr, am avut o perioadă frumoasă la Universitatea Craiova, unde am evoluat de la juniori, ajungând apoi la echipa mare și evoluând acolo. A urmat transferul la Gaz Metan Mediaș, unde s-a produs accidentarea, și cred că acela a fost motivul principal al scăderii mele, pentru că, după ce mi-am revenit, mi-a fost foarte greu să găsesc o echipă. 

Luis Nițu, despre calvarul prin care a trecut: „Ligamente încrucișate și ambele meniscuri. Patru operații, apoi infecție”

Piciorul lui Nițu, după una dintre intervențiile chirurgicale suferite
Luis Nițu, în cârje
Luis Nițu, sărbătorind un gol în tricoul Craiovei / foto: Cristi Preda
Luis Nițu, exuberant după golul din campionat cu Poli Iași / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova
Luis Nițu, alături de Victor Pițurcă, omul care l-a debutat în prima ligă / foto: GSP
+17 FOTO

- Sunt sigur că nu îți faci plăcere, dar poți să ne vorbești puțin despre acea accidentare?
- Ligamente încrucișate și ambele meniscuri! Dar am avut complicații și am făcut patru operații.

- Patru operații?! Care e explicația? S-a greșit vreuna din intervențiile respective?
- Exact. Am pățit o infecție. După ce m-am operat prima dată, la o săptămână distanță mi s-a umflat genunchiul. Am făcut niște analize și mi-a ieșit că am o infecție. Și, de acolo, am avut încă două operații în decurs de o lună, după care, peste patru luni, am mai avut încă una, fiindcă nu mi se topise bine ligamentul.

- Întorcându-ne la momentul de dinaintea accidentării, de ce crezi tu că nu ai reușit să continui în prima ligă și implicit la Universitatea Craiova?
- Cred că la Craiova am făcut o figură frumoasă, la 18 ani reușind să marchez patru goluri, chiar dacă jucam foarte puțin. Dar cei din conducere au considerat că e mai bine să plec la Mediaș, unde puteam să evoluez mai mult. Însă motivul principal pentru care n-am rămas în Liga 1 după Mediaș a fost accidentarea. 

13 meciuria strâns Luis Nițu la Craiova, contabilizând un total de 485 de minute în tricoul juveților

Luis Nițu, alături de Victor Pițurcă, omul care l-a debutat în prima ligă / foto: GSP
Luis Nițu, în cârje
Luis Nițu, sărbătorind un gol în tricoul Craiovei / foto: Cristi Preda
Luis Nițu, exuberant după golul din campionat cu Poli Iași / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova
Luis Nițu, alături de Victor Pițurcă, omul care l-a debutat în prima ligă / foto: GSP
+17 FOTO

„Trăiesc cu o dezamăgire. Puteam face față la Craiova!”

- A urmat perioada de la Slatina. E o dezamagire că n-ai putut continua nici la eșalonul secund?
- La Slatina a fost o perioadă de acomodare la efort și competiție, mi-a fost foarte greu la început, stând un an și ceva fără fotbal, dar eu cred că m-am descurcat foarte bine. După care, v-am zis, am vrut o schimbare în carieră și am ajuns la Turnu Măgurele, unde sunt bine în acest moment.

- Ai amintiri de tot felul de la Craiova. Cu ce ai rămas drag în memorie după toată perioada respectivă? Ai și marcat, au fost și meciuri în care ai fost schimbat după 20 de minute sau mai puțin de o repriză… Ce te-a marcat cel mai mult?
- Pot sa spun că am două momente speciale cu care am rămas de la Craiova, debutul și marcarea primului gol, dar trăiesc și cu o dezamăgire, pentru că, după părerea mea, eram pregătit să fac față atunci și puteam sa arăt mai multe.

15 septembrie 2019e data la care Luis Nițu a debutat pe prima scenă, în partida CSU Craiova - FCSB 0-1, în care a bifat 19 minute. Cinci zilei mai târziu, marca deja primul gol la seniori

- Mai urmărești evoluția Craiovei? Cum ți se pare situația actuală a echipei?
- Da,  îi urmăresc mereu, dar sunt sub nivelul lor în acest an. 

- Ești încă foarte foarte tânăr, ai doar 22 de ani. Ți-ai setat niște obiective imediate, un plan de revenire?
- Mereu am avut obiective, sunt un tip ambițios și îmi doresc să ajung în Liga 1. Dar, în primul rând, îmi doresc să fiu sănătos.

Am decis să debutez un puști plin de calități! Vreau să văd care este personalitatea lui în joc.

- Victor Pițurcă, pe 15 septembrie 2019, după debutul lui Nițu la juveți

3 goluri, plus două assist-uri, a reușit Nițu la Cetatea Turnu Măgurele în actualul sezon. La finalul turului, echipa lui se află pe primul loc în Seria 6 din Liga 3

Luis Nițu, în dreapta, sărbătorind un gol în tricoul Craiovei / foto: Cristi Preda
Luis Nițu, în cârje
Luis Nițu, sărbătorind un gol în tricoul Craiovei / foto: Cristi Preda
Luis Nițu, exuberant după golul din campionat cu Poli Iași / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova
Luis Nițu, alături de Victor Pițurcă, omul care l-a debutat în prima ligă / foto: GSP
+17 FOTO

Golurile lui Luis Nițu la Craiova:

DataMeciul
20 septembrie 2019Gaz Metan - Universitatea Craiova 2-3 (Liga 1)
25 septembrie 2019CSM Reșița - Universitatea Craiova 0-1 (Cupă)
9 februarie 2020Viitorul - Universitatea Craiova 1-2 (Liga 1)
15 februarie 2020Poli Iași - Universitatea Craiova 2-5 (Liga 1)

Etapa 14 / Match Preview Rapid - Universitatea Craiova

Citește și alte articole despre Universitatea Craiova:

Cârțu o face praf pe Universitatea Craiova: „Haos total”

EXCLUSIV Cine a condus antrenamentul de marți al Universității Craiova + cine l-a supervizat

Mitriță a „picat” cel mai important examen și s-a molipsit de boala grupului: suficiența!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
dandana
dandana  •  26 Octombrie 2023, 08:36

După mine este unul dintre tineri distruși la Craiova și în fotbalul românesc. Acești patroni cred ca ei știu tot și își aduc fini, își aduc nepoți și copii, și te trezești cu talentele distruse. So spunem de ce nu avem jucători, de ce naționala României nu are jucători.. Penteu ca Hagi, popescu și mulți alți și-au băgat copii iar alți cu talent nu a mai avut șansa. Până nu dispar cei din generația de aur, va fi la fel. Nu aduci un jucător pe nume, și pe talent. Nu vedeți la națională Ianis săracul își da viața, bai dsr atât poate. Face o fază doua la 10 meciuri. Când am bătut Andora nimeni nu a vorbit de Bancu, ca fără el nu primeam acel fault, și implicit Stanciu nu da gol. Pana la acel gol Andora chiar în unele părți era la poarta noastră. Dar cine a fost eroul? Hagi junior. De ce? Ce a făcut acel băiat când bancu a obținut o poziție perfectă la lovitura liberă, când bancu a dat pasă genială la al 2-lea gol și sa nu uităm că este apărător. Ce facem în România este sa promovăm jucătorii fără valoare lăsând în anonimat jucători talentați. Asta zic azi avem invazie de fini, invazie de fii a foștilor fotbaliști, nepoți și preferați care nu-i da afară rotaru 20 de ani. Încă poate rămâne un talent și la 40 de ani. Doar este clubul lui. Și nu înțeleg Bairam de ce a avut ajutor și acest copil nu!

Danpinalty
Danpinalty  •  26 Octombrie 2023, 07:57

la scuze suntem primii. daca era bun nu ajungea in L3, sa fim seriosi, pe unul cu adevarat exceptional il iei si intr-un picior. jucator de duzina, cu o "drama" in spate ca sa aiba scuze cand se uita in oglinda...mentalitate romaneasca.

dacia_berlina
dacia_berlina  •  25 Octombrie 2023, 12:55

Nu il cunosc pe acest jucator, dar, e foarte greu sa iti revii dupa nu stiu cate operatii; atat fizic cat si psihic. A dat cateva goluri in liga 1, la o varsta foarte frageda, bravo lui, e o performanta deosebita. Din partea mea, sa isi revina, dar, deocamdata, mai are mult de lucru. Pe postul lui de extrema dreapta e un alt jucator de 22 de ani, Alexandru Dane, care vad ca a marcat 3 goluri in ultima etapa si 2 goluri in penultima etapa. Regula U21 din prima liga a implinit visele unor copii, dar, visul se termina si ajung in echipe mult mai slabe. Ma uitam si la Itu de la CFR, care a castigat 1-2 campionate ca titular, si dupa ce a trecut de 21 de ani, nu prea prinde loc de titular nici la ultimele clasate din liga 1.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează