Articol de Cristi Preda (foto), Adrian Duţă - Publicat vineri, 17 noiembrie 2023 21:15 / Actualizat vineri, 17 noiembrie 2023 22:13
Daniel Pancu, selecționerul României U21, a avut o apariție specială la meciul cu Albania U21 din preliminariile EURO 2025.
Fostul atacant al Rapidului a purtat o căciulă vișinie, culoarea Rapidului, asortată cu puloverul și cravata, la meciul din Giulești. Ținuta a fost făcută celebră în fotbalul românesc de familia Lucescu, unde Mircea și fiul său Răzvan au apărut iarnă de iarnă cu o căciulă aproape identică cu cea a selecționerului.
Pancu, răceală serioasă înainte de meci
Pancu nu a purtat căciula doar pentru design, el a trecut printr-o răceală serioasă la ora partidei, care îi pusese sub semnul întrebării prezența pe bancă la meciul cu Albania U21. A fost vreme rea în București, frig și ploaie la ora partidei cu Albania.
„La tineret avem o stare gripală, dar bine că e doar Pancu. Stă în cameră, nu poate să iasă de acolo și se întâmplă chestiuni de genul acesta. Bine că nu s-a întâmplat la jucători. Are o viroză care circulă acum. Stă izolat în cameră, acolo la Buftea. Abia a ieșit și el. Stă departe de jucători, cu mască la gură”, declarat Mihai Stoichiță în dimineața zilei de meci, potrivit Fanatik.
PAOK a vândut căciula „Lucescu”
În 2019, PAOK a scos la vânzare în magazinul oficial căciuli de genul celei purtate de Răzvan Lucescu. Întrebat atunci despre subiect, Răzvan a răspuns: „Jobul meu este să mă gândesc cum s-o înving pe Aris, restul e marketing. Dar ideea îmi place. E parte din fotbal". Ziariștii s-au interesat și de eșarfa elegantă, de care tehnicianul nu se desparte: „E cadou de la mama”.
Și ziarul Forza a speculat trendul lansat de Lucescu jr. în Grecia și le-a oferit fanilor lui PAOK 100 de căciuli înainte de un derby cu Aris.