Articol de Andrei Petrescu - Publicat sambata, 04 noiembrie 2023 23:50 / Actualizat duminica, 05 noiembrie 2023 00:34
Giovanni Costantino, antrenorul lui FCU Craiova, consideră că echipa sa merita să câștige derby-ul în fața rivalei Universitatea. S-a terminat 1-1, dar prestația elevilor săi l-a mulțumit pe tehnicianul italian.
„Voiam să câștigăm și cred că meritam să câștigăm. Vreau să-mi felicit jucătorii, au arătat că au o inimă mare. Cred că astăzi meritam să câștigăm!
Am pregătit foarte bine acest meci. Le-am cerut jucătorilor să centreze mult în repriza a doua, să o tot facă, iar pe final putem să marcăm din nou [după o astfel de fază]. A fost încins meciul, dar cu respect față de adversar. A fost un derby, însă un derby sportiv.
Comportamentul suporterilor de la final, modul în care ei au sărbătorit alături de galerie, merită felicitat”, a afirmat Giovanni Costantino.
Giovanni Costantino și lucrurile pozitive cu care rămâne după derby: „Am o echipă luptătoare”
Tehnicianul e satisfăcut de modul în care echipa sa a reacționat în inferioritate numerică:
„Am sosit într-o situație deloc ușoară, dar reacția pe care am avut-o astăzi după ce am primit cartonașul roșu îmi demonstrează că avem viitor. E un semnal bun pentru noi, am o echipă luptătoare”, a mai declarat Giovanni Costantino, la microfonul DigiSport.
Sezonul e foarte lung, noi trebuie să mergem acum la București pentru a câștiga meciul următor, cu FCSB. Viitorul înseamnă meciul de la București, atât! Pe termen lung? Nu pot privi lucrurile pe termen lung.
Nu am înțeles cartonașul roșu primit de Padula pe final.
- Giovanni Costantino, antrenor FCU Craiova
FOTO. Cele mai tari imagini din derby-ul Universitatea - FCU 1-1
Citește și alte știri de actualitate:
Universitatea și FCU Craiova au dat-o la pace în derby-ul din Bănie. Iar criza rămâne în Oltenia!
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern