Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 26 octombrie 2023 13:44 / Actualizat joi, 26 octombrie 2023 15:37
Guti (46 de ani), fost jucător emblematic la Real Madrid, cu peste 500 de meciuri în tricoul blanco, consideră că Jude Bellingham (20) este cel mai bun fotbalist al lumii în prezent și că poate lua Balonul de Aur 2023.
Cumpărat în vară cu 103 milioane de euro de la Borussia Dortmund, Jude Bellingham are un început senzațional de aventură în capitala Spaniei.
Mijlocașul englez a contribuit decisiv la 14 reușite în doar 12 partide (11 goluri și 3 assisturi) și este privit drept unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai momentului.
El însuși fost mare mijlocaș pe Santiago Bernabeu, Guti, pe numele lui întreg Jose Maria Gutierrez Hernandez, consideră că Bellingham este cel mai bun fotbalist din lume în prezent.
Guti: „Fără dubii, Jude Bellingham este cel mai bun fotbalist din lume! Poate lua Balonul de Aur 2023”
„Bellingham este cel mai bun din lume, fără dubii! Când vorbești despre cel mai bun fotbalist al lumii, trebuie să te raportezi la ce se întâmplă acum.
Este clar că e cel mai bun, nu concurează doar cu cei mai buni mijlocași, dar și cu atacanții, la câte goluri marchează.
De multe ori, Baloanele de Aur sunt primite de cei care înscriu multe goluri. Dacă ăsta este criteriul, merită să câștige un Balon, dar trebuie să mențină nivelul de-a lungul unui sezon”, a opinat Guti la El Chiringuito.
În prezent, Balonul de Aur 2023 este acordat pe baza performanțelor pe parcursul unui sezon competițional, nu a anului calendaristic. Practic, pentru desemnarea Balonului de Aur din 2024 vor conta evoluțiile începând de la 1 august 2023.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”