Articol de Sergiu Alexandru - Publicat joi, 09 noiembrie 2023 00:09 / Actualizat joi, 09 noiembrie 2023 00:10
Marius Lăcătuș a comentat discuția dintre Florinel Coman (25 de ani) și Gigi Becali, patronul FCSB.
După 1-2 cu Rapid, Gigi Becali a dezvăluit că Florinel Coman i-a spus că nu a avut cu cine să joace.
Marius Lăcătuș nu-l menajează pe Florinel Coman
„Nu vreau să cred asta. Nu mi se pare normal să faci asta, indiferent de calitatea pe care o ai, fie că ești căpitan, fie că ești unul dintre jucătorii ridicați în slăvi de patron.
Nu îți poți permite să îți dai cu părerea. Sunt atâția alții care o pot face. Nu cred că ăsta e rolul lui Florinel Coman, să analizeze jocul și să-și dea cu părerea. Nici dacă era întrebat nu trebuia să o facă”, a spus Marius Lăcătuș în emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.
Noi stăm în 5 fotbaliști: Radunovic, Coman, Băluță, Olaru și Șut. Campionatul îl luăm. Dar dacă vrei performanță europeană, îți trebuie 10. Avem doar jumătate de echipă.
Am vorbit cu Coman acum și i-am spus că a driblat prea mul. Mi-a zis «Băi, nea Gigi, nu am avut soluții! Trebuia să driblez pentru că nu mi se dădeau soluții». Noi am fost buni când jucam rapid, în pase.
– Gigi Becali0
Florinel Coman: „Toate echipele ne întorc când avem 2-0, noi nu reușim”
După meci, Florinel Coman a vorbit despre forma recentă a echipei sale.
„Important este că nu am reușit să câștigăm, rămânem cu ocaziile, dar nu marcăm, plus că intrăm foarte greu în meci. Toate echipele ne întorc când avem 2-0, noi nu reușim. Sper că a fost ultimul meci de genul, trebuie să ne trezim și să jucăm ca la începutul campionatului.
Ne pare rău pentru suporteri, au venit aseară la bază să ne încurajeze, din păcate n-am reușit să-i mulțumim. Știm ce înseamnă pentru ei aceste derby-uri, dar n-am reușit să-i facem fericiți. Ei fac multe sacrificii, la fel și noi, domnul Mustață știe cât muncim la antrenamente, este acolo mereu cu noi.
Trebuie să fim o familie, să ne uităm în ochii celorlalți, să ne încurajăm, trebuie să mergem să obținem puncte. Așa a fost și anul trecut, am dus lupta până în penultima etapă. Trebuie să ne adunăm și să începem să câștigăm, fiecare echipă trece prin perioade mai proaste.
În fiecare an se întâmplă la fel, avem o perioadă mai puțin bună, dar trebuie să ne ridicăm și să muncim mai mult. Facem sacrificii, dar, din păcate, n-am reușit să câștigăm nici astăzi. Decât să termin pe locul 4 și s-o bat pe Rapid, mai bine mă bat la campionat”, a spus Florinel Coman.
VIDEO Ilie Dumitrescu: „FCSB a început foarte bine, Farul nu are o perioadă bună, Hermannstadt e o echipă incomodă"
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”