Articol de - Publicat duminica, 05 noiembrie 2023 23:24 / Actualizat luni, 06 noiembrie 2023 03:12

Cristiano Bergodi spune că ar fi fost mulțumit și cu un punct din derby-ul cu FCSB, câștigat de giuleșteni într-o manieră entuziasmantă, scor 2-1. În interviul de la final, Bergodi s-a emoționat, aducând aminte de tatăl lui, de la a cărui dispariție s-au împlinit patru ani.

Tehnicianul a dezvăluit că alb-vișiniilor le-ar fi convenit și un rezultat de egalitate pe Arena Națională, ținând cont că au întâlnit cea mai valoroasă echipă din campionat, neînvinsă pe teren propriu.

„A fost un meci în care am luptat cu toții. Mă refer la cei care au fost în teren, inclusiv la cei care au venit de pe banca de rezerve. E o mare victorie! Nu e ușor să câștigăm aici, nici nu aveam în gând să câștigăm. Era important și un punct, iar băieții merită felicitați că au reușit să câștige. Mă refer la modul în care s-au comportat și cum au suferit în teren.

Am reușit să închidem jocul în repriza a doua, cu excepția acelui gol (n.r. - marcat de Dawa, la o fază fixă). În rest, ei nu prea și-au creat ocazii. (...) Cu excepția centrărilor plecate de la ei, cei de la FCSB n-au prea avut șanse”, a afirmat tehnicianul italian al Rapidului.

Un superstar de 9 și 3 corigenți » Marius Mărgărit a dat notele GSP la derby-ul câștigat de Rapid contra FCSB-ului. Prestațiile jucătorilor post cu post
FCSB - Rapid 1-2
Un superstar de 9 și 3 corigenți » Marius Mărgărit a dat notele GSP la derby-ul câștigat de Rapid contra FCSB-ului. Prestațiile jucătorilor post cu post

Din presă am auzit și eu, nu știu dacă domnul Șucu dă primă pentru această victorie. Nu sunt atât de importanți banii. Repet, e o mare bucurie această victorie cu FCSB, asta contează.

- Cristiano Bergodi, antrenor Rapid

Cristiano Bergodi: „Să nu mai aud că spune lumea că nu suntem buni în deplasare”

Bergodi și-a continuat analiza și a ținut să sublinieze importanța unei victorii reușite în deplasare, chiar pe terenul liderului campionatului. 

„Jucătorii au evoluat așa cum s-au antrenat, cum le-am cerut. Au reușit să închidă spațiile. (...) Am combinat, am reușit să împingem jocul, să facem ceva pe tranziția noastră pozitivă. Acest lucru a fost foarte important. Jayson Papeau a făcut un meci foarte, foarte bun. A făcut acțiuni individuale extraordinare, e un jucător important.

(...) Să nu mai aud oamenii că nu suntem buni în deplasare.. Uitați că am câștigat. Sunt meciuri și meciuri!

E o victorie importantă, băieții mei vor căpăta încredere după aceste două victorii. Ne așteaptă acum un meci greu la Sfântu Gheorghe. Am luat galben, îmi pare rău, voi sta în tribune contra fostei mele echipe. 

Jucătorii sunt principalii actori, ei merită felicitați pentru victorie. Am făcut ce a depins de noi în fața unei echipe care joacă, am avut ambiție, dorință mare. E o victorie mare în deplasare la FCSB. Foarte mare!”, a declarat Cristiano Bergodi, la microfonul Prima Sport.

În memoria lui Papa Bergodi

Chiar la final de interviu, în momentul în care a fost întrebat despre modul în care a ales să celebreze pe gazon, Bergodi a spus că victoria are o însemnătate aparte pentru el, în contextul în care sâmbătă s-au împlinit patru ani de la moartea tatălui său. Italianul avea lacrimi în ochi și glasul gâtuit de emoție.

M-am emoționat la final, s-au împlinit patru ani de când a murit. M-am gândit la el și din acest motiv am fost emoționat. 

- Cristiano Bergodi, antrenor Rapid

FOTO. Cele mai spectaculoase imagini ale derby-ului Rapid - FCSB 1-1

+33 FOTO

VIDEO FCSB, făcută KO de Bergodi » Gol după o schemă pusă magistral în aplicare!

Citește și alte știri de actualitate:

FCSB, făcută KO de Bergodi » Gol după o schemă pusă magistral în aplicare! Dawa și Ngezana n-au înțeles nimic

FOTO Mesaje rasiste violente pe Arena Națională » Pe FCSB o așteaptă sancțiuni

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat