Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 26 octombrie 2023 09:46 / Actualizat joi, 26 octombrie 2023 14:54
Warren Zaire-Emery (17 ani), mijlocașul lui PSG, a fost ales omul meciului cu AC Milan, scor 3-0.
Deși Mbappe și Dembele au fost pe teren din primul minut, cel mai bun jucător al lui PSG a fost Zaire-Emery. Tânărul crescut în academia pariziană a fost impresionant la mijlocașul terenului și a dat două pase de gol. Pentru jocul său a fost ales omul meciului de UEFA.
Zaire-Emery, cel mai bun în PSG - Milan
La primul gol, al lui Mbappe, Zaire-Emery a plecat cu Musah în spate, a stat bine pe picioare și i-a pasat lui Kylian. Pe finalul partidei i-a oferit un assist și lui Lee.
Luis Enrique a fost impresionat de prestația mijlocașului și l-a lăudat la final. „Warren Zaïre-Emery este un jucător surprinzător, în vârstă de numai 17 ani, care face totul bine, atât în atac, cât și în apărare, agresivitate sau tehnică.
Are o bună viziune a jocului, simțul porții și simțul pasei. Este exemplul perfect pentru toți tinerii de la centrul de pregătire al PSG care vor să joace la cel mai înalt nivel. Evident, sunt foarte mulțumit de performanțele sale”, a declarat Luis Enrique la conferința de presă, potrivit RMC Sport.
Și Stefano Pioli a fost impresionat de Warren Zaire-Emery
Nu doar Enrique l-a lăudat pe Zaire-Emry, ci și Stefano Pioli, antrenorul lui AC Milan: „Este un jucător foarte tânăr care pare foarte matur, este complet, tehnic, este foarte puternic”.
La vârsta mea, joci de plăcere, nu prea realizezi ce se întâmplă cu adevărat
- Warren Zaire-Emery, mijlocaș PSG
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”