Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 13 noiembrie 2023 10:53 / Actualizat luni, 13 noiembrie 2023 11:28
Alon Hazan (56 de ani), selecționerul echipei naționale din Israel, a comentat înfrângerea cu Kosovo, 0-1, dar în special situația din țară, aflată în război cu gruparea islamistă Hamas, cea care guvernează Fâșia Gaza.
Duminică seara, Israel a disputat primul meci din seria de 4 pe care le are programate în această lună. Elevii lui Alon Hazan au plecat învinși din Kosovo, de la Pristina, unde golul înscris de Milot Rashica în minutul 41 a rezolvat meciul.
La conferința de presă de la final, selecționerul Israelului, cu care România se află în luptă directă pentru calificarea la EURO 2024, a vorbit mai mult despre situația din țară, aflată în război, decât despre partidă în sine.
VIDEO. Selecționerul Alon Hazan, după Kosovo - Israel 1-0: „Suntem dezamăgiți. Nu le-am putut aduce fericire celor de acasă”
„Războiul... toată lumea se gândește la familii, soldați, la răpitorii din țară. Face parte din noi și va continua să facă, pentru că țara noastră este mai importantă decât fotbalul.
Trebuie să jucăm fotbal și vrem să ne reprezentăm țara foarte bine, însă nu putem separa războiul de noi. Face parte din noi toți. Multe familii, mulți oameni au pierdut persoane dragi, soldați, cunoștințe care locuiesc până în Gaza. Așa că suntem foarte, foarte îngrijorați de oamenii noștri, de țara noastră, dar vrem să încercăm să ne concentrăm și la fotbal.
Sunt întrebat despre situația din Israel, dacă are impact asupra noastră, dacă ne-a influențat jocul. Cred că nu ne influențează negativ, cred că ne împinge să ne reprezentăm mai bine țara.
Traversăm momente dificile, nu am jucat fotbal în Israel de ceva timp, dar încercăm să facem tot ce putem, nu doar pentru situația din grupă, dar și pentru oamenii din țară, pentru că trebuie să se simtă puțin mai bine.
Vrem să luptăm împotriva tuturor dificultăților pe care le înfruntăm, pentru a face lucrurile mult mai bune pentru oameni.
Suntem dezamăgiți din cauza rezultatului, dar mai dezamăgiți pentru că nu le-am putut aduce fericire sau zâmbete oamenilor de acasă”, a afirmat Alon Hazan.
Înfrângerea cu Kosovo o lasă pe Israel cu 11 puncte, 4 sub Elveția, 5 sub România. Pentru israelieni urmează un duel cu Elveția, pe 15 noiembrie, apoi meciul cu România. Primele două clasate în grupa I se vor califica direct la Campionatul European din Germania.
Mai multe știri de actualitate:
Cum vede Răducioiu finalul în grupa noastră preliminară: „Ar fi de-a dreptul incredibil”