Articol de Remus Dinu - Publicat joi, 26 octombrie 2023 17:05 / Actualizat vineri, 27 octombrie 2023 04:21
Israelianul Dudi Sela, fost #29 ATP, născut din părinți români care au emigrat cu mult timp în urmă în Israel, și-a deschis o academie de tenis în Tel Aviv, el reluându-și zilele trecute activitatea după două săptămâni de pauză provocată de atacul declanșat de Hamas pe 7 octombrie.
Din capitală și până în cele mai mici kibbutz-uri, locuitorii din Israel n-au avut încotro decât să-și reia pe cât posibil viața de zi cu zi, în plin conflict israeliano-palestinian și cu amenințarea continuă a escaladării tensiunilor cu teroriștii din Fâșia Gaza.
E și cazul fostului tenismen Dudi Sela, ajuns la 38 de ani și retras anul trecut după două decenii aproape neîntrerupte în tenisul profesionist. Astăzi, el administrează, la Tel Aviv, o academie ce-i poartă numele.
Inconfundabil prin statura sa - doar 1.75 m - israelianul e cunoscut publicului de la noi și prin prisma apartenenței sale familiale, cu ambii părinți provenind din România.
În 2022, același an în care și-a anunțat finalul carierei de jucător, Dudi Sela - sau David Sălăjean, numele pe care familia îl purta până la emigrarea în Țara Sfântă - și-a inaugurat o mică academie de tenis în cel mai important oraș din Israel, Tel Aviv.
„Dudi e bine, și-a deschis o academie și antrenează în fiecare zi”
Ajuns la 38 de ani, Dudi e greu de găsit pe rețelele de socializare, însă fratele acestuia, Ofer Sela, 51 de ani, și el fost jucător, însă la un nivel mult mai mic, a fost prompt și a oferit un update despre situația actuală a fostului jucător ajuns între primii 30 ai lumii în 2009.
Contactat de reporterii Gazeta Sporturilor, Ofer a povestit ce mai face astăzi familia Sela:
„Știți și voi, nu e o situație normală zilele acestea. Toți oamenii sunt încă în stare șoc. Însă, împreună, credem în noi înșine și suntem siguri că vom fi mai bine în curând.
Dudi este în regulă, e bine, locuiește chiar lângă mine. Și-a deschis o academie în urmă cu un an și antrenează acolo în fiecare zi. Lucrez și eu alături de el, sunt în total cam 20 de copii”, a dezvăluit Ofer Sela.
El a explicat și cum au decurs ostilitățile în ultimele zile: „Două săptămâni nu s-a mai jucat nimic. Dar, începând de săptămâna trecută, toți jucătorii care fac tenis competitiv s-au întors la antrenamente”.
4.003.831 $a câștigat Dudi Sela din premii, de-a lungul carierei
2002este anul în care israelianul de origine română a trecut la profesionişti
Gazeta Sporturilor l-a intervievat pe Dudi Sela în 2012
În urmă cu 10 ani, când turneul de la București încă avea loc în Capitală și atrăgea nume cunoscute din circuit, Gazeta Sporturilor a relatat povestea lui Dudi Sela, care a stat de vorbă cu ziarul la chiar prima vizită a acestuia în țara de origine a părinților săi.
Părinţii lui, Anca şi Michael, s-au întâlnit în Israel, s-au căsătorit acolo şi şi-au schimbat numele din Sălăjean în Sela. La 15 ani de când s-au mutat în Israel, în 1985, s-a născut Dudi, într-un oraş la graniţa dintre Israel şi Liban.
„Au avut de ales între Tel Aviv şi Kiryat Shmona şi ei s-au dus acolo unde erau mai multe bombe”, povestea Dudi, într-o confesiune făcută jurnalistelor Luminița Paul și Roxana Fleșeru. A crescut printre explozii şi a jucat tenis alături de tatăl şi de unul dintre fraţii săi, Ofer. Pentru ca Dudi să poată continua cu tenisul, toţi s-au mutat la Tel Aviv.
Dudi avea 27 de ani la acel moment și abia atunci ajunsese pentru prima oară în România:
„Întotdeauna am vrut să ajung să văd unde s-au născut părinţii mei, dar e greu programul, apoi întotdeauna în noiembrie mergem în SUA, la fraţii mei. Îmi pare rău că nu m-am lăsat convins mai devreme de ei să vin în România, e foarte frumos.
Ai mei nu au vorbit româneşte cu mine pentru că în Israel nu e politicos să vorbeşti altă limbă, dar recunosc că ştiu înjurăturile. Mă gândesc pe viitor să încerc din nou să-mi iau cetăţenia”, mai spunea Dudi Sela la acel moment.
Dudi Sela, pasat între Ion Țiriac și Ilie Năstase?!
Tot în Gazeta, însă cu trei ani mai înainte, în 2009, erau redate câteva declarații de-ale Ancăi, mama lui Dudi Sela, după ce fiul său îl învinsese pe Victor Hănescu la Australian Open.
Acesta povestea cum ar fi încercat, în zadar, să caute sponsorizări la „greii” tenisului românesc, Ion Țiriac și Ilie Năstase, pe vremea când fiul său abia făcea primii pași în tenis:
„Ne-am gândit să apelăm la Ion Ţiriac, dar o persoană din anturajul său ne-a spus că nu se mai ocupă de copii şi ne-a trimis la Ilie Năstase. Am fost la club, dar ni s-a spus că domnul Năstase este plecat din ţară. Am renunţat până la urmă”, a spus Anca Sela.
Cât despre cetăţenia română, a fost vorba despre un alt refuz. „Ni s-a spus că trebuie să vorbească foarte bine româneşte, aşa că n-am mai făcut nici un demers în această direcţie. Dudi ştie doar câteva cuvinte”.
Dudi Sela, campion la Roland Garros la juniori
Deși a avut un clasament remarcabil, Dudi Sela n-a cucerit niciun titlu ATP la simplu. A pierdut ambele finale pe care le-a jucat, de fiecare dată în fața unor adversari de calibru (Beijing 2008, vs. Roddick și Atlanta 2014, vs. Isner). Are un titlu la dublu (Istanbul 2016) și un palmares mult mai bogat în circuitul Challenger, unde contabilizează 23 de trofee. În Slam-uri, cel mai bun rezultat l-a reușit la Wimbledon, în 2009 - optime de finală, oprit de Djokovic. Cea mai sonoră peformanță datează din perioada junioratului: campion la Roland Garros în proba de dublu, în 2003, alături de maghiarul Gyorgy Balazs.
VIDEO Dudi Sela și un meci de gală jucat la Australian Open, în 2015
Citește și alte știri de actualitate:
E oficial! Se știe unde joacă naționala României împotriva Israelului
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”